rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

RUSIA racolează ULTRAȘI din EUROPA în trupe PARAMILITARE

RUSIA racolează ULTRAȘI din EUROPA în trupe PARAMILITARE

Veterani din trupele speciale rusești Spetsnaz atrenează în tabere militare din Europa, tineri ultrași din galeriile echipelor de fotbal sau membrii ai unor grupări de extremiste. În Slovacia, veterani ai...

RUSIA pregătește cele mai AMPLE manevre MILITARE din ultimii 40 de ani

RUSIA pregătește cele mai AMPLE manevre MILITARE din ultimii 40 de ani

Federația Rusă va organiza luna viitoare cele mai importante manevre militare din 1981. La operațiuni vor participa o mie de avioane de luptă, 36.000 de tancuri, blindate şi alte vehicule...

Marina SUA lansează a DOUA Flotă a Războiului Rece: MOTIVATĂ de activitatea navală CRESCUTĂ a ruşilor în Atlantic

Marina SUA lansează a DOUA Flotă a Războiului Rece: MOTIVATĂ de activitatea navală CRESCUTĂ a ruşilor în Atlantic

Statele Unite sunt gata să lanseze A Doua Flotă a US Navy pentru a echilibra forţele în Atlantic. Preocupările sunt din pricina ferventei activităţi marine şi submarine a Moscovei, care...

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a devenit țintă. Cum vor rușii să-l anihileze

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a devenit țintă. Cum vor rușii să-l anihileze

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, transformat în țintă. A devenit incomod după ce a decis să analizeze cererea autorităților de a Kiev de acordare a autocefaliei Bisericii ucrainene, pentru a scape astfel...

Ruşii au decăzut în ultimul hal. PUTREGAI SOCIAL ce pare fără leac. IMAGINI ŞOCANTE despre o lume din altă lume. FOTO

Ruşii au decăzut în ultimul hal. PUTREGAI SOCIAL ce pare fără leac. IMAGINI ŞOCANTE despre o lume din altă lume. FOTO

Rusia este un loc aparte în lume. Cu toate că ar fi păcat să generalizăm, există nenumărate exemple care să demonstreze că acest colț, uneori uitat de lume, a adunat...

Rusia va desfășura alături de China cele mai mari manevre militare din anul 1981. Peste 300.000 de soldați vor participa la simulările de război

Rusia va desfășura alături de China cele mai mari manevre militare din anul 1981. Peste 300.000 de soldați vor participa la simulările de război

Rusia va organiza luna viitoare cele mai mari manevre militare din ultimele patru decenii, a declarat marți ministrul apărării de la Moscova, Serghei Shoigu, un exercițiu militar gigantic care va...

Trollii din Rusia care au acţionat în SUA la alegerile din 2016 RĂSPÂNDESC informaţii FALSE despre VACCINURI

Trollii din Rusia care au acţionat în SUA la alegerile din 2016 RĂSPÂNDESC informaţii FALSE despre VACCINURI

Potrivit BBC, trollii din Rusia ar răspândi informații false pe diferite platforme media despre vaccinuri pentru a crea discordii sociale, susțin cercetătorii americani. Ar fi vorba despre aceiași trolli care...

Rusia a trimis o grupare navală uriașă în Marea Mediterană. SUA  amenință Damascul cu războiul dacă folosește arme chimice

Rusia a trimis o grupare navală uriașă în Marea Mediterană. SUA amenință Damascul cu războiul dacă folosește arme chimice

Marina rusă a detașat o grupare navală deosebit de puternică în Marea Mediterană, aceasta conținând cel mai mare număr de nave de luptă de la începutul intervenției Rusiei în conflictul...

Satul uitat de lume şi de vremuri. IZOLAT DE MLAŞTINI şi PĂDURE, este vizitat doar de un TREN RABLAGIT, de două ori pe lună. Galerie FOTO EXCEPȚIONALĂ

Satul uitat de lume şi de vremuri. IZOLAT DE MLAŞTINI şi PĂDURE, este vizitat doar de un TREN RABLAGIT, de două ori pe lună. Galerie FOTO EXCEPȚIONALĂ

Face parte din categoria celor mai izolate așezări umane. Nu există drumuri care să ducă aici. Există unul singur, format natural, cu mult înaintea celui mai vechi locuitor din sat....

Cum vrea GAZPROM să ţină EUROPA captivă

Cum vrea GAZPROM să ţină EUROPA captivă

Gazprom, grupul energetic rus care este primul producător mondial de gaze naturale, vrea să îşi majoreze în acest an exporturile spre Europa, dincolo de nivelul record stabilit anul trecut. "Anul...

