senat

Senat este una dintre camerele Parlamentului, care reprezintă puterea legislativă într-un stat democratic organizat pe principii bicamerale. În România, Parlamentul este format din Senat și Camera Deputaților, iar împreună acestea adoptă legi, controlează activitatea Guvernului și exprimă voința politică a poporului.

Senatul are rolul de a dezbate și vota legile, de a aproba tratate internaționale, de a numi sau valida funcționari publici de rang înalt, precum și de a exercita funcția de control parlamentar asupra executivului.

Senatorii sunt aleși prin vot universal, direct și secret, pentru un mandat de 4 ani, fiecare reprezentând un județ, municipiul București sau diaspora.

Senatul este o instituție legislativă superioară care participă, alături de Camera Deputaților, la formarea voinței legale a statului și la garantarea echilibrului democratic între puterile acestuia.

Modificări în Codul Muncii. Program flexibil pentru o categorie importantă de angajați

Modificări în Codul Muncii. Program flexibil pentru o categorie importantă de angajați

Plenul Senatului României a adoptat legea care le permite părinților să lucreze de acasă, în regim de telemuncă, dacă au copii cu vârste mai mici de opt ani. Senatorii au...

Senatul a adoptat amendamentul privind reducerea TVA pentru produsele destinate copiilor și persoanelor cu dizabilități

Senatul a adoptat amendamentul privind reducerea TVA pentru produsele destinate copiilor și persoanelor cu dizabilități

Senatul a adoptat o propunere legislativă de completare a Codului fiscal prin care TVA-ul este redus la 5% în cazul obiectelor destinate copiilor sau persoanelor cu dizabilități. A fost realizată...

Prosumatorii care livrează mai multă energie decât consumă pot lua bani. Care sunt beneficiile ce apar în proiectul adoptat tacit de Senat  

Prosumatorii care livrează mai multă energie decât consumă pot lua bani. Care sunt beneficiile ce apar în proiectul adoptat tacit de Senat  

Cei care livrează în rețeaua națională mai multă energie decât cea pe care o consumă în interes personal ar urma să fie exceptați de la plata certificatelor verzi. Aceasta este...

Bucureștiul găzduiește unul dintre cele mai mari summit-uri despre problemele și direcțiile în care merge omenirea

Bucureștiul găzduiește unul dintre cele mai mari summit-uri despre problemele și direcțiile în care merge omenirea

Bucureștiul este punct de referință  pentru dezbaterile centrate pe cele mai actuale problematici și direcții în care se îndreaptă  omenirea, cu ocazia ”Bucharest Leaders Summit: The future is now. Perspectives...

Modificare importantă pentru emiterea cărților de identitate. Ce trebuie să facă românii care sunt vizați

Modificare importantă pentru emiterea cărților de identitate. Ce trebuie să facă românii care sunt vizați

O modificare a legislației care prevede emiterea cărților de identitate a fost propusă de senatori, iar ulterior votată de plenul Senatului României. Legea urmează să fie dezbătută și de Camera...

Senatul vrea să modifice legea retrocedării imobilelor. Cine va avea prioritate absolută la soluționarea dosarelor

Senatul vrea să modifice legea retrocedării imobilelor. Cine va avea prioritate absolută la soluționarea dosarelor

Senatul României a luat în discuție un proiect care se referă la modificarea Legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în...

Vouchere de vacanță pentru angajații din mediul privat. Senatorii explică avantajele unei asemenea măsuri

Vouchere de vacanță pentru angajații din mediul privat. Senatorii explică avantajele unei asemenea măsuri

Comisia pentru antreprenoriat şi turism din Senat a iniţiat consultări publice cu privire la proiectul legislativ privind acordarea voucherelor de vacanță în mediul privat. Astfel vor fi organizate întâlniri cu...

Pensii mai mari pentru cei care au lucrat în grupa l și ll de muncă. Senatorii vor să amendeze Legea Pensiilor

Pensii mai mari pentru cei care au lucrat în grupa l și ll de muncă. Senatorii vor să amendeze Legea Pensiilor

Un proiect de lege care a intrat în dezbaterea Senatului României, se referă la majorarea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele l și ll de muncă. Este vorba...

Legea porcului a fost modificată. Ce obligații au cei care cresc porci în gospodării

Legea porcului a fost modificată. Ce obligații au cei care cresc porci în gospodării

La votul final din Camera Deputaților, legea care interzicea creșterea porcilor în gospodăriile particulare a fost amendată. În forma adoptată de Senat, se prevede că un român poate crește în...

