rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

PULSUL PLANETEI. Război ruso-ucrainean pe scară largă în Donbas

PULSUL PLANETEI. Război ruso-ucrainean pe scară largă în Donbas

Au trecut sărbătorile pe stil vechi, Boboteaza şi sfântul Ioan Botezătorul, şi liniştea relativă din Estul Ucrainei a fost ruptă în mod violent după 21 ianuarie. După informaţiile confirmate de...

A fost declarată starea de urgență în regiunile Donețk și Lugansk din Ucraina

A fost declarată starea de urgență în regiunile Donețk și Lugansk din Ucraina

Guvernul de la Kiev a anunțat, luni, instituirea stării de urgență în regiunile separatiste Donețk și Lugansk. În cele două regiuni, insurgenții proruși au declarat că au în plan crearea...

Klaus Iohannis: "Mă alătur reprezentanților UE și ai SUA în a considera atacurile asupra populației civile din Mariupol, Ucraina, drept CRIMINALE"

Klaus Iohannis: "Mă alătur reprezentanților UE și ai SUA în a considera atacurile asupra populației civile din Mariupol, Ucraina, drept CRIMINALE"

Președintele Klaus Iohannis se alătură reprezentanților Uniunii Europene și ai Statelor Unite ale Americii în a considera atacurile asupra populației civile din Mariupol, Ucraina, drept criminale, se arată într-un mesaj...

Rusia: scutul american antirachetă, neputincios în fața potențialului nostru strategic

Rusia: scutul american antirachetă, neputincios în fața potențialului nostru strategic

Sistemul de apărare antirachetă al SUA nu poate face faţă rachetelor strategice ruseşti, a avertizat aseară vicepremierul Dmitri Rogozin, responsabil de industria militară în guvernul de la Moscova, potrivit agenţiei...

Conflictul din Ucraina intră în cea mai „sângeroasă” perioadă

Conflictul din Ucraina intră în cea mai „sângeroasă” perioadă

Separatiștii ruși încearcă, din nou, să cucerească portul Mariupol, un punct strategic pentru exporturile Ucrainei Rebelii au lansat o ofensivă asupra portului Mariupol din estul Ucrainei, sâmbătă, iar șefa politicii...

PULSUL PLANETEI. Umbra anarhismului violent prorus la Chișinău

PULSUL PLANETEI. Umbra anarhismului violent prorus la Chișinău

Coaliția minoritară cu susținere comunistă din Parlamentul de la Chișinău a stârnit proteste. Și nu se putea să fie altfel: când ai un vot majoritar pro-european la urne, trei partide...

Ucraina doreşte ca separatiştii proruşi să fie judecaţi de Curtea Penală Internaţională

Ucraina doreşte ca separatiştii proruşi să fie judecaţi de Curtea Penală Internaţională

Guvernul pro-occidental de la Kiev intenţionează să depună plângere la Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga împotriva separatiştilor proruşi, pe care îi consideră responsabili de moartea a numeroşi civili...

AVIONUL care a DISTRUS toate legile fizicii. Ce aparat LEGENDAR au avut AMERICANII şi şi-ar fi dorit să deţină RUŞII | GALERIE FOTO

AVIONUL care a DISTRUS toate legile fizicii. Ce aparat LEGENDAR au avut AMERICANII şi şi-ar fi dorit să deţină RUŞII | GALERIE FOTO

SUA deţine un avion pe care orice altă putere şi-ar dori să îl aibă.   Cum arată ELICOPTERUL SOVIETIC amfibiu despre care NIMENI NU ŞTIE NIMIC | GALERIE FOTO  ...

Serghei Lavrov: Violențele din estul Ucrainei sunt generate de atacurile armatei ucrainene

Serghei Lavrov: Violențele din estul Ucrainei sunt generate de atacurile armatei ucrainene

Confruntările violente, soldate cu zeci de morți, din regiunile separatiste ale Ucrainei au fost provocate de atacurile "permanente" ale armatei ucrainene asupra unor "zone locuite", acuză ministrul rus de Externe,...

Cum arată pPeștera Novoafonskaia, singura cavernă din lume dotată cu o linie de METROU | Galerie Foto

Cum arată pPeștera Novoafonskaia, singura cavernă din lume dotată cu o linie de METROU | Galerie Foto

Peștera aflată în republica separatistă Abkhazia este singura cavernă din lume unde vizitatorii pot călători cu metroul, ce-i drept unul de mai mici dimensiuni. Novoafonskaia a ajuns în atenția opiniei...

