romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Adio piraţii din Caraibe: Piraţii ROMÂNIEI. Cum atacau BĂRCILE care transportau sare, aur şi argint pe râurile Transilvaniei

Adio piraţii din Caraibe: Piraţii ROMÂNIEI. Cum atacau BĂRCILE care transportau sare, aur şi argint pe râurile Transilvaniei

”Navele ce coborau pe Someş erau nişte plute de o construcţie specială, numite „kurb”, care erau făcute din buşteni de brad tăiaţi din pădurile Ciceului (fapt atestat din 1243). Plutele...

Ce face România dacă Rusia închide robinetul la gaze

Ce face România dacă Rusia închide robinetul la gaze

Gazprom taie 10% din exportul de gaze către România săptămâna aceasta, după ce a penalizat și alte state europene. UE ar trebui să folosească această situație pentru de a renegocia...

Rezistența universităților a ajuns ultima speranță

Rezistența universităților a ajuns ultima speranță

Cu mult mai dăunătoare pentru România este OUG nr. 49/2014 decît OUG nr. 55/2014. Mai pe înțelesul tuturor: este mult mai gravă pentru România lovitura dată exigențelor învățămîntului de elită...

Celebrul institut de vaccinuri românești este lăsat să moară încet.

Celebrul institut de vaccinuri românești este lăsat să moară încet.

După ce s-a anunțat că Institutul Cantacuzino nu va mai produce vaccin antrigripal în acest an, angajații se plâng că primesc cu întârziere salariile. Pentru repornirea institutului ar fi nevoie...

Tarom și-a lăsat pasagerii în ceață

Tarom și-a lăsat pasagerii în ceață

Protestul spontan al echipajelor de zbor Airbus ai companiei naționale Tarom a continuat și luni, toate aeroporturile din România fi ind date peste cap. Ieri, șapte curse Tarom au fost...

După Boala limbii albastre, „ciuma” porcilor a ajuns la granițele României

După Boala limbii albastre, „ciuma” porcilor a ajuns la granițele României

În timp ce autoritățile române se luptă să stopeze Bluetongue, în Ucraina au apărut focare de pestă porcină africană. Boala nu are leac, iar animalele trebuie arse. Aproape 500 de...

Peste 900 de români, consultați în țară de medici austrieci

Peste 900 de români, consultați în țară de medici austrieci

Cel mai mare parteneriat oncologic din România, încheiat de către Gral Medical și AKH Viena, oferă o noua șansă pacienților care suferă de diverse forme de cancer din toată țara....

Solistul de la TALISMAN, filmat mort de beat in Centru Vechi! S-a urcat la volan

Solistul de la TALISMAN, filmat mort de beat in Centru Vechi! S-a urcat la volan

Avea dreptate Tavi Colen cand il facea betiv? Dupa ce a baut singur la o terasa din Centrul Vechi, Alin Oprea s-a facut de ras pe strazile Capitalei. Si-a facut...

Centenarul olimpismului, celebrat sub cupola Ateneului Român

Centenarul olimpismului, celebrat sub cupola Ateneului Român

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a sărbătorit, vineri, un secol de existență, într-o gală la care au luat parte sute de medaliați olimpici ai României. Ateneul Român, o locație de...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de luni, 15 septembrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de luni, 15 septembrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Clopoțelul sună, manualele vin peste-o lună! 2.Reportaje din culisele școlilor de vară ale partidelor Citiți în exclusivitate, în...

ROMANIA LUI CRISTOIU. Cum lasă impresia Klaus Iohannis că e „Omul lui Băsescu”

ROMANIA LUI CRISTOIU. Cum lasă impresia Klaus Iohannis că e „Omul lui Băsescu”

Dacă ar fi să dau crezare unui articol de duminică, zi în care evenimentele îşi fac siesta, iar în redacţii sînt de serviciu angajaţii care n-au găsit loc într-altă parte,...

Ungur a salvat România de o rușine în Cupa Davis.

Ungur a salvat România de o rușine în Cupa Davis.

După ce a pierdut penibil, în primul meci al disputei cu Suedia, contra unui jucător mult mai slab cotat, ginerele lui Ilie Balaci a câștigat, ieri, confruntarea cu Elias Ymer,...

CUPA DAVIS. România - Suedia, 3-1. „Tricolorii” au câștigat și evită meciul de baraj.

CUPA DAVIS. România - Suedia, 3-1. „Tricolorii” au câștigat și evită meciul de baraj.

Naționala de Cupa Davis a României a învins, în acest weekend, Suedia, la București, scor 3-1, într-o întâlnire ce a contat pentru menținerea în Grupa I din Zona Euro /...

CUPA DAVIS. România - Suedia, 2-1. Florin Mergea și Hoira Tecău i-au adus pe „tricolori” în avantaj

CUPA DAVIS. România - Suedia, 2-1. Florin Mergea și Hoira Tecău i-au adus pe „tricolori” în avantaj

Florin Mergea și Hoira Tecău au învins, astăzi, în partida de dublu din cadrul întânirii cu Suedia. Românii au trecut de perechea Isak Arvidsson/Johan Brunstrom, scor 7-6 (2), 7-6 (5),...

Cirian Marica a suferit o accidentare la genunchi: "Sper să fie totul bine"

Cirian Marica a suferit o accidentare la genunchi: "Sper să fie totul bine"

Ciprian Marica, atcanatul echipei naţionale şi al formaţiei Konyaspor, a anunţat pe site-ul de socializare Fcaecook că s-a accidentat în timpul unui antrenament al grupării turce şi a fost trimis...

Vasile Miriuţă, spion pentru "naţionala" Ungariei

Vasile Miriuţă, spion pentru "naţionala" Ungariei

Vasile Miriuţă, tehnicianul formaţiei CFR Cluj, a divulgat că este foarte bun prieten cu Attila Pinter, selecţionerul Ungariei, pe care îl va ajuta cu informaţii despre reprezentativa României Înaintea jocului...

Cum primeşte economia României reducerea CAS de la 1 octombrie. Părerea oamenilor DE AFACERI

Cum primeşte economia României reducerea CAS de la 1 octombrie. Părerea oamenilor DE AFACERI

Măsura de reducere a CAS-ului este primită bine, în general, de jucătorii din economia românească. Răspunsurile lor sunt prudente, dar optimiste, potrivit ECONOMICA.NET care a realizat un amplu material pe...

În România se nasc anual 8.000 de copii cu boli genetice, însă puțini sunt depistați. Cinci centre de testări genetice, funcționale din acest an

În România se nasc anual 8.000 de copii cu boli genetice, însă puțini sunt depistați. Cinci centre de testări genetice, funcționale din acest an

Până la 8% dintre copiii care se nasc într-un an în România suferă de diverse boli genetice, nu mai puțin de 1.1000 de boli determinate sau condiţionate genetic fiind depistate...

Enigma Sfinxului românesc

Enigma Sfinxului românesc

Se spune că ascunde mistere nebănuite şi că ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. Faptul că, în fiecare an, la data de 28 noiembrie, la apus, razele...

Rușii au strâns robinetul! România, ferită de pericolul de a rămâne fără gaze

Rușii au strâns robinetul! România, ferită de pericolul de a rămâne fără gaze

Ieri am intrat în rândul țărilor pentru care Rusia a diminuat exportul de gaze, după ce Polonia și Slovacia au trecut printr-o experiență similară. Livrările Gazprom au fost reduse ieri...