rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Fiica lui Boris Nemţov a părăsit RUSIA denunţând climatul de TEROARE şi VIOLENŢĂ din ţara sa

Fiica lui Boris Nemţov a părăsit RUSIA denunţând climatul de TEROARE şi VIOLENŢĂ din ţara sa

Mass-media rusa, aflată la ordinul Kremlinului, creează un climat de “violenţă” şi “teroare”, scrie, într-un text care pare a fi o scrisoare de rămas-bun de la Rusia, fiica mai mare...

Anul acesta Rusia va trimite trei zboruri cu echipaj pe Stația Spațială Internațională

Anul acesta Rusia va trimite trei zboruri cu echipaj pe Stația Spațială Internațională

Rusia va trimite trei misiuni cu echipaj uman către Stația Spațială Internațională (ISS) până la sfârșitul anului în curs, a anunțat agenția spațială Roscosmos. Un nou zbor al unei navete...

Putin la Vatican. Se va implica Papa în MEDIEREA conflictului din Ucraina, la fel cum a făcut în Cuba?

Putin la Vatican. Se va implica Papa în MEDIEREA conflictului din Ucraina, la fel cum a făcut în Cuba?

Vladimir Putin merge miercuri la Vatican unde va fi primit de Papa Francisc: pe agendă sunt focarele din Ucraina, Orientul Mijlociu, și, posibil, o vizită istorică a Suveranului Pontif în...

Încă o BOMBĂ în Pacific: Rusia sfidează Japonia și își face BAZĂ MILITARĂ în Kurile. America și China sunt și ele pe picior de război!

Încă o BOMBĂ în Pacific: Rusia sfidează Japonia și își face BAZĂ MILITARĂ în Kurile. America și China sunt și ele pe picior de război!

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a ordonat accelerarea construcției infrastructurii militare și civile pe un arhipelag disputat de Rusia și Japonia. Conflictul asupra insulelor, numite Kurile de către Rusia,...

Barack Obama: „Putin încearcă să reinstaureze IMPERIUL sovietic, sacrificând ECONOMIA Rusiei”

Barack Obama: „Putin încearcă să reinstaureze IMPERIUL sovietic, sacrificând ECONOMIA Rusiei”

Președintele american Barack Obama a declarat, ieri, că SUA vor lua în considerare sancțiuni suplimentare pentru Rusia, din cauza agresiunii sale în Ucraina. Obama a criticat, din nou, acțiunile lui...

Armele lui PUTIN dau rateuri. Motorul unui BOMBARDIER a luat foc

Armele lui PUTIN dau rateuri. Motorul unui BOMBARDIER a luat foc

Incident pe un aeroport militar din regiunea Amur, la frontiera dintre China şi Rusia. Unul dintre motoarele unui bombardier strategic rus de tipul Tupolev Tu-95 a luat foc. În urma...

Grupul G7 vrea să înăsprească sancţiunilor împotriva Rusiei

Grupul G7 vrea să înăsprească sancţiunilor împotriva Rusiei

Liderii ţărilor puternic industrializate (G7), reuniţi duminică şi luni în staţiunea bavareză Garmisch-Partenkirchen, au convenit asupra posibilităţii înăspririi sancţiunilor împotriva Rusiei, în pofida persistenţei unor mici divergenţe, comentează Le Figaro...

PULSUL PLANETEI. Armata SUA schimbă strategia în Ucraina: măsuri dure și costuri grele pentru Putin

PULSUL PLANETEI. Armata SUA schimbă strategia în Ucraina: măsuri dure și costuri grele pentru Putin

Un eveniment mai puțin prizat de către presa română a trecut neobservat printre chemări la DNA și crize de guvern: secretarul Pentagonului, Ash Carter, a declarat că relația cu Rusia...

Ministrul Apărării de la KIEV: Peste 42.500 de terorişti şi militari ruşi sunt în Donbas şi 55.000 de militari ruşi la frontieră

Ministrul Apărării de la KIEV: Peste 42.500 de terorişti şi militari ruşi sunt în Donbas şi 55.000 de militari ruşi la frontieră

Ministrul ucrainean al Apărării Stepan Poltorak a declarat luni, la o reuniune a Consiliului interparlamentar Ucraina-NATO, că în zonele "ocupate" din regiunea ucraineană Donbas (est) se află 42.500 de "terorişti...

