rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Republica Moldova: Dacă Rusia va opri gazele, sperăm că România şi UE ne vor ajuta

Republica Moldova: Dacă Rusia va opri gazele, sperăm că România şi UE ne vor ajuta

Guvernul de la Chişinău speră că Uniunea Europeană va ajuta Republica Moldova dacă Rusia va întrerupe tranzitul de gaze pe teritoriul Ucrainei, a spus ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, inforemează Radio...

Barroso: UE trebuie să aibă o reacție unitară la amenințările Rusiei privind sistarea furnizării gazelor

Barroso: UE trebuie să aibă o reacție unitară la amenințările Rusiei privind sistarea furnizării gazelor

Președintele Comisiei Europene a atras atenția, într-o scrisoare trimisă tuturor liderilor europeni, că UE trebuie să răspundă colectiv la avertismentul Rusiei privind întreruperea livrărilor de gaze via Ucraina.  "Scrisoarea trimisă...

Instituţiile oficiale din Doneţk cad una după alta

Instituţiile oficiale din Doneţk cad una după alta

Militanți proruși au ocupat sediul Ministerului de Interne ucrainean din oraşul din estul Rusiei Militanți proruși au ocupat sâmbătă sediul regional al Ministerului de Interne al Ucrainei din regiunea Doneţk,...

ȘANTAJUL LUI PUTIN. Cele patru condiții impuse Ucrainei de către Rusia pentru rezolvarea problemei furnizării gazelor

ȘANTAJUL LUI PUTIN. Cele patru condiții impuse Ucrainei de către Rusia pentru rezolvarea problemei furnizării gazelor

Ucraina trebuie să respecte patru condiții esențiale pentru ca Rusia să îi acorde ajutor financiar și, mai ales, pentru a ajunge la un consens în privința gazelor rusești, a avertizat...

MAE a cerut SUA întărirea prezenţei militare în regiune

MAE a cerut SUA întărirea prezenţei militare în regiune

Bogdan Aurescu a pledat la Washington pentru sporirea prezenţei SUA şi a NATO în statele din flancul estic al Alianţei. Americanii au fost de acord că sunt necesare măsuri de...

Şeful poliţiei din Doneţk a demisionat

Şeful poliţiei din Doneţk a demisionat

Kostiantin Pojidaiev, şeful poliţiei regionale a oraşului din estul Ucrainei, şi-a anunţat sâmbătă demisia, cedând presiunilor venite din partea protestatarilor proruşi Steagul ucrainean a dispărut şi de pe sediul poliţiei...

Turcia neagă acuzele Rusiei despre navele americane din Marea Neagră

Turcia neagă acuzele Rusiei despre navele americane din Marea Neagră

Ministerul turc al Afacerilor Externe a respins acuzaţiile Rusiei că navele de război americane care au trecut prin strâmtorile turceşti au depăşit, cu 10 zile, limita de 21 de zile...

SRI a ştiut dinainte că Rusia va invada Crimeea

SRI a ştiut dinainte că Rusia va invada Crimeea

George Maior, şeful Serviciului Român de Informații, a declarat că ştia dinainte despre invazia din Crimeea. El a mai spus că este posibil ca scenariul să se repete în Trasnistria...

Monica Macovei: Suntem sub ameninţarea Federaţiei Ruse

Monica Macovei: Suntem sub ameninţarea Federaţiei Ruse

Macovei a susţinut la Sibiu că europarlamentarii polonezi şi cei din ţările baltice vorbesc despre pregătiri pentru apărare în cazul unui razboi. "Este foarte important să înţelegem că suntem sub...

Google „recunoaşte” anexarea Crimeei

Google „recunoaşte” anexarea Crimeei

Gigantul american a trasat pe GoogleMaps frontiera care nu este recunoscută de nicio ţară din Uniunea Europeană şi nici de Statele Unite. Deşi comunitatea internaţională a condamnat vehement anexarea Crimeii...

CNN: Rusia se pregateste de o noua invazie? VIDEO

CNN: Rusia se pregateste de o noua invazie? VIDEO

Imaginile cu desfăşurarea masivă a trupelor ruse în apropierea Ucrainei prezentate de NATO în cursul acestei săptămâni ridică semne de întrebare legate de intențiile Rusiei. Potrivit CNN, unele dintre trupele...

