Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Simona Halep, mărturisiri despre cea mai grea perioadă din viața sa. „Așteptarea a fost un calvar”

Simona Halep, mărturisiri despre cea mai grea perioadă din viața sa. „Așteptarea a fost un calvar”

Simona Halep a decis să împărtășească gândurile sale și să discute despre una dintre cele mai dificile perioade pe care le-a întâmpinat în cariera sa, dar și în viață. Simona...

Simona Halep și iubitul misterios. A vizitat-o la Constanța

Simona Halep și iubitul misterios. A vizitat-o la Constanța

Simona Halep a fost vizitată în Constața de iubitul misterios. Acesta s-a pozat și cu prietenele jucătoarei de tenis, semn că relația a devenit serioasă. Simona Halep a oferit în...

Simona Halep își pregătește revenirea. În așteptarea verdictului, schimbă tactica

Simona Halep își pregătește revenirea. În așteptarea verdictului, schimbă tactica

Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de aproape un an, iar revenirea sa în circuitul WTA pare să fie amânată. Jucătoarea de tenis s-a aflat pe lista...

Ilie Năstase, deranjat de comparația cu Simona Halep: Nu am eu treabă

Ilie Năstase, deranjat de comparația cu Simona Halep: Nu am eu treabă

Ilie Năstase a comentat comparația cu Simona Halep. Fostul jucător de tenis susține că dubla câștigătoare de Grand Slam nu l-a depășit niciodată și a adus și argumente în acest...

Este oficial. Organizatorii US Open au luat decizia cu privire la Simona Halep

Este oficial. Organizatorii US Open au luat decizia cu privire la Simona Halep

Simona Halep a fost depistată pozitiv la US Open, anul trecut, cu substanţa interzisă Roxadustat, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis. Organizatorii US Open au luat o decizie cu...

Simona Halep a ieșit din Top 1000 WTA. Cădere dramatică în clasament

Simona Halep a ieșit din Top 1000 WTA. Cădere dramatică în clasament

Simona Halep, aflată în continuare suspendată după ce a ieșit pozitivă la controlul antidoping în timpul US Open 2022, nu mai figurează în top 1000 WTA. Sportiva așteaptă verdictul Tribunalului...

Simona Halep, susținută din SUA. Argumentele șefului Antidoping

Simona Halep, susținută din SUA. Argumentele șefului Antidoping

Simona Halep s-a prăbușit în clasamentul WTA în așteptarea unei decizii de la Tribunalul Independent Sport Resolutions. Dubla câștigătoare de Grand Slam are și motive de optimism, fiind susținută de...

De ce nu o apără românii pe Simona Halep. Un celebru tenismen se revoltă

De ce nu o apără românii pe Simona Halep. Un celebru tenismen se revoltă

Un celebru tenismen a declarat că nu este normal ca Simona Halep să nu fie apărată de români și că situația este mult mai diferită în alte țări. El consideră...

Veste foarte proastă pentru Simona Halep. Se alege praful de cariera ei

Veste foarte proastă pentru Simona Halep. Se alege praful de cariera ei

După ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat la US Open 2022, Simona Halep mai primește o lovitură care-i spulberă pur şi simplu toată munca sa de-a lungul carierei. Din...

Fostul antrenor al Simonei Halep lansează o nouă teorie în cazul de dopaj

Fostul antrenor al Simonei Halep lansează o nouă teorie în cazul de dopaj

Andrei Pavel, fost tenismen de elită și anterior antrenor al Simonei Halep, a adus în fața publicului o ipoteză uluitoare în contextul scandalului de dopaj în care sportiva este implicată....

Omul care i-a schimbat viața Simonei Halep: Am început să mă preţuiesc mai mult

Omul care i-a schimbat viața Simonei Halep: Am început să mă preţuiesc mai mult

Simona Halep a dezvăluit aspecte din viața sa personală. Sportiva a vorbit despre omul datorită căreia i s-a schimbat complet viața. I-a urmat cu sfințenie sfaturile. Înainte de a fi...

Halep, apărată din Marea Britanie. „Când aveți de gând să faceți ceva ...”

Halep, apărată din Marea Britanie. „Când aveți de gând să faceți ceva ...”

Simona Halep așteaptă, încă, o decizie a tribunalului în cazul acuzațiilor de dopaj. Tenismena română Simona Halep, fost numărul unu mondial, în clasamentul mondial de tenis feminin, încă așteaptă verdictul...

Halep, dezastru în clasamentul WTA. Ce i-a făcut o româncă

Halep, dezastru în clasamentul WTA. Ce i-a făcut o româncă

Simona Halep riscă să fie scoasă de tot din clasamentul WTA. În această perioadă, alte jucătoare de tenis au reușit să o depășească pe sportiva din Constanța. Simona Halep a...

Simona Halep, la capătul răbdării. Mesaj înaintea verdictului

Simona Halep, la capătul răbdării. Mesaj înaintea verdictului

Simona Halep a lansat un mesaj cu tâlc de pe terenul de tenis, înaintea verdictului cu privire cazul său de dopaj. Jucătoarea de tenis a ales un citat celebru care...

Tribunalul de la Londra prelungește suspansul. Anunț sec cu privire la Simona Halep

Tribunalul de la Londra prelungește suspansul. Anunț sec cu privire la Simona Halep

Tribunalul de la Londra prelungește suspansul. Când toată lumea credea că se aproape de final cazul de dopaj al Simonei Halep, un nou anunț sec a fost făcut în cazul...

Simona Halep și marele secret. Imaginea care a dat-o de gol

Simona Halep și marele secret. Imaginea care a dat-o de gol

Simona Halep ar putea avea o nouă relație după divorțul de Toni Iuruc. Jucătoarea de tenis le-a arătat fanilor că a fost răsfățată cu un buchet imens de flori, cel...

Ce se întâmplă, de fapt, cu Halep, la US Open. Simona, cu sufletul la gură

Ce se întâmplă, de fapt, cu Halep, la US Open. Simona, cu sufletul la gură

Simona Halep a fost pusă pe lista de înscrieri de la US Open, dar va putea juca doar dacă suspendarea se va anula. Jucătoarea de tenis nu va fi primită...

Simona Halep exultă. Semnele arată că ar putea scăpa ieftin în cazul de dopaj

Simona Halep exultă. Semnele arată că ar putea scăpa ieftin în cazul de dopaj

Simona Halep așteaptă cu sufletul la gură verdictul în cazul de dopaj care o ține suspendată de 10 luni. Includerea sa pe lista preliminară de la US Open, ultimul Grand...

Informație nouă, din Germania, despre Simona Halep. Verdictul în cazul de dopaj e iminent

Informație nouă, din Germania, despre Simona Halep. Verdictul în cazul de dopaj e iminent

Simona Halep este inclusă pe lista oficială a participanților la US Open 2023, ultimul Grand Slam al anului. Noutatea i-a făcut pe mulți jurnaliști sportivi și experți în tenis să vorbească...

Mișcare neașteptată pentru Simona Halep. Indiciul care ar putea clarifica totul

Mișcare neașteptată pentru Simona Halep. Indiciul care ar putea clarifica totul

Simona Halep apare pentru prima dată pe lista preliminară a unui turneu din anul 2023. În așteptarea verdictului din cazul de dopaj, dubla campioană de Grand Slam a fost introdusă...