rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Relații încordate între Rusia și Polonia. Ambasadorul polonez la Moscova convocat de urgență

Relații încordate între Rusia și Polonia. Ambasadorul polonez la Moscova convocat de urgență

Relațiile dintre Rusia și Polonia s-au deteriorat foarte mult, în ultima perioadă, după ce guvernul de la Varșovia a decis să expluzeze mai mulți diplomați ruși. Ambasadorul Poloniei la Moscova...

Navalnîi a ajuns la spital. Presiuni din partea UE pentru eliberarea disidentului

Navalnîi a ajuns la spital. Presiuni din partea UE pentru eliberarea disidentului

Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat din 31 martie în greva foamei, a fost examinat într-un spital civil din afara închisorii din Vladimir, centrul administrativ al regiunii omonime situate la est...

Putin i-a dus pe toți cu preșul

Putin i-a dus pe toți cu preșul

Atunci când toată lumea se aștepta mai puțin sau chiar deloc, iată, Kremlinul ne dă o veste extrem de importantă. Exercițiul militar de la granița cu Ucraina s-a încheiat. Militarii...

Rușii au descoperit cum pot "mina cerul". "Dronele kamikaze" au primit botezul focului

Rușii au descoperit cum pot "mina cerul". "Dronele kamikaze" au primit botezul focului

Marile puteri au nevoie de conflicte armate pentru a-și testa noile arme. Este și cazul Rusiei, care a transformat Siria în teren de încercare pentru invenșiile industriei de apărare, inclusiv...

Rusia schimbă tonul față de Ucraina. Președintele Zelenski invitat la Kremlin pentru discuții

Rusia schimbă tonul față de Ucraina. Președintele Zelenski invitat la Kremlin pentru discuții

După mai multe săptămâni de criză, în contextul acțiunilor armatei ruse în estul Ucrainei, în Crimeea și în Marea Neagră, Rusia îndulcește tonul și se arată dispusă la discuții. Liderul...

Putin a dat ordin! Trupele rusești revin acasă. S-a demonstrat ce era necesar

Putin a dat ordin! Trupele rusești revin acasă. S-a demonstrat ce era necesar

După încheierea exercițiilor miliatre din Crimeea și Marea Neagră, Rusia ordonă revenirea militarilor în bazele permanente începând de vineri. Rusia a ordonat comandamentului forţelor sale armate ca trupele să revină...

Alertă! Ședință de urgență a CSAT din cauza tensiunilor din Marea Neagră

Alertă! Ședință de urgență a CSAT din cauza tensiunilor din Marea Neagră

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că săptămâna viitoare va fi convocată o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru a discuta despre situaţia din zona Mării Negre. Ședința...

Putin avertizează Occidentul să nu depășească „linia roșie”. Riposta Rusiei va fi „nemăsurată, rapidă și dură”

Putin avertizează Occidentul să nu depășească „linia roșie”. Riposta Rusiei va fi „nemăsurată, rapidă și dură”

THE NEW YORK TIMES . Pe fondul protestelor din țară și al tensiunilor crescânde din străinătate, președintele Vladimir V. Putin a declarat că riposta Rusiei va fi ‘nemăsurată, rapidă și...

Putin are cu ce speria Occidentul. Anunț înspăimântător despre troika nucleară rusească

Putin are cu ce speria Occidentul. Anunț înspăimântător despre troika nucleară rusească

Rusia va defini singure liniile roșii în relațiile cu alte țări în fiecare caz în parte, avertizat președintele rus Vladimir Putin în discursul susșinut în fața Adunării Federale. "Trebuie să...

Ucraina e gata de război. Documentul semnat de Zelenski aruncă întreaga lume în aer

Ucraina e gata de război. Documentul semnat de Zelenski aruncă întreaga lume în aer

Ucraina se pregătește intens pentru un război cu Rusia. Preşedintele Zelenski a promulgat legea privind convocarea rezerviştilor pentru serviciul militar. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat legea ce permite convocarea...

