PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Vasile Dâncu: Soarta Guvernului Ponta atârnă şi de Klaus Iohannis. Majoritatea parlamentară actuală nu e uşor de spart

Vasile Dâncu: Soarta Guvernului Ponta atârnă şi de Klaus Iohannis. Majoritatea parlamentară actuală nu e uşor de spart

Sociologul Vasile Dâncu crede că soarta Cabinetului Ponta depinde în primul rând de modul în care va decide să acţioneze preşedintele Klaus Iohannis, având în vedere presiunile unor liberali de...

Secretarul de stat al MAE Stejărel Olaru a fost destituit din funcţie

Secretarul de stat al MAE Stejărel Olaru a fost destituit din funcţie

Secretarul de stat Stejărel Olaru a fost destituit din funcţie de către premierul Victor Ponta. Olaru era singurul liberal care a rămas în guvern după ruperea USL în februarie 2014....

Previziuni politice. Schimbarea Guvernului, marea dilemă a lui 2015

Previziuni politice. Schimbarea Guvernului, marea dilemă a lui 2015

Soarta Guvernului Ponta, alegerile la vârful PSD, tensiunile din noul PNL și capacitatea președintelui Klaus Iohannis de a face față așteptărilor electoratului propriu sunt câteva din provocările anului politic 2015....

Cătălin Predoiu: Nu există tensiuni între mine şi preşedintele Iohannis

Cătălin Predoiu: Nu există tensiuni între mine şi preşedintele Iohannis

Întrebat, la Adevărul Live, în ce relații se află cu președintele Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu a negat că ar exista tensiuni. ”N-a existat tensiune între mine şi domnul...

Ultima zbatere din coadă, de după gratii, a Varanului | EDITORIAL de Simona Ionescu

Ultima zbatere din coadă, de după gratii, a Varanului | EDITORIAL de Simona Ionescu

În ajun de An Nou, am fost invitată la emisiunea Irinei Pătraru de la B1. Una din știrile prezentate de realizatoare se referea la greșelile de ortografie pe care le...

Klaus Iohannis- președintele care tace, dar nu prea știm ce face

Klaus Iohannis- președintele care tace, dar nu prea știm ce face

Președintele Klaus Iohannis și-a început ezitant cariera la Palatul Cotroceni. La fel și purtătoarea sa de cuvânt, Tatiana Niculescu- Bran. Putem spune că cei doi fac greșeli în tandem. Poate...

RETROSPECTIVĂ 2014. Momentele memorabile ale luptei electorale dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta

RETROSPECTIVĂ 2014. Momentele memorabile ale luptei electorale dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta

O campanie electorală anostă. Aşa a fost caracterizată lupta electorală dintre “favoritul” Victor Ponta şi Klaus Iohannis pentru Preşedinţia României. Temele de campanie ale celor doi favoriţi au fost cât...

RETROSPECTIVĂ 2014. Disputele politice care au zguduit România în acest an

RETROSPECTIVĂ 2014. Disputele politice care au zguduit România în acest an

Formarea PMP prin ruperea PDL, scindarea USL, înlocuirea lui Crin Antonescu cu Klaus Iohannis în postura de președinte al PNL și prezidențiabil al partidului, scandalul votului din Diaspora și al...

Evenimentul politic al anului. Klaus Iohannis, președintele-surpriză

Evenimentul politic al anului. Klaus Iohannis, președintele-surpriză

Anul politic 2014 s-a încheiat cu victoria lui Klaus Iohannis la prezidențiale. Alegerea noului șef al statului s-a transformat într-un eveniment major, victoria liberalului nefi ind anticipată Alegerile prezidențiale au...

Deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raețchi: Victor Ponta a dat o ordonanță ca să-si rezolve problema de imagine a plagiatului, dar uita de blocajul normativ privind Congresul Românilor de Pretutindeni

Deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raețchi: Victor Ponta a dat o ordonanță ca să-si rezolve problema de imagine a plagiatului, dar uita de blocajul normativ privind Congresul Românilor de Pretutindeni

Deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raețchi a atras atenția asupra faptului că, deși Victor Ponta a fortat prerogativele funcției de premier pentru a-si rezolva rapid problema de imagine a plagiatului,...

