International
Barack Obama şi Vladimir Putin au discutat la telefon despre programul nuclear iranian
- Andrei Stanca
- 16 iulie 2015, 07:51

Preşedintele american, Barack Obama, i-a telefonat, miercuri, preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru a discuta despre acordul asupra programului nuclear iranian, încheiat cu o zi înainte între Teheran şi marile puteri, a anunţat Casa Albă.
Discuţiile telefonice directe dintre cei doi lideri sunt foarte rare după ce legăturile dintre Washington şi Moscova s-au tensionat din cauza crizei ucrainene, însă Rusia face parte, la fel ca Statele Unite, din grupul ţărilor care au negociat acordul privind controversatul program nuclear al Republicii Islamice, conform Agerpres.