rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Cine vrea să facă din poporul român o turmă speriată, disperată şi fără speranţă

Cine vrea să facă din poporul român o turmă speriată, disperată şi fără speranţă

Războiul nu înseamnă numai bubuit de tunuri, huruit de şenile tancuri ori scârşnete şi şuierături de rachete. Aceasta este numai partea văzută. Cea care produce dezastrele impresionante, care se dau...

EXCLUSIV. Un război nesfârșit: Imperialismul rus vs. naționalismul ucrainean. Adrian Cioroianu explică de ce ucrainenii nu vor renunța (VIDEO)

EXCLUSIV. Un război nesfârșit: Imperialismul rus vs. naționalismul ucrainean. Adrian Cioroianu explică de ce ucrainenii nu vor renunța (VIDEO)

Invitat în studioul EVZ Istoric, profesorul universitar Adrian Cioroianu a observat că dacă pretențiile Ucrainei ca stat de sine stătător prin laitmotivul Rusia Kieveană pot fi discutate, statutul de națiune...

Interviu cu ministrul de Externe al Ucrainei: Rusia se comportă într-un mod barbar. Dacă nu primim avioane, oraşele vor fi distruse

Interviu cu ministrul de Externe al Ucrainei: Rusia se comportă într-un mod barbar. Dacă nu primim avioane, oraşele vor fi distruse

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a acordat un interviu în exclusivitate pentru portalul american Bloomberg, în care a vorbit despre situaţia actuală din Ucraina, poziţia Kievului faţă de...

Atrocitățile războiului din Ucraina. Rușii au ras un oraș de pe fața pământului: „Nu mai există”

Atrocitățile războiului din Ucraina. Rușii au ras un oraș de pe fața pământului: „Nu mai există”

Un oraș ucrainean din zona Donețk a fost distrus în totalitate de bombardamentele rusești. Este vorba despre orașul Volnovakha din sud-estul țării, după cum a precizat guvernatorul regiunii Donețk, Pavlo...

Avertisment teribil pentru Europa! Un accident nuclear este iminent. Cernobîl, ţinta lui Vladimir Putin

Avertisment teribil pentru Europa! Un accident nuclear este iminent. Cernobîl, ţinta lui Vladimir Putin

Avertisment teribil pentru toată Europa în plin război! Un accident nuclear este iminent din cauza conflictului armat din Ucraina. Cernobîl este adevărata ţintă a lui Vladimir Putin Generalul ucrainean, Kyrylo...

Drona prăbușită în Croația. Dispozitivul a străbătut spaţiul aerian al României şi al Ungariei. Premierul croat, critici la adresa NATO

Drona prăbușită în Croația. Dispozitivul a străbătut spaţiul aerian al României şi al Ungariei. Premierul croat, critici la adresa NATO

O dronă s-a prăbuşit joi seară într-un parc aflat la 6 km de centrul Zagrebului, lângă un campus universitar care găzduieşte 4.500 de studenţi şi la circa 200 de metri...

Pericolul care vine din cosmos. Sancțiunile împotriva Moscovei au consecințe neașteptate. Stația Orbitală s-ar putea prăbuși pe Pământ

Pericolul care vine din cosmos. Sancțiunile împotriva Moscovei au consecințe neașteptate. Stația Orbitală s-ar putea prăbuși pe Pământ

Staţia Spaţială Internațională s-ar putea închide din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de către comunitatea internațională. Din această cauză, funcţionarea navelor ruseşti care aprovizionează ISS va fi perturbată, iar acest lucru...

Războiul din Ucraina. Bilanțul oficial al victimelor: 579 de civili uciși, dintre care 42 de copii și tineri. Zelenski: 1.300 de soldați ucraineni au fost uciși

Războiul din Ucraina. Bilanțul oficial al victimelor: 579 de civili uciși, dintre care 42 de copii și tineri. Zelenski: 1.300 de soldați ucraineni au fost uciși

Războiul din Ucraina continua să facă victim în rândul populației civile. Consiliului drepturilor omului al ONU a publicat ultimul bilanț, în care precizează că numărul victimelor provocate de forțele rusești...

George Soros anunță Al Treilea Război Mondial: Putin a luat-o razna, iar Xi știe asta. Singurele speranțe pe care le mai are omenirea

George Soros anunță Al Treilea Război Mondial: Putin a luat-o razna, iar Xi știe asta. Singurele speranțe pe care le mai are omenirea

Miliardarul american de origine maghiară George Soros a realizat o analiză în care vorbește despre riscul celui de-al Treilea Război Mondial, care are potențialul „de a ne distruge civilizația”. Potrivit...

Veste devastatoare pentru Vladimir Putin! Dezvăluirea care îi poate aduce sfârşitul. Riscă să intre în incapacitate de plată

Veste devastatoare pentru Vladimir Putin! Dezvăluirea care îi poate aduce sfârşitul. Riscă să intre în incapacitate de plată

Fondul Monetar Internațional (FMI) își va reduce previziunile de luna viitoare privind o creștere economică globală, din cauza războiului din Ucraina, a anunțat, joi, directorul său general, Kristalina Georgieva. Reprezentantul...

