premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

Dan Barna a dat numele noului premier. Puțini s-ar fi așteptat la el. E din PNL!

Dan Barna a dat numele noului premier. Puțini s-ar fi așteptat la el. E din PNL!

Copreședintele USR PLUS, Dan Barna, a continuat joi seara atacurile la adresa lui Florin Cîțu, despre care a spus că nu mai poate continua în fruntea Guvernului României după revocarea...

Ultimatum pentru Florin Cîțu. USR-PLUS e pregătit să voteze moțiune de cenzură

Ultimatum pentru Florin Cîțu. USR-PLUS e pregătit să voteze moțiune de cenzură

USR-PLUS a anunțat, joi dimineață, că își retrage sprijinul politic pentru premierul PNL Florin Cîțu, în urma revocării din funcție a ministrului Justiției, Stelian Ion. Reprezentanții partidului au reproșat premierului...

Istoria profesională a lui Florin Cîțu. Fostul ofițer de Securitate Daniel Dăianu l-a impus în mediul economic

Istoria profesională a lui Florin Cîțu. Fostul ofițer de Securitate Daniel Dăianu l-a impus în mediul economic

Pe zi ce trece constatăm că nu știm multe despre premierul Florin Cîțu. Unele sunt fapte șocante și ascunse, ca acelea petrecute în Iowa. Alte informații apar acum ca să...

Prins în centrul unui scandal fără precedent pentru un premier, Florin Cîțu a transmis un mesaj entuziast pe Facebook

Prins în centrul unui scandal fără precedent pentru un premier, Florin Cîțu a transmis un mesaj entuziast pe Facebook

Florin Cîțu, șeful Executivului, a vorbit despre transparență și profesionalism atunci când a vorbit despre execuția bugetară realizată în acest an. Aflat în centrul unui scandal de proporții, după ce...

Tensiune maximă între Canada și China, după ce Michael Spavor a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru spionaj

Tensiune maximă între Canada și China, după ce Michael Spavor a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru spionaj

Michael Spavor a fost condamnat de autoritățile din China la 11 ani de detenție, după ce a fost acuzat de acte de spionaj. Decizia inflamează relațiile dintre cele două țări....

Cum s-au trezit românii cu pensiile și salariile tăiate fără să știe. Executivul condus de Florin Cîțu, acuzat de tactici perfide

Cum s-au trezit românii cu pensiile și salariile tăiate fără să știe. Executivul condus de Florin Cîțu, acuzat de tactici perfide

Un fost premier al României a acuzat actuala guvernare și pe prim-ministrul Florin Cîțu că au dus țara într-o situație economică foarte proastă. Victor Ponta, fost premier al României, acuză...

Mihai Tudose a lansat un atac devastator la adresa lui Victor Ponta. E mincinos, nu are cuvânt, nu contează nimeni pentru el

Mihai Tudose a lansat un atac devastator la adresa lui Victor Ponta. E mincinos, nu are cuvânt, nu contează nimeni pentru el

Mihai Tudose s-a făcut foc și pară pe Victor Ponta, a plecat din partidul PRO România și l-a desființat pe fostul premier, despre care a spus că nu are cuvânt....

Marea trădare a lui Dragnea. Cum s-a răzbunat pe cei care îi criticau mustața

Marea trădare a lui Dragnea. Cum s-a răzbunat pe cei care îi criticau mustața

Demisia lui Mihai Tudose, în vara lui 2017, din funcția de premier a avut drept cauză refuzul său de a-i face pe plac lui Liviu Dragnea, liderul de atunci al...

Florin Cîțu trimite Corpul de Control la Ministerul Finanțelor. Premierul, deranjat de asocierea României cu „banca spionilor” din Rusia

Florin Cîțu trimite Corpul de Control la Ministerul Finanțelor. Premierul, deranjat de asocierea României cu „banca spionilor” din Rusia

Florin Cîțu a anunțat că nu este de acord cu participarea României la majorarea de capital a Băncii Internaționale de Investiții, o instituție controversată. Florin Cîțu, prim-ministrul României, a anunțat,...

Răsturnare de situație în Suedia. Premierul social-democrat revine în funcție

Răsturnare de situație în Suedia. Premierul social-democrat revine în funcție

LES ECHOS. Criza guvernului suedez a durat șaptesprezece zile. Oponenții liderului social-democrat Stefan Löfven nu au fost suficient de numeroși în Parlament miercuri pentru a-l împiedica să recâștige funcția de...