Marele Blat sau Marea Țeapă?

Marele Blat sau Marea Țeapă?

Sistemul a învins. Sistemul s-a folosit de dezgustul și exasperarea cetățenilor față deo clasa politică de o calitate îndoielnică, de aparența candidatului Klaus Iohannis cum că nu ar aparține mașinăriei...

Alina Gorghiu îl atacă pe Ponta pe Facebook

Alina Gorghiu îl atacă pe Ponta pe Facebook

Președintele PNL, Alina Gorghiu, l-a atacat, pe Facebook, pe premierul Victor Ponta, pe care îl acuză că este mai preocupat de agenda personală decât de problemele critice din țară. Alina...

PNL cere Avocatului Poporului să conteste ordonanţa prin care Ponta vrea să renunţe la doctorat

PNL cere Avocatului Poporului să conteste ordonanţa prin care Ponta vrea să renunţe la doctorat

Vicrepreşedintele liberal Raluca Turcan a anunţat că PNL îi cere Avocatului Poporului să blocheze ordonanţa de urgenţă care prevede că oricine poate renunţa la titlul de doctor, fără să dea...

Predoiu își critică colegii că nu-l schimbă pe Ponta

Predoiu își critică colegii că nu-l schimbă pe Ponta

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu , a transmis, ieri, un mesaj dur colegilor săi de partid care nu doresc acum căderea Guvernului Ponta.  Într-o postare pe blog, acesta susține că excedentul...

Președintele Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe 2015

Președintele Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe 2015

Președintele Klaus Iohannis a promulgat bugetul de stat pe 2015, informează Administrația Prezidențială. "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 29 decembrie a.c., Decretul pentru promulgarea Legii bugetului de...

Surse: MRU, numit consilier personal al lui Iohannis

Surse: MRU, numit consilier personal al lui Iohannis

Potrivit unor surse politice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, a fost numit consilier personal al lui Iohannis, aceasta fiind o funcție onorifică și neretribuită.

CCR a respins sesizarea PNL referitoare la bugetul de stat pe 2015

CCR a respins sesizarea PNL referitoare la bugetul de stat pe 2015

Curtea Constituțională a decis că bugetul de stat pe 2015 este constituțional, în consecință legea va fi trimisă la promulgare la președintele României, Klaus Iohannis. Vom reveni.

Victor Ponta, despre decizia CCR privind bugetul: Sper să avem o soluţie şi să intrăm în noul buget de la 1 ianuarie

Victor Ponta, despre decizia CCR privind bugetul: Sper să avem o soluţie şi să intrăm în noul buget de la 1 ianuarie

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, la începutul şedinţei Guvernului, că aşteaptă o decizie pozitivă din partea Curţii Constituţionale referitoare la contestaţia privind bugetul pe 2015, astfel încât acesta să...

Ion Cristoiu: După 10 ani, Antena 3 și liderii PNL pregătesc o nouă Soluție imorală: Cea a lui Klaus Iohannis

Ion Cristoiu: După 10 ani, Antena 3 și liderii PNL pregătesc o nouă Soluție imorală: Cea a lui Klaus Iohannis

Finele de an 2014 nu duce lipsă de ciudățenii, ceea ce înseamnă că și după așa zisul Miracol care a fost victoria lui Klaus Iohannis, formulă scoasă din puțul lingușirii...

Curtea Constituţională discută luni sesizarea PNL privind bugetul pe 2015

Curtea Constituţională discută luni sesizarea PNL privind bugetul pe 2015

Curtea Constituţională discută luni sesizarea PNL cu privire la neconstituţionalitatea bugetului de stat pe 2015, printre motivele invocate fiind lipsa unei strategii fiscal-bugetare şi faptul că proiectul trebuia înaintat de...