Datele de la alegerile locale, din 1992 până acum, arată că, la primării, alegătorii au părăsit adesea partidul preferat pentru a vota o personalitate puternică, chiar dacă aceasta făcea parte din formațiuni cvasiinexistente

La consiliile județene, electoratul a urmat indicațiile de partid, din 1992 până în 2012. În schimb, la primării, au fost preferate personalitățile mai excentrice.

În 1992, când s-au organizat primele alegeri, Convenția Democratică din România (CDR) a reușit să spargă monopolul FSN-ul lui Iliescu. Primarii dețineau puteri limitate. Majoritatea edililor, în frunte cu Crin Halaicu, primul primar al Capitalei ales după 1990, au fost o dezamăgire. La Cluj a fost ales primar ultra-naționalistul Gheorghe Funar, care și-a păstrat scaunul până în 2004.

FOTO; Crin Halaicu, ales edil-șef al Bucureștiului în 1992 FOTO: AGERPRES

În 1996, FSN-ul era rupt în două, între PDSR-ul lui Ion Iliescu și USD-ul lui Petre Roman. CDR și-a salvat onoarea în București datorită liderului sindical Victor Ciobea, care a câștigat Primăria Capitalei. În decembrie 1996, el a plecat la Palatul Victoria, fiind înlocuit de Viorel Lis.

În 2000, după guvernarea PNȚCD, PNL, PD și UDMR, alegătorii au dat un vot negativ. PDSR-ul lui Iliescu a înregistrat un avânt puternic. PRM a obținut 6,21%. Alianța pentru România (ApR), formațiunea condusă Teodor Meleșcanu, a avut momentul de vârf: 7,38% din votul pentru consilii județene.

Surpriza a fost victoria lui Traian Băsescu, care l-a învins pe Sorin Oprescu la o diferență de un procent. Sectorul 5 intra, în 2000, în regimul Marian Vanghelie. La conducerea consiliilor județene apăreau baronii de tip Marian Oprișan și Liviu Dragnea.

În 2008, PDL-ul trimis în opoziție de Tăriceanu și PSD a obținut un scor istoric (28,92%), dar Vasile Blaga a pierdut Bucureștiul. În 2012, USL și-a luat revanșa. Emil Boc reușea însă să revină în poziția de primar al Clujului.

Vot stânga / dreapta în București

Bucureștiul a fost un fief al Dreptei până în 2008, când publicul și-a schimbat orientarea. Din cei circa 1,75 milioane de alegători (numărul a variat ușor din 1992 în 2014), 55,8% au votat pentru Crin Halaicu (CDR) și doar 44,2% pentru Cazimir Ionescu (FSN). În 1996, Ciorbea a luat, în turul doi, un procent relativ identic: 56,74%. În 2000, scorul devine mai strâns (diferență de 1%), în condițiile în care, teoretic, Băsescu provenea tot de la o formațiune „social- democrată”, la fel ca și Oprescu. În 2004, pe fondul nemulțumirii față de guvernarea Năstase, scorul Băsescu vs. Geoană este 55 la 30% - victorie din primul tur. În 2008, independentul Sorin Oprescu, susținut tacit de PSD-ul din care abia plecase, ia 56,5% din voturile bucureștenilor, în timp ce Vasile Blaga doar 44,5%. Sociologul Sebastian Lăzăroiu anunțase din primăvară că electoratul Capitalei se mută la stânga. În 2012, Oprescu a luat 54% din primul tur. În 2014, Ponta a colectat, la București, în turul I, peste 31%, iar Iohannis doar 27%. Monica Macovei obținuse aici un scor excelent, de 12%. Iohannis a revenit în turul II, când a adunat peste 58% din voturile bucureștenilor.