Moarte bizară în Maramureș. Un tânăr de 17 ani a fost găsit fără suflare
Maramureșul este martorul unei morți bizare, după de părinții unui băiat de 17 ani l-au găsit pe acesta fără suflare în casă. Caz bizar în Maramureș. Un tânăr de 17...
Primarul este persoana aleasă prin vot direct de cetățenii unei localități (comună, oraș sau municipiu) pentru a conduce administrația publică locală și pentru a reprezenta autoritatea executivă la nivel local.
El este șeful administrației publice locale și are rolul de a pune în aplicare hotărârile consiliului local, de a gestiona bugetul local, serviciile publice, urbanismul și siguranța comunității. Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte instituții, semnează actele oficiale și coordonează aparatul de specialitate al primăriei.
Mandatul său este, de regulă, de 4 ani, iar exercitarea funcției este reglementată prin Legea administrației publice locale. Primarul poate fi suspendat, revocat sau înlocuit doar în condițiile prevăzute de lege.
În esență, primarul este liderul administrației locale, având responsabilitatea directă pentru buna funcționare a comunității și pentru implementarea deciziilor publice la nivel local.
Maramureșul este martorul unei morți bizare, după de părinții unui băiat de 17 ani l-au găsit pe acesta fără suflare în casă. Caz bizar în Maramureș. Un tânăr de 17...
Un fost primar din România a fost găsit împușcat, vineri dimineață, în propria locuință. Oamenii legii iau în calcul varianta unui suicid. Vineri dimineață, Emanuel Dănilă (ex-lider PNL), fostul primar...
Primarul Emil Boc și-a cumpărat o casă de vacanţă în satul Câmpenești, comuna Apahida, după ani de zile de stat într-un apartament modest din cartierul Zorilor. Casa de vacanță a...
Guvernul pune mulți bani în joc, dar și condiții stricte pentru consolidarea anumitor tipuri de imobile. În mod normal, închirierea sau cedarea în comodat a locuințelor din categoria de risc...
Despre cum e atmosfera în Primăria Sctorului 1 și cât de comunicativă este Clotilde Armand, aflați din emisiunea EVZ Play cu Robert Turcescu. Consilierul PNL Dan Podaru știe cel mai...
Un edil din Galați a avut parte de o experiență bizară la un centru de vaccinare. Doza cu care acesta trebuia să fie vaccinat a expirat. Un primar din județul...
Membru al Partidului Național Liberal din 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator. Însă, intrase mai devreme în politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat...
Se pare că plecarea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății este o bucurie pentru alții care abia așteptau să-i ia locul. Criza din Guvern cauzată de demiterea...
Primarul din Focșani a amenințat-o pe Ana Maria Dimitriu în timpul ședinței extraordinare. acesta a înnebunit în momentul în care viceprimarul și-a permis să îl traga la răspundere. Amenințări în...
În vreme ce românii ”de rând” trebuie să respecte măsurile stricte luate de autorități pentru a limita răspândirea coronavirusului, un primar PSD a organizat un chef de zile mari. Un...
Un primar din România a făcut un anunț cu privire la schimbarea modului de acțiune a Poliției locale. Edilul din Bacău, Dan Lucian Viziteu, a spus că polițiștii locali nu...
Episod nou creat de formațiunea AUR. Recrutarea candidaților pentru funcția de primar a trecut pe Facebook. Persoana care vrea să fie primar nu trebuie decât să îndeplinească o singură condiție:...
Un scandal uriaș cu bâte și o drujbă, între două familii din Roșia Montană a fost aplanat de intervenția Poliției. Rudele primarului sunt implicate în respectiva răfuială. Un scandal între...
Liderul PSD Gabriela Firea a anunțat joi că va candida pentru un nou mandat de primar general al Bucureștiului. Motivația sa este clară. Fostul edil al Capitalei se gândește la...
Edilul sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu, a reacționat la comentariul unei locuitoare a sectorului, care l-a acuzat voalat că dublează lucrări suspecte ale predecesorului său, Gabriel Mutu. O membră a...
Scenă scoasă din filmele de comedie. Primarul unei comune din județul Iași s-a postat pe o rețea de socializare în timp ce făcea baie într-un butoi cu murături. Scenă scoasă...
Fostul edil al municipiului Iași, Constantin Simirad se află internat la Spitalul de Neurochirurgie Iași, fiind diagnosticat cu COVID-19. Starea sa este una gravă având în vedere că acesta are...
Judecătorii de la Curtea de Apel București care se ocupă de dosarul în care Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, este acuzat de corupție. Judecătorii de la Curtea de...
O colectă de bani în sprijinul primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost lansată de Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi „Miko Imre", înfiinţat de UDMR. Chetă între maghiarii...
Un primar dintr-o comună din județul Iași a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, cu suspendare, pentru furtul a două bidoane de detergent. Primar condamnat pentru...