MOTIVUL pentru care Rusia a refuzat să semneze raportul anual AIEA: Sevastopol NU se află în Ucraina

MOTIVUL pentru care Rusia a refuzat să semneze raportul anual AIEA: Sevastopol NU se află în Ucraina

Rusia a refuzat să semneze raportul anual al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), pe motiv că documentul menționează un reactor nuclear aflat în apropiere de Sevastopol ca fiind situat...

RĂZBOIUL lui Putin împotriva Vestului. „Cumpără, Dezbină și Cucerește!”

RĂZBOIUL lui Putin împotriva Vestului. „Cumpără, Dezbină și Cucerește!”

Războiul din Ucraina, care a căscat o prăpastie între Rusia și Occident, se poartă nu doar cu tancuri, artilerie și infanterie. Tot mai mult, Moscova folosește alte tipuri de arme:...

Comuniștii ruși cer pedepse cu ÎNCHISOAREA pentru cei care-i compară pe SOVIETICI cu NAZIȘTII

Comuniștii ruși cer pedepse cu ÎNCHISOAREA pentru cei care-i compară pe SOVIETICI cu NAZIȘTII

Deputații Partidului Comunist din Duma de Stat au depus un proiect de lege care prevede pedepse de 10 ani de închisoare pentru cei care fac comparații între regimul Sovietic și...

Rusia şi Qatarul AR PUTEA PIERDE organizarea Cupelor Mondiale din 2018, respectiv 2022

Rusia şi Qatarul AR PUTEA PIERDE organizarea Cupelor Mondiale din 2018, respectiv 2022

Rusia şi Qatarul vor pierde organizarea Cupelor Mondiale din 2018, respectiv 2022, în cazul în care se dovedeşte că aceste ţări au obţinut turneele prin corupţie, a anunţat Federaţia Internaţională...

Mizele G7: Grecia, Ucraina, clima și textilele

Mizele G7: Grecia, Ucraina, clima și textilele

Paradoxal, deși problemele lumii s-au înmulțit și agravat, așteptările de la summit-ul din Germania sunt modeste. Un semn că G7 nu mai are puterea de altădată. Ocazie pentru cancelarul Angela...

Un bețiv și-a dorit un SELFIE cu Lenin, dar a DISTRUS statuia

Un bețiv și-a dorit un SELFIE cu Lenin, dar a DISTRUS statuia

Un bărbat de 30 de ani din regiunea Kemerovo, în sudul Rusiei, a distrus un monument al lui Lenin încercând să-și facă un selfie cu liderul bolșevic atârnându-se de brațul...

Marea Britanie nu exclude posibilitatea de a instala rachete NUCLEARE americane pe teritoriul său

Marea Britanie nu exclude posibilitatea de a instala rachete NUCLEARE americane pe teritoriul său

Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a anunțat că Marea Britanie ia în calcul posibilitatea instalării de rachete nucleare americane pe teritoriul său. Potrivit analiştilor, măsura face parte din planul...

Obama şi Merkel au convenit: Sancţiunile împotriva Rusiei trebuie menţinute până când "va respecta suveranitatea Ucrainei"

Obama şi Merkel au convenit: Sancţiunile împotriva Rusiei trebuie menţinute până când "va respecta suveranitatea Ucrainei"

Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel au convenit să menţină sancţiunile împotriva Rusiei până când aceasta din urmă "va respecta suveranitatea Ucrainei", informează AFP. "Cei doi lideri...

Ciudata agendă a G7: Grecia, Ucraina și textilele!

Ciudata agendă a G7: Grecia, Ucraina și textilele!

„La ce ne putem aștepta de la summitul G7? La fotografii frumoase!” Astfel a caracterizat un apropiat al Angelei Merkel, citat de Le Monde așteptările de la reuniunea în Alpii...

BOMBARDAMENTE în Doneţk. Mai multe blocuri şi o piaţă au fost lovite de un proiectil

BOMBARDAMENTE în Doneţk. Mai multe blocuri şi o piaţă au fost lovite de un proiectil

Noi bombardamente au avut loc în Ucraina, în Doneţk, bastion al rebelilor proruşi. Mai multe blocuri şi o piaţă au fost lovite de un proiectil, iar o persoană a fost...

Autoritățile de la Moscova l-au EXPULZAT pe fostul președinte al Camerei de Comerț a SUA în Rusia

Autoritățile de la Moscova l-au EXPULZAT pe fostul președinte al Camerei de Comerț a SUA în Rusia

Scott Blacklin a fost expulzat astăzi din Rusia după ce un tribunal l-a găsit vinovat de încălcarea legii privind imigraţia, potrivit agenției EFE. "Cetăţeanul străin a fost însoţit până la...