PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Sondaj INSCOP. PNL, pe primul loc. UNPR, 5%

Sondaj INSCOP. PNL, pe primul loc. UNPR, 5%

Potrivit unui sondaj de opinie INSCOP, la comanda "Adevărul", realizat în luna septembrie, PNL are o intenție de vot de 42%, în scădere cu două puncte față de sondajul anterior,...

UNPR îşi reiterează sprijinul pentru Guvern: NU vom vota moţiunea de cenzură

UNPR îşi reiterează sprijinul pentru Guvern: NU vom vota moţiunea de cenzură

UNPR anunţă că nu va vota moţiunea depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta şi îşi reiterează sprijinul pentru Executiv, afirmând că merită să meargă mai departe. "UNPR îşi reafirmă susţinerea...

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Daniel Fenechiu: „Candidez la Primăria Capitalei”

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Daniel Fenechiu: „Candidez la Primăria Capitalei”

Mărturisesc că nu mă așteptam să iasă un dialog spectaculos cu Daniel Fenechiu. Omul e prezent aproape în fiecare zi la televizor, vorbește bine, dar pare deja mult prea expus...

UNPR a anunțat că NU votează moțiunea de cenzură a PNL

UNPR a anunțat că NU votează moțiunea de cenzură a PNL

UNPR nu va vota moţiunea de cenzură a PNL şi consideră că actualul guvern este unul "bun" şi trebuie să meargă mai departe, se arată într-un comunicat al formațiunii. Practic,...

Victor Ponta, despre moţiunea de cenzură: O veste bună!

Victor Ponta, despre moţiunea de cenzură: O veste bună!

Premierul Victor Ponta a precizat că moţiiunea de cenzură depusă de PNL în Parlament reprezintă o veste bună. "Avem şi o veste foarte bună, faptul că marţi e moţiunea de...

Gorghiu vrea o nouă discuţie cu Dragnea. VEZI pe ce temă

Gorghiu vrea o nouă discuţie cu Dragnea. VEZI pe ce temă

Liderii PSD şi PNL s-au întâlnit de mai multe ori în ultima perioadă pentru a discuta pe diferite teme precum Codul Fiscal. Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, îi cere preşedintelui interimar...

UDMR a decis cum va vota la moţiunea de cenzură a PNL

UDMR a decis cum va vota la moţiunea de cenzură a PNL

Liberalii au depus moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta", documentul fiind semnat de 180 de parlamentari. Moţiunea va fi citită în...

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ponta este citită azi în plenul Parlamentului

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ponta este citită azi în plenul Parlamentului

Moţiunea de cenzură a PNL va fi citită azi în plenul Parlamentului. liberalii sustin ca prim-ministrul, fiind trimis in judecata, compromite o natiune intreaga si ca liderii UNPR si PSD,...

Bogdan Stanoevici, în cărți pentru șefia TVR

Bogdan Stanoevici, în cărți pentru șefia TVR

Printre favoriții la funcția de director al TVR se numără actorul Bogdan Stanoievici, secretar de stat la Cultură. Unele sindicate din Televiziunea publică spun că îl susțin Șefia lui Stelian...

Ponta n-a avut curajul lui Tsipras | EDITORIALUL EVZ

Ponta n-a avut curajul lui Tsipras | EDITORIALUL EVZ

Politicienilor noștri le-a fost mereu frică de alegeri anticipate în momentele de criză.  Partidele, indiferent de culoare, s-au temut că vor pierde puterea și niciodată nu și-au croit un plan...

PNL se dă rănit în chestiunea votului prin corespondență

PNL se dă rănit în chestiunea votului prin corespondență

Liberalul Mihai Voicu a demisionat, ieri, din fruntea Comisiei de Cod Electoral, care a rămas cu o mare restanță: votul prin corespondență. Rezolvarea acestei probleme a fost promisă de PNL...

Legea Big Brother, mai aproape de adoptare

Legea Big Brother, mai aproape de adoptare

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil Legii Big Brother. Proiectul va ajunge în plenul Camerei Deputaților, acest for fiind decizional. Senatorii au adoptat în urmă cu două...

Stolojan: Partidele satelit din Guvern să spună dacă e în interes naţional să-l menţină pe Victor Ponta premier

Stolojan: Partidele satelit din Guvern să spună dacă e în interes naţional să-l menţină pe Victor Ponta premier

Guvernul Ponta este menţinut artificial în funcţie de două partide satelit, a declarat la RFI europarlamentarul PNL, Theodor Stolojan. El a mai spus că UNPR și ALDE trebuie să spună...

PNL a depus moțiune ca să nu fie acuzat de blat cu PSD

PNL a depus moțiune ca să nu fie acuzat de blat cu PSD

Cu o moțiune de cenzură scrisă pe genunchi, intitulată „Alege între România și Ponta, un premier compromis.  Demite-l pe Victor Ponta!”, PNL încearcă să dărâme guvernul pentru a patra oară....

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Cătălin Predoiu: Ponta e deja plecat, nu mai poate continua

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Cătălin Predoiu: Ponta e deja plecat, nu mai poate continua

„Premierul din umbră” al liberalilor vorbește despre șansele PNL de a demite actualul guvern prin moțiune de cenzură. Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele PNL, îi transmite liderului UNPR, Gabriel Oprea, că pierde...

După PNL, nici PSD nu îl vrea pe Gabriel Oprea premier. Dragnea: "PSD nu acceptă așa ceva"

După PNL, nici PSD nu îl vrea pe Gabriel Oprea premier. Dragnea: "PSD nu acceptă așa ceva"

Invitat la Antena 3, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus că PNL a lansat ipoteza Gabriel Oprea-premier, dar a adăugat că partidul pe care îl conduce nu poate...

Elena Udrea: “Voi VOTA moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ponta”

Elena Udrea: “Voi VOTA moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ponta”

Elena Udrea a anunţat pe pagina personală de Facebook că va vota moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva guvernului Ponta. Tutuşi, Udrea a criticat modul în care liberalii au...

RĂSPUNSUL UDMR la invitația PNL de a susține moțiunea de cenzură

RĂSPUNSUL UDMR la invitația PNL de a susține moțiunea de cenzură

UDMR va lua o decizie privind moţiunea de cenzură depusă de PNL înainte de vot, a declarat, luni, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, arătând că este clar că parlamentarii Uniunii nu...

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Exclud prezenţa UNPR pe listele PNL la alegeri

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Exclud prezenţa UNPR pe listele PNL la alegeri

Invitat la Adevărul Live, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a afirmat că este exclusă prezența UNPR pe listele PNL la alegerile parlamentare de la anul. "Exclud posibilitatea de...

SURSE - Când va fi stabilit calendarul moțiunii de cenzură a PNL

SURSE - Când va fi stabilit calendarul moțiunii de cenzură a PNL

PNL susţine în moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", pe care intenţionează să o depună astăzi, în jurul orei 15.00 la...