PRIMELE IMAGINI cu PUTIN în vacanță. Ce destinație a ales LIDERUL RUSIEI

PRIMELE IMAGINI cu PUTIN în vacanță. Ce destinație a ales LIDERUL RUSIEI

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost surprins în timp ce sa afla în vacanță. Este incredibil ce destinație finală a ales liderul Rusiei. Kremlinul a difuzat luni imagini cu preşedintele...

Marele Târg al Ucrainei: întărirea flancului Estic al NATO și UE contra garanții de securitate colectivă. Pulsul planetei

Marele Târg al Ucrainei: întărirea flancului Estic al NATO și UE contra garanții de securitate colectivă. Pulsul planetei

Ziua națională a Ucrainei, la 24 august, a fost un prilej important pentru punerea pe masă a unui Mare Târg, pe care l-a propus chiar Președintele Petro Poroshenko consilierului pentru...

Se pregătește un nou ATAC? SITUAȚIA TENSIONATĂ continuă. ANUNȚUL-BOMBĂ făcut de RUSIA

Se pregătește un nou ATAC? SITUAȚIA TENSIONATĂ continuă. ANUNȚUL-BOMBĂ făcut de RUSIA

Autoritățile din Rusia au observat faptul că SUA își consolidează prezența militară în Orientul Mijlociu. Luni, Ministerul Apărării din Rsuia a anunțat că  acest lucru poate însemna că Administrația de...

DECIZIE de ultimă oră! Închisoare cu executare pentru organizatorul PROTESTELOR

DECIZIE de ultimă oră! Închisoare cu executare pentru organizatorul PROTESTELOR

Organizatorul marșului de la Moscova care a avut loc în luna ianuarie a acestui an, a fost condamnat la 30 de zile de închisoare cu executare. Instanța de judecată a...

Proiect TOP SECRET. Submarinele atomice ruseşti şi CAMUFLAJUL perfect DIN PACIFIC. Breaking news. FOTO

Proiect TOP SECRET. Submarinele atomice ruseşti şi CAMUFLAJUL perfect DIN PACIFIC. Breaking news. FOTO

Rusia și SUA sunt într-un război rece de mai multe decenii, proiectele secrete care au ieșit la suprafață după consumarea lor fiind o dovadă clară a acestui fapt. Un exemplu...

Fostul şef de SECURITATE al Facebook: Este PREA TÂRZIU pentru a proteja alegerile din 2018

Fostul şef de SECURITATE al Facebook: Este PREA TÂRZIU pentru a proteja alegerile din 2018

Fostul șef de securitate al Facebook, Alex Stamos, a avertizat că atacurile asupra sistemului electoral american sunt mai vii ca niciodată şi începute cu mult înainte de alegerile din 2018....

Tensiunea din Marea Neagră a atins COTE ALARMANTE. Ultimul EVENIMENT i-a enervat pe ruși. Mesaj CLAR de la Kremlin

Tensiunea din Marea Neagră a atins COTE ALARMANTE. Ultimul EVENIMENT i-a enervat pe ruși. Mesaj CLAR de la Kremlin

România este implicată în cele mai dure acuzații din ultima vreme formulate de Rusia împotriva Marii Britanii. Rusia a acuzat forţele aeriene britanice, Royal Air Force (RAF), că au interceptat...

SUA amenință Rusia cu lovituri devastatoare dacă Al Assad va utiliza armele chimice

SUA amenință Rusia cu lovituri devastatoare dacă Al Assad va utiliza armele chimice

SUA a trasat din nou liniile clare ale unei intervenții puternice, cu arme grele, asupra regimului Al Assad. Și nu întâmplător a avut loc această avertizare a consilierului pentru Securitate...

Liderul opoziției ruse a fost reținut de polițiști. Nu se cunosc motivele ...

Liderul opoziției ruse a fost reținut de polițiști. Nu se cunosc motivele ...

Cunoscutul opozant al lui Valdimir Putin, președintele Federației Ruse, Aleksei Navalnîi a fost reținut de polițiștii ruși chiar în fața casei sale. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt...

SUA se pregătește de război. Țara unde se pregătește un atac chimic de proporții

SUA se pregătește de război. Țara unde se pregătește un atac chimic de proporții

Oficialii americani au avertizat Rusia că vor lua măsuri militare drastice împotriva Siriei pentru orice utilizare a armelor chimice în această țară. Statele Unite susțin că au informații din care...