EXCLUSIV. Dezvăluiri incendiare în plin război! De ce a atacat, de fapt, Vladimir Putin Ucraina: Miza de la marginea imperiului (VIDEO)

EXCLUSIV. Dezvăluiri incendiare în plin război! De ce a atacat, de fapt, Vladimir Putin Ucraina: Miza de la marginea imperiului (VIDEO)

Cel mai mare conflict militar european de după Al Doilea Război Mondial dezbină și stârnește multe contradicții chiar și între specialiști. Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, profesor universitar de...

Armata rusă a distrus un stadion care purta numele legendarului Iuri Gagarin. Arena a fost pusă la pământ de bombe

Armata rusă a distrus un stadion care purta numele legendarului Iuri Gagarin. Arena a fost pusă la pământ de bombe

Formația Desna, care evoluează în prima ligă a Ucrainei, a rămas fără stadionul Iuri Gagarin. Asta după ce arena a fost transformată într-un morman de moloz și fiare de bombardamente....

Ce câștigăm după vizita Kamalei Harris. Mircea Geoană: România este o ancoră strategică esențială pentru NATO. Este mai sigură și mai bine apărată

Ce câștigăm după vizita Kamalei Harris. Mircea Geoană: România este o ancoră strategică esențială pentru NATO. Este mai sigură și mai bine apărată

Secretarul General Adjunct al NATO spune că România este o ancoră strategică a NATO și că întărirea flancului estic al alianței nu înseamnă un pericol iminent, ci o mai mare...

A 17-a zi de război. Șase rachete au lovit aerodromul militar din sudul Kievului. Orașele, transformate în ruină. „Va fi Stalingradul Rusiei”. VIDEO/UPDATE

A 17-a zi de război. Șase rachete au lovit aerodromul militar din sudul Kievului. Orașele, transformate în ruină. „Va fi Stalingradul Rusiei”. VIDEO/UPDATE

Este a șaptesprezecea zi de război în Ucraina. Forțele rusești se apropie tot mai mult de capitala Kiev și își intensifică asaltul asupra altor orașe-cheie din Ucraina. Între timp, primarul...

Primarul din Melitopol a fost răpit de armata rusă. Anunțul a fost făcut de oficialii ucraineni

Primarul din Melitopol a fost răpit de armata rusă. Anunțul a fost făcut de oficialii ucraineni

Ivan Fedorov a fost răpit în timp ce se afla la centrul de criză al orașului. Potrivit mai multor oficiali de la Kiev, un grup de zece inamici ruși l-au...

Hello! E un război în zonă! Politicienii noștri au aflat?

Hello! E un război în zonă! Politicienii noștri au aflat?

Există români care fac lucruri extraordinare. Primesc în casele lor familiile refugiaților din Ucraina. Le pun totul la dispoziție. Spațiu, mâncare, sprijin. Mulți dintre ei sunt români simpli, cu venituri...

Decizie surprinzătoare a SUA, în plin război! Anunțul făcut de Biden, chiar de la Casa Alba

Decizie surprinzătoare a SUA, în plin război! Anunțul făcut de Biden, chiar de la Casa Alba

Joe Biden, președintele SUA, a dorit să refuze, în mod personal, cerința de livrare de avioane MiG-29 către Ucraina. Conform WSJ, operațiunea de trimitere a armamentului antiaerian ori antitanc letal...

Ludovic Orban, mesaj pozitiv pentru români! „Bine că suntem în UE şi în NATO”. Suntem în siguranță

Ludovic Orban, mesaj pozitiv pentru români! „Bine că suntem în UE şi în NATO”. Suntem în siguranță

Fostul premier al României, Ludovic Orban, este de părere că dacă nu am fi aderat la NATO în 2004, acum am fi fost „în bătaia rachetelor agresiunii imperialiste a lui...

Decizie importantă, în plin război! E total interzis. Elveţia rupe rândurile în contextul războiului din Ucraina

Decizie importantă, în plin război! E total interzis. Elveţia rupe rândurile în contextul războiului din Ucraina

Elveția a interzis survolarea spațiului său aerian de către oricine intenționează să trimită armament Ucrainei. Conform principiului internațional al neutralității pe care Elveția îl urmează de multă vreme, acest stat...

Pilot rus, prizonier al uncrainenilor. Recunoaște că a lansat atacuri asupra civililor: „Am îndeplinit ordinul criminal”

Pilot rus, prizonier al uncrainenilor. Recunoaște că a lansat atacuri asupra civililor: „Am îndeplinit ordinul criminal”

Un pilot prezentat ca fiind comandantul adjunct al regimentului 47 de aviație din Rusia declară, într-o înregistrare video, că a primit ordin să atace și ținte civile, mai exact clădiri...