Foștii securiști și milițieni implicați în acte de persecuție politică vor rămâne fără pensii speciale

Foștii securiști și milițieni implicați în acte de persecuție politică vor rămâne fără pensii speciale

O categorie de pensionari speciali, foste cadre militare, își vor pierde pensiile de serviiu. Legea a fost adoptată în Senat, prin procedură tacită, și urmează să fie analizată și votată...

George Niculescu, noul preşedinte al ANRE. Gabriel Andronache, numit vicepreşedinte al instituţiei

George Niculescu, noul preşedinte al ANRE. Gabriel Andronache, numit vicepreşedinte al instituţiei

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni miercuri pentru alegerea a patru membri în conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), inclusiv a președintelui....

Foștii ofițeri de securitate pot rămâne fără pensiile militare. Senatul României a aprobat tacit un proiect de lege

Foștii ofițeri de securitate pot rămâne fără pensiile militare. Senatul României a aprobat tacit un proiect de lege

Un proiect de lege care presupune retragerea pensiei militare, în cazul foștilor ofițeri de Securitate, care au făcut poliție politică, a fost aprobat tacit de Senatul României. Au fost adăugate...

Gata cu zilele libere fără număr! Ce se schimbă în legislația muncii

Gata cu zilele libere fără număr! Ce se schimbă în legislația muncii

Un grup de senatori a inițiat o lege care modifică Codul Muncii, în sensul instituirii unor compensații financiare pentru firmele private care le acordă angajaților zilele libere, prevăzute de lege....

Exclusiv. Orașele de 15 minute sunt la un click distanță! Proiectul de lege a trecut de Senat. Ce implicații are pentru români. Video

Exclusiv. Orașele de 15 minute sunt la un click distanță! Proiectul de lege a trecut de Senat. Ce implicații are pentru români. Video

Un proiect de lege „privind mobilitatea urbană durabilă" inițiat de guvern a fost aprobat deja în Senat și urmează să intre pentru dezbatere în Camera Deputaților. Robert Turcescu și invitații...

Senatul a votat legea prin care studenții și elevii români din afara țării pot beneficia de asigurare de sănătate. Interpretarea eronată a CNAS

Senatul a votat legea prin care studenții și elevii români din afara țării pot beneficia de asigurare de sănătate. Interpretarea eronată a CNAS

Un grup de parlamentari a propus ca o prevedere din Legea sănătății să fie modificată. Politicienii vor ca prin proiectul de lege inițiat ca toți studenții și liceeni români care...

Mașinile nu vor mai putea fi vândute fără „RAR auto-pas”. Cele cu kilometrajul modificat vor deveni istorie

Mașinile nu vor mai putea fi vândute fără „RAR auto-pas”. Cele cu kilometrajul modificat vor deveni istorie

Camera Deputaților urmează să dea votul final pe un proiect de lege adoptat deja deja de Senat, prin care se interzice modificarea kilometrajului la mașinile second hand, vândute pe teritoriul...

Ministerul Justiției anunță că va susține adoptarea de către Camera Deputaților a unui prag pentru abuzul în serviciu de 9.000 de lei

Ministerul Justiției anunță că va susține adoptarea de către Camera Deputaților a unui prag pentru abuzul în serviciu de 9.000 de lei

Ministerul Justiției a venit cu o serie de lămuriri după ce Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege al Guvernului prin care este modificat pragul pentru abuzul în serviciu, la...

Parlamentul a decis. Toni Greblă este noul președinte al Autorităţii Electorale Permanente

Parlamentul a decis. Toni Greblă este noul președinte al Autorităţii Electorale Permanente

Parlamentul se reunește marți, 28 martie, într-o ședință comună, pentru numirea președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), după ce, la începutul acestui an, Constantin-Florin Mituleţu-Buică și-a înaintat demisia din această funcție....

Președintele României a promulgat Legea Securității Cibernetice. Orice incident de securitate se anunță în maximum cinci zile

Președintele României a promulgat Legea Securității Cibernetice. Orice incident de securitate se anunță în maximum cinci zile

Legea a fost promulgată în cursul zilei de marți, urmând ca ea să fie publicată în Monitorul Oficial după care va produce efecte legale. Legea va cuprinde un set de...

Păcănelele vor fi interzise în apropierea școlilor. Legea a trecut de Senat

Păcănelele vor fi interzise în apropierea școlilor. Legea a trecut de Senat

Sălile în care se practică jocuri de noroc nu vor mai putea fi amplasate în apropierea școlilor. O decizie, în acest sens, a fost adoptată în Senat, cu 97 de...