Șantaj politic? Rusia ajută UE să treacă peste criza energetică. Totul în schimbul unor compromisuri

Șantaj politic? Rusia ajută UE să treacă peste criza energetică. Totul în schimbul unor compromisuriSursa: arhiva EVZ

Rusia „este dispusă să ajute Europa să depăşească această criză, dar Europa trebuie să înţeleagă necesitatea unor paşi reciproci”, a transmis, vineri, Serghei Lavrov, ministru de externe rus, făcând referire la criza energetică cu care se confruntă statele europene la momentul actual. Oficialul nu a precizat care sunt compromisurile pe care trebuie să le facă Europa pentru a primi ajutor din partea Rusiei, însă purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a oferit asigurări că „nici măcar în momentele cele mai dificile, Rusia nu a încercat vreodată să oprească livrările (de gaze). Acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată”.

Pentru a-și consolida securitatea energetică colectivă, Europa poate conta pe Rusia, însă pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie puse pe masă toate deciziile și factorii care au condus la nașterea crizei energetice imense la nivelul statelor europene și trebuie căutat un echilibru acolo unde există interese diferite, au transmis oficialii ruși.

Cine e responsabil pentru criza energetică a UE?

În orice caz, Rusia nu este responsabilă pentru actuala criză a gazelor din Europa, iar răspunderea este a celor care nu au ținut cont de condițiile meteo sau de existența unor surse alternative de aprovizionare în contextul actual, a transmis ministrul rus de externe, respingând acuzațiile aduse față de Putin.

Din cauza lipsei unor contracte pe termen lung cu Rusia, statele din Uniunea Europeană sunt puse față în față cu prețuri record pentru gazele naturale și asistă la scumpiri de peste 1.000 de dolari metrul cub, a mai precizat ministrul Lavror.

„Directivele europene care impun separarea companiilor pentru a garanta concurenţa pe piaţă reprezintă ''unul din motivele pentru care capacităţile Nord Stream 1 au fost utilizate numai la 50% şi la fel se va întâmpla cu cele ale Nord Stream 2 dacă totul decurge bine cu certificatele şi permisele”, a mai comunicat ministrul de externe rus.

Pe de altă parte, oficialul a precizat că Rusia nu-și poate crește livrările de gaze către Europa fără să semneze mai întâi noi contracte. Același lucru l-a transmis, tot vineri, și președintele Vladimir Putin.

„Nu este un secret pentru nimeni, şi am declarat-o de mai multe ori la mai multe niveluri, inclusiv la cel mai înalt nivel, că Rusia este interesată de aceasta şi este dispusă să discute imediat semnarea unor noi contracte, care să ofere o acoperire unică împotriva fluctuaţiilor pieţelor, cum sunt cele pe care le vedem astăzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Rusia e dispusă să ajute UE, însă cu anumite condiții

La o întâlnire cu reprezentanți ai Asociației companiilor europene, ministrul Serghei Lavrov a subliniat că „Gazprom nu doar îşi îndeplineşte toate obligaţiile, dar le îndeplineşte inclusiv depăşindu-le”.

„În actuala situaţie de creştere puternică a preţurilor hidrocarburilor, în special la gaze naturale, şi la electricitate în ţările UE, este evident că trebuie să cooperăm mai strâns în acest domeniu. (n.r. Rusia) este dispusă să ajute Europa să depăşească această criză, dar Europa trebuie să înţeleagă necesitatea unor paşi reciproci”, a transmis ministrul de externe rus, fără a preciza care sunt compromisurile pe care trebuie să le facă UE astfel încât să beneficieze de ajutorul lui Vladimir Putin.

Purtătorul de cuvânt al liderului Vladimir Putin a subliniat că Rusia nu folosește energia drept instrument de șantaj, spre deosebire de SUA, oferind exemplul sancțiunilor prin intermediul cărora s-a încercat oprirea lucrărilor gazoductului Nord Stream 2.

„Nici măcar în momentele cele mai dificile Rusia nu a încercat vreodată să oprească livrările (de gaze). Acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată”, a asigurat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin.