Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Trei scenarii posibile pentru întârzierea verdictului în cazul Simonei Halep. Șefa Agenției Anti-Doping explică situația

Trei scenarii posibile pentru întârzierea verdictului în cazul Simonei Halep. Șefa Agenției Anti-Doping explică situația

Gabriela Andreiașu, șefa Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), a abordat situația Simonei Halep, care rămâne suspendată provizoriu din sport după ce a fost găsită pozitivă cu substanța roxadustat. Simona Halep a...

Avocatul Simonei Halep, noi lămuriri despre cazul de dopaj al sportivei. Confuziile create

Avocatul Simonei Halep, noi lămuriri despre cazul de dopaj al sportivei. Confuziile create

Avocatul Simonei Halep lămurește confuzia după ce Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat că nu a avut nicio implicare în gestionarea cazului de dopaj şi că Agenţia Internațională de...

Simona Halep, susținută de antrenorul Soranei Cârstea. Thomas Johansson: „Este o jucătoare uimitoare și o fată drăguță”

Simona Halep, susținută de antrenorul Soranei Cârstea. Thomas Johansson: „Este o jucătoare uimitoare și o fată drăguță”

Antrenorul Soranei Cârstea, Thomas Johansson, a vorbit despre cazul de dopaj al Simonei Halep. Acesta are doar cuvinte de laudă la adresa fostului lider mondial din tenis și o consideră...

Ion Ţiriac, reacție dură după interviul acordat de Simona Halep: Atât de tâmpită nu poate să fie

Ion Ţiriac, reacție dură după interviul acordat de Simona Halep: Atât de tâmpită nu poate să fie

Ion Țiriac nu crede absolut deloc în scenariul în care Simona Halep s-ar fi dopat în cunoștință de cauză, la US Open. Mai mult, fostul jucător de tenis întreabă cine...

O nouă lovitură pentru Simona Halep. ITF susține că nu a avut nicio implicare în gestionarea cazului de dopaj al româncei

O nouă lovitură pentru Simona Halep. ITF susține că nu a avut nicio implicare în gestionarea cazului de dopaj al româncei

După mai bine de jumătate de an de când fost suspendată din tenis, acuzată de dopaj, Simona Halep a vorbit despre acuzațiile care i se aduc. Sportiva susține că reprezentanții...

Simona Halep, primul interviu: Nu auzisem niciodată de Roxadustat. Nu cer un tratament special. Vreau doar să fiu judecată. Cât să mai aștept

Simona Halep, primul interviu: Nu auzisem niciodată de Roxadustat. Nu cer un tratament special. Vreau doar să fiu judecată. Cât să mai aștept

Simona Halep a acordat recent un interviu amplu site-ului Tennis Majors, în care a vorbit în detaliu despre situația delicată în care se află în centrul unui caz de dopaj...

Viitorul Simonei Halep, sub semnul întrebării. Șefa Agenției Naționale Antidoping, despre situația în care se află acum sportiva

Viitorul Simonei Halep, sub semnul întrebării. Șefa Agenției Naționale Antidoping, despre situația în care se află acum sportiva

Situația viitorului Simonei Halep pare îngrijorătoare. Cea mai cunoscută jucătoare de tenis din România se confruntă cu o situație nerezolvată, după ce a fost suspendată din toate competițiile din cauza...

Simona Halep va juca la Roland Garros. Sportiva deja a început antrenamentele

Simona Halep va juca la Roland Garros. Sportiva deja a început antrenamentele

După 7 luni de suspendare din cauza scandalului de dopaj, Simona Halep a primit o veste bună. Jucătoarea de tenis va juca la Roland Garros, chiar dacă a ieșit din...

Tăcerea Simonei Halep în scandalul de dopaj. Cine a sfătuit-o să nu comunice oficial

Tăcerea Simonei Halep în scandalul de dopaj. Cine a sfătuit-o să nu comunice oficial

Apropiații Simona Halep au impus tăcerea în legătură cu scandalul de dopaj în care este implicată jucătoarei de tenis. Deși au trecut mai multe luni din momentul în care sportiva...

Simona Halep se prăbușește în clasamentul WTA. Câte puncte va pierde dacă suspendarea va fi menținută

Simona Halep se prăbușește în clasamentul WTA. Câte puncte va pierde dacă suspendarea va fi menținută

Jucătoarea de tenis Simona Halep se prăbușește în clasamentul WTA în condițiile scandalului de dopaj în care este implicată. Românca nu a jucat nici un meci în ultimele opt luni,...