Navalnîi va fi hrănit forțat, conform instrucțiunilor din anul 1958

Navalnîi va fi hrănit forțat, conform instrucțiunilor din anul 1958

NEZAVISIMAIA GAZETA. Un grup de apărători pentru drepturile omului i-a trimis ministrului justiției al Federaţiei Ruse, Konstantin Ciycenko, și șefului Serviciului Federal pentru Executarea Pedepselor (F.S.I.N.), Aleksandr Kalașnikov, un nou...

Istorie secretă. Rușii trimit la București un ambasador „killer”. Dezvăluiri din dosarele CIA

Istorie secretă. Rușii trimit la București un ambasador „killer”. Dezvăluiri din dosarele CIA

Un document declasificat al Agenției Centrale de Informații, CIA, arată interesul americanilor pentru felul în care rușii urmăreau să se implice într-o situație tensionată din România, epurările politice făcute de...

Adevărul despre fructele de mare, dezvăluit de o înaltă față bisericească

Adevărul despre fructele de mare, dezvăluit de o înaltă față bisericească

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a clarificat problema fructelor de mare, spunând că acestea nu se încadrează la categoria alimentelor de post. Teodosie a contrazis biserica din Grecia și Rusia spunând...

Alertă de zonă periculoasă! Kremlinul interzice zborurile deasupra Mării Negre

Alertă de zonă periculoasă! Kremlinul interzice zborurile deasupra Mării Negre

Mara Neagră a fost declarată de Kremlin, zonă temporar periculoasă pentru zborurile aeronavelor. Din cauza unor exerciții militare navale și aeriene care au loc în această săptămână, Rusia a interzis...

O nouă provocare rusească în Marea Neagră. Putin își arată mușchii

O nouă provocare rusească în Marea Neagră. Putin își arată mușchii

Peste 20 de nave de război ale Flotei Mării Negre din Rusia fac exerciții combinate alături de aviația militară în apropierea Peninsulei Crimeea. Printre navele de război care participă la...

Astrele ne cheamă la război

Astrele ne cheamă la război

Război în toate direcțiile. La granița de Est. La Marea Neagră. Un război care nu cred că mai poate fi evitat. E cea mai mare desfășurare de forțe militare ruse...

Noua Cortină de Fier este de-a lungul Mării Negre. Avertismentul fostului comandant al trupelor SUA din Europa

Noua Cortină de Fier este de-a lungul Mării Negre. Avertismentul fostului comandant al trupelor SUA din Europa

Un fost înalt reprezentant al armatei Statelor Unite ale Americii a vorbit despre contextul extrem de complicat creat de Rusia în ultima perioadă. Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA...

Până unde putem rămâne imparțiali în criza ucraineană?

Până unde putem rămâne imparțiali în criza ucraineană?

Tensiunea dintre Rusia și Ucraina poate escalada foarte repede în Peninsula Crimeea. Părțile au început să își expulzeze în mod reciproc diplomații. Un aspect important și care atrage atenția a...

BBC: Ce are în comun bulgarul Gebrev cu depozitele aruncate în aer în Cehia?

BBC: Ce are în comun bulgarul Gebrev cu depozitele aruncate în aer în Cehia?

Una dintre persoanele care a depozitat arme în satul ceh Vrbetice, care trebuiau să ajungă în Ucraina, a fost traficantul bulgar de arme Emilian Gebrev, care la 6 luni după...

Echilibrul geostrategic din Marea Neagră, aruncat în aer de "Sultanul" Erdogan. Scenariile imaginate de un expert român

Echilibrul geostrategic din Marea Neagră, aruncat în aer de "Sultanul" Erdogan. Scenariile imaginate de un expert român

Canalul Istanbul va deveni instrumentul geopolitic al lui Erdogan, susține dr. Constantin Corneanu, președintele Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice "Gheorghe Brătianu". Expertul român susține că există trei scenarii...