Adevărul din spatele opulenței din New York, Mary cea Tifoidă și coșmarul Americii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În vara anului 1906, stațiunea de lux Oyster Bay din Long Island părea un refugiu perfect pentru familiile înstărite din New York. Liniștea bancherului Charles Henry Warren s-a spulberat însă când membrii casei au început să cadă doborâți de o febră devastatoare. Febra tifoidă era o boală asociată de obicei cu mahalalele mizere și aglomerate, nu cu vilele de la malul mării. Investigația declanșată atunci avea să schimbe definitiv medicina modernă și să transforme o femeie simplă într-o figură legendară a istoriei medicale.

Femeia din spatele epidemiei

Bucătăreasa din spatele acestui focar se numea Mary Mallon, o imigrantă irlandeză sosită în Statele Unite în jurul anului 1883. Fără studii, dar extrem de pricepută în bucătărie, Mary reușise să își construiască o carieră solidă în casele aristocrației din New York, unde era foarte bine plătită pentru serviciile ei. Fizic, părea un model de vitalitate: o femeie robustă, energică, de 37 de ani, care nu dăduse niciodată semne de boală.

Nimeni nu bănuia că Mary purta în organism bacteria Salmonella Typhi fără să prezinte vreo manifestare clinică. Deși sănătoasă în aparență, femeia transmitea agentul patogen prin mâncarea pe care o manipula fără o igienă riguroasă a mâinilor. Cel mai mare pericol îl reprezentau preparatele care nu necesitau tratament termic prin preparare sau fierbere. Printre acestea se număra și desertul ei preferat, înghețata cu felii de piersici proaspete. Prin intermediul acestui fel de mâncare nepreparat la foc, apreciat de toți angajatorii, bucătăreasa transmitea bacteria direct membrilor familiilor pentru care lucra.

Atacatorul din Cracovia avea arme și muniție în mașină. Prima țintă a fost un tramvai

Portofelul digital, noua identitate a românilor. Ce se întâmplă dacă pierzi telefonul pe care ai toate actele

Ancheta inginerului sanitar George Soper

Pentru a descoperi sursa epidemiei din Oyster Bay, proprietarul vilei l-a angajat pe George Soper, un inginer sanitar specializat în epidemiologie. Soper a început prin a verifica ipotezele clasice: alimentarea cu apă, sistemul de canalizare și alimentele furnizate de localnici, însă toate testele au ieșit negative. Atenția i s-a îndreptat apoi către personalul casnic, descoperind că bucătăreasa angajată pe timpul verii plecase la doar trei săptămâni după izbucnirea primelor cazuri.

Reconstruind traseul profesional al femeii din ultimii zece ani, Soper a identificat o coincidență tulburătoare. Între 1900 și 1907, Mary Mallon lucrase pentru opt familii din statul New York, iar în șapte dintre aceste gospodării izbucniseră focare grave de febră tifoidă. În total, cel puțin douăzeci și două de persoane se îmbolnăviseră, iar o tânără își pierduse viața.

Concluzia lui Soper a marcat o premieră medicală în Statele Unite: Mary Mallon era primul purtător asimptomatic, identificat pe continentul american. În martie 1907, când investigatorul a abordat-o în bucătăria unei case din Manhattan unde lucra la acel moment, reacția femeii a fost extrem de violentă. Refuzând să ofere probe biologice, Mary l-a amenințat pe Soper cu o furculiță mare de tranșat carne și l-a dat afară din casă. Neavând noțiuni despre bacteriologie și simțindu-se perfect sănătoasă, bucătăreasa era convinsă că este victima unei hărțuiri nejustificate.

Capturarea și prima carantină pe insula North Brother

În fața refuzului categoric al femeii de a coopera, George Soper a raportat cazul Departamentului de Sănătate din New York. În martie 1907, autoritățile au trimis o echipă condusă de dr. S. Josephine Baker, însoțită de mai mulți polițiști, pentru a o reține pe bucătăreasă. Mary a încercat să fugă și s-a ascuns timp de câteva ore în locuința unui vecin, fiind în cele din urmă găsită și dusă cu ambulanța la spitalul Willard Parker. Probele biologice prelevate sub supraveghere medicală au confirmat bănuielile lui Soper: acestea conțineau o concentrație masivă de bacterii Salmonella Typhi.

Fără un proces formal sau o decizie judecătorească, autoritățile sanitare au decis izolarea ei pe North Brother Island, o insulă din East River destinată bolnavilor de tuberculoză și alte afecțiuni contagioase. Mary a fost cazată într-o mică cabană din cadrul Spitalului Riverside. Considerându-se complet sănătoasă, femeia a interpretat măsura ca pe un act de discriminare la adresa imigranților irlandezi și a încercat să obțină eliberarea prin instanță. În 1909, Curtea Supremă a statului New York i-a respins însă apelul, dând câștig de cauză autorităților în numele siguranței publice.

În această perioadă, presa din New York i-a atribuit porecla de Mary cea Tifoidă (Typhoid Mary), un apelativ care a transformat-o rapid într-o figură controversată în ochii opiniei publice. Măsura drastică s-a încheiat în februarie 1910, când noul comisar al sănătății, Ernst J. Lederle, a decis să o elibereze din carantină. Decizia a fost condiționată de depunerea unui jurământ prin care Mary se angaja să renunțe definitiv la meseria de bucătăreasă și să raporteze periodic autorităților schimbările de adresă sau de loc de muncă.

Reîntoarcerea în bucătărie și carantina pe viață

După eliberare, Mary Mallon a încercat să își câștige existența ca spălătoreasă. Veniturile erau însă la jumătate față de cele obținute în bucătărie, iar munca era epuizantă. Constrânsă de dificultățile financiare și convinsă în continuare că diagnosticul medicilor fusese o greșeală, femeia a rupt legătura cu inspectorii sanitari. Ștergându-și urmele, și-a luat pseudonimul Mary Brown și s-a reangajat ca bucătăreasă în restaurante, hoteluri și sanatorii.

Deznodământul s-a produs în ianuarie 1915, când un focar masiv de febră tifoidă a izbucnit la Maternitatea Sloane din Manhattan. Douăzeci și cinci de persoane, în special medici și asistente, s-au îmbolnăvit grav, iar două au murit. Când conducerea spitalului l-a chemat pe George Soper pentru a investiga situația, inspectorul a recunoscut imediat scrisul și comportamentul bucătăresei angajate recent sub numele de „Mary cea Mare”.

Descoperită pentru a doua oară, Mary Mallon nu a mai avut nicio cale de scăpare. În martie 1915, autoritățile sanitare au trimis-o definitiv în izolare pe insula North Brother. Acolo și-a petrecut ultimii douăzeci și trei de ani din viață, într-o cabană din lemn pusă la dispoziție de spital. Deși i s-a permis să lucreze în laboratorul spitalului local, nu i s-a mai aprobat niciodată părăsirea insulei. În 1932 a suferit un atac vascular cerebral care a lăsat-o paralizată, iar în noiembrie 1938 a murit la vârsta de 69 de ani, fiind înmormântată în cimitirul Saint Raymond din Bronx.