romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Descoperire făcută întâmplător: Vipera NEAGRĂ nu a dispărut din România! | VIDEO

Descoperire făcută întâmplător: Vipera NEAGRĂ nu a dispărut din România! | VIDEO

Vipera neagră nu a dispărut din România şi aceasta este descoperirea pe care au făcut-o, în mod întâmplător, membrii unui club montan din Vâlcea. Potrivit mediasinfo.ro, oamenii filmau frumuseţile din...

Special pentru Tătucul: Cum a ajuns PIPA LUI STALIN să fie confecţionată din chihlimbar din Munţii Buzăului

Special pentru Tătucul: Cum a ajuns PIPA LUI STALIN să fie confecţionată din chihlimbar din Munţii Buzăului

Localitatea Colţi, din Buzău. Acolo există câţiva localnici – căutători de chihlimbar, care încă sapă după pietrele formate în milioane de ani din răşina arborilor preistorici. La marginea pădurilor, lângă...

Formula eșecului de țară: cînd mîndria contează mai mult decît ambiția

Formula eșecului de țară: cînd mîndria contează mai mult decît ambiția

Deși mă voi referi și la politica zilei în acest text, veți crede ori nu, nici panotajul electoral, nici vorbele de campanie și nici măcar presa noastră cea de toate...

AMC, post favorit în SUA, aduce seriale în premieră

AMC, post favorit în SUA, aduce seriale în premieră

Postul american de filme și seriale, ce se lansează în România pe 5 noiembrie, înlocuiește MGM Channel și promite că va difuza atât producții originale cât și fi lme premiate...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de marti, 28 octombrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de marti, 28 octombrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Robert Negoiță, poprire pe salariu fi indcă nu și-a plătit taxele pentru 112 apartamente 2.Independenții Călin Popescu Tăriceanu,...

Anghel Iordănescu: „În niciun moment nu am vrut să revin la acest nivel”

Anghel Iordănescu: „În niciun moment nu am vrut să revin la acest nivel”

Anghel Iordănescu, noul selecționer al primei reprezentative de fotbal, a vorbit, astăzi, despre revenirea în fotbal, după o pauză de opt ani. „Generalul” a recunoscut că nu și-a dorit să...

Doliu în tenis. A murit o figură importantă a sportului alb românesc

Doliu în tenis. A murit o figură importantă a sportului alb românesc

Ştefan Georgescu, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României din finalele jucate în 1971 şi 1972, a decedat, ieri, la vârsta de 77 de ani. Ştefan Georgescu a...

Love by Design, premieră ca la Hollywood

Love by Design, premieră ca la Hollywood

Pelicula "Love by Design" reprezintă debutul cinematografic al Giuliei Nahmany, alături de actori precum Jane Seymour şi David Oakes. Filmul este o povestre despre pasiune, dragoste şi carieră, iar filmările...

Ghid de vot (bilingv) pentru ţigani

Ghid de vot (bilingv) pentru ţigani

A fost tipărit in limba romani cât şi in limba română în 50-000 de exemplare Romii din întreaga țară vor şti cum să voteze, ce document să fie asupra lor,...

Gabi Cristea a comis-o de ziua ei! Ce s-a vazut cand s-a aplecat

Gabi Cristea a comis-o de ziua ei! Ce s-a vazut cand s-a aplecat

Gabrielea Cristea a avut parte de o petrecere pe cinste in acest weekend, cu ocazia implinirii varstei de 40 de ani. Vedeta a trait momente speciale si nu au lipsit...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de luni, 27 octombrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de luni, 27 octombrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Zvâcnirile ultimei săptămâni de campanie: „Megapower”-ul lui Ponta și „Adopțiile” lui Iohannis 2.Căncescu vrea să scape de televiziunea...

Hagi, despre decizia FRF: „Riscant cu Anghel Iordănescu? Hai să fim serioşi?”

Hagi, despre decizia FRF: „Riscant cu Anghel Iordănescu? Hai să fim serioşi?”

Gheorghe Hagi, tehnicianul formației FC Viitorul, a comentat hotărârea Federației Române de Fotbal de a-l numi pe Anghel Iordănescu în funcția de selecționer al României, după plecarea lui Victor Pițurcă...

Festivalul Internaţional de Film de la Roma
Kevin Costner: „Experienţa filmării în Romania  a fost una foarte plăcută”

Festivalul Internaţional de Film de la Roma Kevin Costner: „Experienţa filmării în Romania a fost una foarte plăcută”

Ultima, dar nu cea din urmă vedetă internaţională prezentă pe covorul roşu în cadrul sărbătorii cinematografice de la Roma a fost Kevin Costner. Sosit la Roma cu ocazia prezentării filmului...

Klaus Iohannis le-a cerut clujenilor, "limpede din introducere" să dea semnalul schimbării din primul tur. Prezidențaibilul ACL propune un Parlament cu mai puțini aleși

Klaus Iohannis le-a cerut clujenilor, "limpede din introducere" să dea semnalul schimbării din primul tur. Prezidențaibilul ACL propune un Parlament cu mai puțini aleși

Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, le-a spus, astăzi, clujnenilor, că trebuie să dea semnalul schimbării din primul tur al alegerilor prezidențiale. Totodată, Iohannis a spus că își dorește un Parlament cu...

Medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie doreşte să studieze în ţară

Medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie doreşte să studieze în ţară

Tudor Creţu, elev în clasa a XI a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti este medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie desfăşurată în perioada 12-21 octombrie la...

SOLUȚIA SALVATOARE pentru imaginea României dincolo de granițe !

SOLUȚIA SALVATOARE pentru imaginea României dincolo de granițe !

În ultima perioadă, imaginea României dincolo de granițe a avut de suferit din cauza numeroaselor situații conflictuale apărute între români și persoanele de alte naționalități. În acest context, Campania “Nice...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de sâmbătă, 25 octombrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de sâmbătă, 25 octombrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.FILMUL și CULISELE emisiunii „Evenimentul zilei TV” la care a fost invitată Monica Macovei 2.Paralizia se poate vindeca!...

SIMONA HALEP. La 23 de ani a câștigat 5 milioane de euro

SIMONA HALEP. La 23 de ani a câștigat 5 milioane de euro

Cea mai bună jucătoare de tenis din România face ravagii în circuitul WTA și a adunat o sumă colosală de bani. În 2014, va ataca primul titlu de Mare Șlem....

Ieșirea din scenă a unui Rege-filozof

Ieșirea din scenă a unui Rege-filozof

În teatru, ieșirea din scenă este la fel de importantă ca și intrarea. În lumea, este chiar mai importantă. Zilele trecute am dat peste un text mai vechi, pe care...

Premieră în Europa. Tratamente revoluționare pentru vindecarea paraliziei

Premieră în Europa. Tratamente revoluționare pentru vindecarea paraliziei

Cinci copii români care au suferit la naștere sau mai târziu în viață afectări cerebrale sunt tratați cu propriile celule stem, în studii care au loc în România și în...