romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de marţi, 1 octombrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de marţi, 1 octombrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Gaze mai ieftine pentru companii, de astăzi 2.PSD amenință presa, dar dezincriminează linșajul mediatic Citiți în exclusivitate, în...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. În cazul Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casație și Justiție își bate joc de Poporul român!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. În cazul Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casație și Justiție își bate joc de Poporul român!

Completul de filtru al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis Raportul ANI în cazul Klaus Iohannis şi a comunicat părţilor că trebuie, în termen de 10 zile, să-şi...

Premieră în România: O funcţionară decide să devină ASASIN PROFESIONIST

Premieră în România: O funcţionară decide să devină ASASIN PROFESIONIST

Matilde decide, peste noapte, să devină asasin profesionist. Vrea să devină mercenar, ca să-şi plătească ratele la bancă, dar nu-i prea iese. Filmul românesc „Terapie pentru crimă” (la cinema din...

Pilotul Marin Mihăiţă: Suntem foarte bine pregătiţi pentru a trece pe avionul F-16

Pilotul Marin Mihăiţă: Suntem foarte bine pregătiţi pentru a trece pe avionul F-16

Pilotul Marin Mihăiţă, unul dintre ofiţerii care urmează să plece la o bază militară din Portugalia pentru a urma cursurile pentru trecerea pe aeronavele F-16, consideră că piloţii români se...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de marţi, 30 septembrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de marţi, 30 septembrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.CAZUL SINUCIGAȘULUI CARE A OMORÂT 5 OAMENI. Și-a pregătit mașina ca un coșciug 2.Robert Turcescu nu s-a însurat!...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Contribuția presei independente la victoria în alegeri a lui Victor Ponta!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Contribuția presei independente la victoria în alegeri a lui Victor Ponta!

Vineri seara, anunţul potrivit căruia emisiunea Sorinei Matei va difuza un interviu în care Robert Turcescu va reacţiona la spusele premierului Victor Ponta despre el, m-a făcut să deschid televizorul...

Corina Creţu: Voi evita orice situaţie care să-mi pună la îndoială independenţa

Corina Creţu: Voi evita orice situaţie care să-mi pună la îndoială independenţa

Comisarul desemnat pentru Politică Regională, Corina Creţu, a răspuns la întrebările scrise ale eurodeputaţilor, asigurându-i că va evita orice situaţie care să-i pună la îndoială independenţa sau imparţialitatea și că...

Fanii naționalei se bat pentru biletele de la meciul cu Ungaria. Fotbaliștii maghiari au făcut un gest rar întâlnit

Fanii naționalei se bat pentru biletele de la meciul cu Ungaria. Fotbaliștii maghiari au făcut un gest rar întâlnit

Peste 30.000 de bilete pentru partida România - Ungaria, din prelimianriile Campionatului European din 2016, au fost vândute, Fanii naționalei sunt foarte interesați de meciul cu Ungaria, ce se va...

Schimbare radicală la echipa națională. Selecționerul Victor Pițurcă a luat o decizie importantă

Schimbare radicală la echipa națională. Selecționerul Victor Pițurcă a luat o decizie importantă

Presa saudită pare să anticipeze soarta selecţionerului României, Victor Piţurcă. Conform arabilor, antrenorul „tricolorilor” va mai rămâne doar pentru meciurile cu Ungaria, din 11 octombrie, şi cu Finlanda, din 14...

Vor să facă bani ajutând studenții români și bulgari care își doresc să învețe în țări din Occident

Vor să facă bani ajutând studenții români și bulgari care își doresc să învețe în țări din Occident

„Mentorii sunt cei care au studiat în afara țării. Ei sunt aici pentru a împărțăși din experiența lor cu tine. Numai întrabă-i!”. Cu acest mesaj își deschid site-ul www.studymentors.eu doi...

Marius Moga, îndrăgostit până peste cap

Marius Moga, îndrăgostit până peste cap

Marius Moga recunoanește că relația cu Bianca Lăpuște l-a schimbat radical. Cei doi au petrecut de curând o vacanță romantică în Statele Unite.

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de luni, 29 septembrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de luni, 29 septembrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Dosarul Microsoft: Cine sunt afaceriștii care au dat mită la jumătate din Guvern 2.Adevărul despre „căsătoria” lui Robert...

Sinucigașul emo a ucis cinci oameni pe drumul cu o sută de morți pe an

Sinucigașul emo a ucis cinci oameni pe drumul cu o sută de morți pe an

După ce s-a despărțit de iubită, un bucureștean a provocat un tragic accident rutier, pe cel mai riscant drum din România, DN1. Locuitorii din Câmpina vor protesta mâine față de...

Vrei să TE SIMŢI ca un cavaler sau ca o domniţă? Iată Cetăţi şi PALATE din România care declanşează romantismul şi FANTEZIA | GALERIE FOTO

Vrei să TE SIMŢI ca un cavaler sau ca o domniţă? Iată Cetăţi şi PALATE din România care declanşează romantismul şi FANTEZIA | GALERIE FOTO

O listă cu cele mai deosebite comori istorice româneşti, parcă desprinse din poveşti. Romantism şi fantezie? Ei bine da, şi toate acestea în România, „relevate” prin intermediul unor castele şi...

Păzea: ANAF anunţă verificarea îmbogăţiţilor PESTE NOAPTE ai României

Păzea: ANAF anunţă verificarea îmbogăţiţilor PESTE NOAPTE ai României

În curând vom afla cine sunt românii cu averi nejustificate. Şeful Fiscului a dat de înţeles într-o conferinţă de presă că nu mai este mult până la momentul în care...

La Cupa Europei de judo de la Belgrad: Patru medalii pentru România, din care două de aur

La Cupa Europei de judo de la Belgrad: Patru medalii pentru România, din care două de aur

Sportivele Monica Ungureanu, Violeta Dumitru, Ioana Matei şi Loredana Ohâi au cucerit, sâmbătă, patru medalii, din care două de aur, una de argint şi una de bronz, în prima zi...

Drumul COMORILOR din România. Este SPECTACULOS | GALERIE FOTO

Drumul COMORILOR din România. Este SPECTACULOS | GALERIE FOTO

E considerat „ieşit din comun” şi a fost inaugurat nu demult în România. După Transfăgărăşan şi Transalpina, un nou traseu spectaculos a fost inaugurat la noi în ţară. Este vorba...

Se află în România: Cărarea pe care dacă păşeşti, POŢI SĂ DISPARI PENTRU TOTDEAUNA. Fenomen paranormal periculos? | VIDEO

Se află în România: Cărarea pe care dacă păşeşti, POŢI SĂ DISPARI PENTRU TOTDEAUNA. Fenomen paranormal periculos? | VIDEO

De multă vreme sunt relatate cazuri în care turişti aflaţi în Valea Urlătorii au declarat că au întâlnit oameni com­plet dezorientaţi, care fie nu ştiau deloc unde se află. Dar...

Germania caută asistente medicale și agenți de vânzări în România

Germania caută asistente medicale și agenți de vânzări în România

Zeci de posturi sunt vacante pe rețeaua europeană de recrutare EURES în meserii dintre cele mai diverse. Germania oferă 10 euro brut pe oră unui agent de vânzări în orașul...

CE 2016. Peste 20.000 de bilete vândute pentru meciul România - Ungaria într-o singură zi

CE 2016. Peste 20.000 de bilete vândute pentru meciul România - Ungaria într-o singură zi

Tichetele pentru partida de pe 11 octombrie, dintre România şi Ungaria se vând pe nerăsuflate în numai 24 de ore de când s-a dat startul vânzării Jocul din preliminariile Euro...