Bombele separatitilor au făcut 30 de victime, sâmbătă în Ucraina

Bombele separatitilor au făcut 30 de victime, sâmbătă în Ucraina

La Mariupol trei case au fost complet distruse și geamurile de la trei blocuri, cu câte nouă etaje, au fost sparte de la unda de șoc, Mai multe autoturisme au...

A murit un mare muzician

A murit un mare muzician

Edgar Froese a fost un mare și complex artist, fondator al muzicii electronice. Edgar Froese s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, vineri 23 ianuarie la Viena....

LEACUL RUSESC pentru criză: „Mâncați mai puțin”

LEACUL RUSESC pentru criză: „Mâncați mai puțin”

Deputatul rus Ilia Gaffner a propus conaţionalilor săi să mănânce mai puţin până la ieşirea din actuala criză economică, potrivit ziarului spaniol „ABC', citat de Agerpres. „Dacă nu avem posibilităţi,...

Fiecare român cu durerea lui. Cuza, în dialog cu consulul Rusiei la Iași

Fiecare român cu durerea lui. Cuza, în dialog cu consulul Rusiei la Iași

Actul Unirii Țării Românești cu Moldova poartă o dată memorabilă: 24 ianuarie 1859. Dar recunoașterea oficială a acestei uniri de către toate puterile europene s-a făcut treptat, până la 1861,...

Soluţia unui deputat rus pentru criza economică: Populaţia să MĂNÂNCE mai PUŢIN. Nu văd nicio mare tragedie în asta

Soluţia unui deputat rus pentru criza economică: Populaţia să MĂNÂNCE mai PUŢIN. Nu văd nicio mare tragedie în asta

Deputatul rus Ilia Gaffner a propus conaţionalilor săi să mănânce mai puţin până la ieşirea din actuala criză economică, scrie ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres. "Dacă nu avem posibilităţi,...

Criza ucraineană lovește și în Balcani: un ministru sârb a demisionat din guvernul bosniac după ce Sarajevo a livrat arme Ucrainei

Criza ucraineană lovește și în Balcani: un ministru sârb a demisionat din guvernul bosniac după ce Sarajevo a livrat arme Ucrainei

Ministrul pentru comerţ exterior şi relaţii economice din Bosnia-Herţegovina, sârbul Boris Tucic, a demisionat pentru a-şi exprima opoziţia faţă de livrarea de arme către Ucraina, ce ar putea tensiona, în...

CRIZA DIN UCRAINA. Liderul separatiștilor REFUZĂ un armistițiu cu KIEVUL

CRIZA DIN UCRAINA. Liderul separatiștilor REFUZĂ un armistițiu cu KIEVUL

Liderul separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, Alexandr Zaharcenko, a respins, azi, orice nou armistiţiu cu Kievul, afirmând că rebelii intenţionează să lanseze o ofensivă în întreaga regiune, din care o...

SERBIA vrea să importe gaze românești din MAREA NEAGRĂ

SERBIA vrea să importe gaze românești din MAREA NEAGRĂ

Serbia discută cu România despre posibilitatea importului de gaze din regiunea Mării Negre și este deschisă convorbirilor privind obținerea de gaz din Rusia pe rute alternative, a spus ieri Aleksandar...

Toni Greblă: Dintre toate acuzațiile, cea cu constituirea unui grup infracţional "creează probleme deosebite"

Toni Greblă: Dintre toate acuzațiile, cea cu constituirea unui grup infracţional "creează probleme deosebite"

Judecătorul CCR Toni Greblă a declarat, astăzi, că dintre toate acuzaţiile care i se aduc de către DNA constituirea unui grup infracţional "creează probleme deosebite", însă a precizat că nu...

Soldaţii RUŞI au şocat o lume întreagă. Ce au făcut nişte COLOŞI în timpul unei demonstraţii | VIDEO

Soldaţii RUŞI au şocat o lume întreagă. Ce au făcut nişte COLOŞI în timpul unei demonstraţii | VIDEO

Armata rusă îşi doreşte să impresioneze cu orice preţ, iar această tendinţă s-a accentuat în ultimul an, mai ales după anexarea Crimeei izbucnirea crizei din Ucraina.   Mitul a fost...