Simona Halep, la un pas să revină pe teren. Sunt șanse foarte mari pentru un verdict pozitiv

Simona Halep, la un pas să revină pe teren. Sunt șanse foarte mari pentru un verdict pozitiv

Tribunalul Sportiv de la Londra a fixat pentru data de 30 aprilie, un termen în care va discuta despre probele de la dosarul Simonei Halep, și pronunțarea unui verdict. Între...

Simona Halep regretă despărțirea de Toni Iuruc. Personalitatea sportivei a făcut-o să greșească față de fostu ei soț

Simona Halep regretă despărțirea de Toni Iuruc. Personalitatea sportivei a făcut-o să greșească față de fostu ei soț

Simona Halep și Toni Iuruc au format un cuplu discret și nu și-au expus problemele personale în spațiul public. Cei doi s-au căsătorit civil, însă după câteva luni, în septembrie...

Simona Halep are o speranță să joace la Roland Garos. Fostul număr 1 mondial ar putea primi o veste foarte bună

Simona Halep are o speranță să joace la Roland Garos. Fostul număr 1 mondial ar putea primi o veste foarte bună

Din cauza suspendării pentru dopaj, Simona Halep nu poate să participe direct, la turneul de tenis de la Roland Garos. Sportiva din România a fost suspendată provizoriu după ce a...

Simona Halep nu se află pe tabloul principal de la Roland Garros. Jucătoarele din România care vor participa la competiția de la Paris

Simona Halep nu se află pe tabloul principal de la Roland Garros. Jucătoarele din România care vor participa la competiția de la Paris

Simona Halep încă așteaptă hotărârea judecătorilor de la Tribunalul Independent Sport Resolutions. Fostul număr 1 WTA speră să poată juca la Roland Garros, turneu de Grand Slam pe care l-a...

Când va fi audiată Simona Halep în scandalul de dopaj. Tatăl fostului număr 1 WTA a dezvăluit data procesului

Când va fi audiată Simona Halep în scandalul de dopaj. Tatăl fostului număr 1 WTA a dezvăluit data procesului

Simona Halep încă nu poate participa la competițiile WTA din cauza acuzațiilor de dopaj. Jucătoarea de tenis așteaptă o decizie din partea judecătorilor. Stere Halep, tatăl sportivei, a spus când...

Foștii colaboratori ai Simonei Halep îngrijorați pentru viitorul sportivei. Amânarea procesului de dopaj prelungește suspendarea campioanei

Foștii colaboratori ai Simonei Halep îngrijorați pentru viitorul sportivei. Amânarea procesului de dopaj prelungește suspendarea campioanei

Foștii membri ai echipei Simonei Halep se declară îngrijorați de viitorul fostei campioane. În opinia acestora, amânarea unui verdict în cazul sportivei va avea consecințe și asupra performanțelor sale ulterioare,...

Cum a fost contaminată Simona Halep. Explicațiile unui sportiv britanic. Nimeni nu s-a gândit la asta

Cum a fost contaminată Simona Halep. Explicațiile unui sportiv britanic. Nimeni nu s-a gândit la asta

Noi detalii ar putea ieși la iveală în scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep. Cazul jucătoarei de tenis este asemănător cu cel al unui sportiv britanic. Acesta...

Simona Halep, o nouă lovitură în afaceri. Sportiva investește într-un nou domeniu

Simona Halep, o nouă lovitură în afaceri. Sportiva investește într-un nou domeniu

Simona Halep investește în construcția unei crame vinicole, în județul natal, Constanța. Încă din 2020, familia jucătoarei de tenis a cumpărat, cu 500.000 de euro, mai multe terenuri viticole pe...

Simona Halep, mesaj pentru toți urmăritorii ei în plin scandal de dopaj. Jucătoarea de tenis așteaptă decizia instanței

Simona Halep, mesaj pentru toți urmăritorii ei în plin scandal de dopaj. Jucătoarea de tenis așteaptă decizia instanței

Simona Halep încă așteaptă o decizie în scandalul de dopaj, dar fostul număr 1 WTA nu își pierde speranța că va concura, din nou, în turneele de tenis. Sportiva din...

Răsturnare de situație în dosarul Simonei Halep. Motivul pentru care nu s-a judecat procesul de dopaj de la Londra

Răsturnare de situație în dosarul Simonei Halep. Motivul pentru care nu s-a judecat procesul de dopaj de la Londra

Întorsătură neașteptată în cazul de dopaj în care este implicată jucătoarea de tenis Simona Halep. În vreme românii așteaptă cu sufletul la gură un verdict care să clarifice situația, un...