Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a revenit în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. În fiecare marți puteți citi diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pentru cele mai importante evenimente ale săptămânii

Prin gestul politic al lui Iohannis, oprim o direcţie de dezvoltare economică a României... Se doreşte ca România să fie o colonie”.

„Suntem într-o situaţie de criză..., cu preşedintele PSD pus sub acuzare şi cu vicepreşedintele condamnat. Sistemul din România aminteşte de mentalitatea comunistoidă, lucru care ne afectează credibilitatea. Partidul Social-Democrat are nevoie de „reforme profunde” şi de un congres extraordinar pentru alegerea unui nou preşedinte.”

Primul citat nu este nici din Vocea Rusiei şi nici din Varoufakis, el îi aparţine premierului Victor Ponta, ex-preşedinte PSD, în replică la respingerea noului Cod Fiscal de preşedintele Iohannis.

FOTO:Klaus Iohannis și liderii majorității din jurul premierului Victor Ponta FOTO: RĂZVAN PETRESCU

Al doilea nu vine nici de la Victoria Nuland şi nici de la vreun analist pro-american din România, ci de la Valeriu Zgonea, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi potenţial candidat la şefia PSD.

Cum va reuşi PSD să împace cele două direcţii fundamentale? E drept că Ponta nu va mai candida la un nou Congres, dar pupila sa, Rovana Plumb, s-ar putea să nu se dezică de teoriile neo-colonialiste promovate de extrema stânga a Europei şi de propaganda Moscovei. Va fi aceasta o falie în PSD pentru următorii cinci ani?

După exilul la Istanbul, „Alexis” Ponta se refugiază în extrema-stânga

Singurul motiv plauzibil pentru care Ponta, urmărit penal, a demisionat din funcţia de şef al PSD, îl reprezintă presiunea crescândă şi eficientă a liderilor PES, sătui să fie reprezentaţi în România de un personaj imprevizibil discursiv şi, mai recent, inculpat într-un dosar cu fapte asimilate corupţiei.

Aşa se explică de ce Ponta, dornic să îşi continue cariera politică, la doar 43 de ani, se îndreaptă spre zona sulfuroasă a ideologiei Syriza, acolo unde minciunile şi adevărurile sunt atât de relative, dar şi atât de seducătoare pentru categorii largi, nemulţumite de şansele în viaţă oferite de un sistem de educaţie rigid şi o piaţă a muncii inflexibilă.

Că actualul Cod Fiscal n-are nicio legătură cu dezvoltarea României nu e un enunţ prea subtil. Când scazi taxele pe consum, creşte consumul. Iar consumul poate fi prezentat ca dezvoltare doar în ţările africane. Aşadar, Occidentul ar fi mai degrabă fericit cu relaxarea fiscală propusă de Ponta, întrucât, când creşte consumul, cresc şi importurile.

Statutul de „colonie” al României în UE nu e diferit de al altor ţări, precum Spania, Franţa sau chiar Germania. Toate ţările au cedat din ce în ce mai multă suveranitate atunci când au acceptat să facă parte din clubul european. Nici nemţii nu sunt fericiţi că nu pot decide să nu mai finanţeze statele de la Mediterană sau din Estul Europei, cu o competitivitate mult mai scăzută decât a Nordului. Ponta „uită”, pur şi simplu, de Semestrul European sau de Tratatul Fiscal, ratificat de România în 2013 (!), mecanisme, în fapt, de cedare a suveranităţii statale, pe care actualul premier le-a acceptat senin la vremea respectivă.

PSD, prizonierul lui Ponta

După demisia din funcţia de preşedinte, Ponta ţine prizonier partidul, împreună cu prietenul Gabriel Oprea. Cine din partid ar vrea să-l supere pe ex-lider, care oricând poate demisiona din funcţia de premier, aruncând astfel reţelele clientelare în foamea opoziţiei? Cine ar avea curajul să i se opună „succesoarei desemnate” prin decret de familie pentru o perioada nedeterminată, fără a risca un gest brusc al lui Ponta de a părăsi guvernarea şi, odată cu el, tot partidul.

Nici măcar îmbufnatul Dragnea, tras pe linie moartă încă din primăvară, în funcţia de „coordonator” (Ilie Sârbu: „Dragnea nu are nicio calitate în PSD”), nu pare a avea puterea să scoată partidul de sub şantajul tandemului Ponta-Ghiţă. Zgonea şi-a început campania, chiar în luna de miere, cu un mesaj dat Associated Press, nu pentru cei care l-ar putea vota la congres, ci către cei care crede el că l-ar putea „unge” şef al tribului social-democrat.

Din capcana lui Ponta le va fi greu să iasă social-democraţilor. Cu cât vor organiza Congresul mai repede, cu atât mai repede vor pleca de la guvernare. Dacă vor să plece din deconcentrate la termen, atunci nu au decât să accepte semnătura Rovanei Plumb (în fapt, Ponta) pe listele de candidaturi. Iar cine are semnătura pe listele de candidaturi, are puterea reală în partid.

Iohannis, prizonierul PNL

Nu trebuie să fii prea perspicace să-ţi dai seama că Iohannis, care a binecuvântat până acum toate cheltuielile nemăsurate ale guvernului Ponta, a respins Codul Fiscal dintr-un interes personal bine calculat. Conform estimărilor specialiştilor BNR, dacă s-ar aplica relaxarea fiscală, deficitul bugetar va ajunge la 4% în 2016 şi la 5% în 2017. Orice specialist îţi poate spune ce implicaţii economice ar avea aceste deficite în 2018 şi 2019, ani cruciali din punct de vedere electoral pentru reînoirea mandatului prezidenţial: fie austeritate, fie „Grecia”.

Dar, să ne înţelegem, PNL nu are aceeaşi agendă cu Iohannis. PNL vrea la guvernare din 2017 până în 2020. Puţin le pasă liberalilor dacă Iohannis va mai câştiga sau nu un mandat. În fond, specialişti în alianţe conjuncturale, liberalii ar putea face o mare coaliţie cu PSD în 2020. Şi, oricum, mai e foarte mult până atunci.