Victoria Nuland: Corupția ține de securitatea națională

Victoria Nuland: Corupția ține de securitatea națională

România nu a mai fost criticată din cauza justiției. Oficialul american a insistat ca reforma justiției să meargă înainte și a arătat care sunt hibele legislative.

Lucrurile s-au îmbunătățit de la ultima sa vizită la București, în urmă cu un an. Asistentul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, a tras această concluzie ieri, dar a precizat că mai sunt multe de făcut și a avertizat că fenomenul corupției ține de securitatea națională. Putem spune că președintele Traian Băsescu și-a încheiat cei zece ani de mandat în care a susținut statul de drept și a luptat împotriva corupției cu o serie de angajamente îndeplinite. „A fost un an mai bun de la ultima mea vizită la București. (...) Cred că există progrese considerabile privind unele măsuri pe care le așteptăm cu interes în ceea ce privește statul de drept, printre care acuzarea înalților oficiali, renunțarea la Legea amnistiei din „Marțea Neagră”, a declarat Nuland. Consensul privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare a fost de asemenea apreciat de Nuland. „Sunt încurajată de îmbunătăţirea culturii politice, sunt încurajată de consensul larg privind sprijinirea statului de drept, dar este încă mult de făcut”, a precizat Nuland. Ea a punctat însă și primele victorii înregistrate de actualul șef al statului. Amnistia a fost respinsă definitiv la doar două zile după ce Klaus Iohannis a câștigat alegerile. Inițiativa supunerii la vot a legii a apărut în spațiul public în ultimele zile de campanie, când Iohannis i-a lansat această provocare lui Victor Ponta, care a fost de acord. Respingerea legii a venit însă după ce Traian Băsescu a cerut de nenumărate ori acest lucru.

Mai puține OUG

Ieri, Nuland a apreciat eforturile, dar mai sunt lucruri de făcut. „Cred că este un impuls pozitiv, dar astăzi am vorbit despre aprofundarea predictibilității pentru ca mediul de busi ness să știe la ce să se aștepte, despre mai puține ordonanțe de urgență, despre importanța unui Cod Fiscal care să funcționeze”, a mai spus Nuland.

Combaterea corupției este o chestiune care ține și de securitatea națională, a avertizat Nuland. „Cred că premierul este mândru de unele măsuri pe care le-a demarat și cred că cei doi s-au angajat să colaboreze bine împreună. Trebuie să vedem progrese reale pentru cetățenii României, pentru că e clar că asta au cerut oamenii când s-au prezentat la urne”, a mai spus Nuland.

Americanii vor legea Big Brother

Adjunctul secretarului de stat al SUA s-a întâlnit, ieri, nu doar cu Klaus Iohannis și Victor Ponta, ci și cu președinții celor două Camere, Călin Popescu Tăriceanu și Valeriu Zgonea, și cu liderii politici. Legea „Big Brother” și legea cartelelor pre-pay au fost evocate în cadrul discuțiilor, după cum a susținut Tăriceanu.

„Să arătăm că România combate corupția”

„E un subiect de preocupare comună, pentru că și România și SUA și toate țările europene sunt preocupate de combaterea terorismului, de asigurarea securității naționale”, a spus președintele Senatului. În cadrul întâlnirii dintre Iohannis și Nuland au fost evidențiate progresele sub stan țiale obținute de România în domeniul reformei justiției și al combaterii corupției. La rândul său, premierul a discutat cu Nuland despre aprofundarea şi diversificarea Parteneriatului Strategic şi situaţia regională şi i-a prezentat rezultatele în combaterea corupţiei şi angajamentul în acest sens.

„Prioritatea noastră: să arătăm că România combate corupția, că România combate evaziunea fiscală. Combaterea corupției de către instituțiile justiției cu tot sprijinul logistic al nostru, combaterea evaziunii fiscale în special de către ANAF cu sprijinul celorlalte instituții, iar în elaborarea legislației stabilitate și predictibilitate“, le-a transmis, la rândul său, premierul Victor Ponta miniștrilor, la începutul ședinței de Guvern.

România, partener cheie al SUA

Victoria Nuland a mulțumit României pentru contribuțiile semnificative în planul securității regionale și globale și a salutat „excelenta” cooperare bilaterală, exemplificată și de proiectul comun de la baza Deveselu sau de decizia României de creștere a contribuției la operațiunea NATO Resolute Support din Afganistan. În întâlnirea cu oficialul american, la MAE, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a amintit că România este un partener-cheie al SUA, iar Nuland a subliniat colaborarea româno-americană din teatrele de operațiuni. Ea i-a transmis ministrului Aurescu că îl așteaptă la Washington. (Simona Mătieș)