Un singur vecin ar putea ÎNVINGE România în caz de RĂZBOI. Clasamentul FORȚELOR ARMATE din întreaga lume. Cine sunt MUSCULOȘII planetei în 2014 și unde se plasează țara noastă

Un singur vecin ar putea ÎNVINGE România în caz de RĂZBOI. Clasamentul FORȚELOR ARMATE din întreaga lume. Cine sunt MUSCULOȘII planetei în 2014 și unde se plasează țara noastă

Zeci de cifre privind forțele armate sunt analizate și interpretate de Global Fire Power, într-o analiză care face un top al forței militare de care dispun statele cele mai dezvoltate....

SUA ia măsuri. SANCȚIUNI împotriva unor lideri importanți din Crimeea. Un grup petrolier e afectat

SUA ia măsuri. SANCȚIUNI împotriva unor lideri importanți din Crimeea. Un grup petrolier e afectat

SUA a anunțat sancţiuni împotriva a şapte lideri şi a unui grup petrolier din Crimeea. Cei vizați sunt suspectaţi că ameninţă "pacea şi stabilitatea Ucrainei". Anunțul a fost făcut de...

Ucraina întinde mâna Estului răzvrătit

Ucraina întinde mâna Estului răzvrătit

Kievul încearcă să rezolve prin dialog criza din regiunile pro-ruse. Vizita premierului poate fi însă ultima șansă dată secesioniștilor înaintea unor măsuri de forță. Premierul ucrainean Arsenii Iațeniuk s-a deplasat...

SUA avertizează corupții din România că stau cu ochii pe ei

SUA avertizează corupții din România că stau cu ochii pe ei

Diplomatul american Victoria Nuland a anunțat că SUA vor intensifi ca eforturile anticorupție în țările din Balcani, Europa Centrală și de Est, inclusiv în țara noastră.  „În multe părţi ale...

Vladimir Putin: ne respectăm obligațiile privind livrarea de gaze către Europa, nu putem garanta însă tranzitul

Vladimir Putin: ne respectăm obligațiile privind livrarea de gaze către Europa, nu putem garanta însă tranzitul

Rusia intenţionează să-şi respecte obligaţiile în privinţa livrărilor de gaze spre ţările europene, fără a putea garanta însă tranzitul prin teritoriul ucrainean, care depinde de Kiev, a declarat astăzi preşedintele...

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher: Ne angajăm să apărăm România

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher: Ne angajăm să apărăm România

Oficialul american a declarat, ieri, că SUA şi NATO se gândesc la o gamă largă de măsuri pentru a consolida încrederea în rândul aliaţilor, precizând Statele Unite şil Alianţa Nord-Atlantică...

Barack Obama: SUA şi UE trebuie să fie pregătite să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei

Barack Obama: SUA şi UE trebuie să fie pregătite să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Barack Obama ia în calcul noi sancţiuni împotriva Rusiei, relatează Mediafax. Obama i-a spus cancelarului german Angela Merkel, în cursul unei convorbiri telefonice, că "SUA, Uniunea Europeană şi...

NATO a prezentat imagini din satelit cu desfăşurarea masivă a trupelor ruse în apropierea Ucrainei

NATO a prezentat imagini din satelit cu desfăşurarea masivă a trupelor ruse în apropierea Ucrainei

NATO a prezentat joi pentru prima dată imagini din satelit ce atestă desfăşurarea masivă a trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, Alianţa estimând că între 35.000 şi 40.000 de soldaţi...

Vladimir Putin avertizează că datoria Ucrainei riscă să afecteze fluxul de gaze spre Europa. Consiliul Europei i-a suspendat dreptul de vot Moscovei

Vladimir Putin avertizează că datoria Ucrainei riscă să afecteze fluxul de gaze spre Europa. Consiliul Europei i-a suspendat dreptul de vot Moscovei

Preşedintele rus Vladimir Putin a informat, printr-o scrisoare, mai mulţi lideri europeni în legătură cu “situaţia critică” a datoriei Ucrainei pentru gazele naturale şi cu posibilul impact asupra tranzitului gazelor...