Renato Usatîi vrea să o ia pe cont propriu în politică, speriat că nu va putea să intre în parlament

Renato Usatîi vrea să o ia pe cont propriu în politică, speriat că nu va putea să intre în parlament

Trădat de tot mai multe persoane din anturaj, Renato Usatîi ar vrea să candideze ca independent, pentru a-și spori șansele să intre în parlament. Renato Usatîi este pregătit să se...

Cîțu i-a luat fața lui Orban: „Președintele mă susține în această declarație”

Cîțu i-a luat fața lui Orban: „Președintele mă susține în această declarație”

Premierul a fost prezent în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu, unde a vorbit despre relația sa cu Ludovic Orban, dar și despre susținerea președintelui Klaus Iohannis. Premierul a comentat declarațiile făcute...

Diana Șoșoacă a făcut circ ieftin în Parlamentul României. Senatoarea a venit cu un sac de morgă

Diana Șoșoacă a făcut circ ieftin în Parlamentul României. Senatoarea a venit cu un sac de morgă

Diana Șoșoacă a avut o prestație jenantă în Parlamentul României, astăzi, în timpul dezbaterii Moțiunii de Cenzură ce a fost depusă împotriva guvernului. Senatoarea Diana Șoșoacă a adus în Parlamentul...

Orban pregătește debarcarea lui Cîțu. Ce mișcare politică pune la cale liderul PNL

Orban pregătește debarcarea lui Cîțu. Ce mișcare politică pune la cale liderul PNL

Florin Cîțu poate pierde funcția de premier, dacă Ludovic Orban va câștiga bătălia pentru șefia partidului, anunță surse liberale. Florin Cîțu și Ludovic Orban sunt la cuțite. Sursele Europa Liberă...

Premierul Boris Johnson, trădat de unul dintre cei mai apropiați colaboratori. Mesaj obscen al prim-ministrului, făcut public

Premierul Boris Johnson, trădat de unul dintre cei mai apropiați colaboratori. Mesaj obscen al prim-ministrului, făcut public

Fostul consilier al lui Boris Johnson a făcut acuzații publice, îndreptate către un secretar de stat din Ministerul Sănătății, și a publicat un mesaj inadecvat al premierului din Albion. Scandal...

Rafila este alesul PSD pentru funcţia de premier. Ciolacu a anunţat condiţiile

Rafila este alesul PSD pentru funcţia de premier. Ciolacu a anunţat condiţiile

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că deputatul Alexandru Rafila va fi propunerea pentru funcţia de premier dacă moțiunea de cenzură a social-democraţilor va trece de Parlament. Rafila este...

Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Care sunt noile măsuri de relaxare

Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Care sunt noile măsuri de relaxare

Pe teritoriul României a fost prelungită starea de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 12 iunie, a anunțat premierul Florin Cîțu. Într-o conferință de presă susținută...

„Fără Bibi”. Domnia lui Netanyahu a luat sfârșit. Opoziția formează noul guvern

„Fără Bibi”. Domnia lui Netanyahu a luat sfârșit. Opoziția formează noul guvern

Liderul opoziției din Israel, Yair Lapid, va forma noul guvern. Domnia lui  Beniamin Netanyahu ia sfârșit după 12 ani. Astfel, coaliția care acoperă aproape tot spectrul politic și etnic va forma...

Mugur Mihaescu a reacționat batjocoritor la campania de vaccinare a premierului

Mugur Mihaescu a reacționat batjocoritor la campania de vaccinare a premierului

Cel care l-a făcut cunoscut pe Garcea, Mugur Mihaescu, a răspuns provocării premierului și a a folosit prilejul pentru un atac dur la guvernanți. La evenimentul de lansare a campaniei...

Evz Play cu Robert Turcescu. Avertisment pentru premier. "Băi Florine, pierzi! Pute a PR. Ia-ți un logoped"

Evz Play cu Robert Turcescu. Avertisment pentru premier. "Băi Florine, pierzi! Pute a PR. Ia-ți un logoped"

În ediția de joi a emisiunii Evz Play, Robert Turcescu și invitații săi au făcut o radiografie a mandatului lui Florin Cîțu. Aflat pe un val de ascensiune publică și...