PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Opoziția e pe picior de război. Se ceartă între ei în partid și se sapă între formațiuni

Opoziția e pe picior de război. Se ceartă între ei în partid și se sapă între formațiuni

Partidele de Opoziție trec printr-o perioadă dificilă, în special din cauza discuțiilor legate de alegerile europarlamentare. În PNL, liberalii se sfâșie cu foștii pediști, iar reapariția lui Crin Antonescu creează...

Daniel Funeriu, avertisment:  „ Să nu ziceţi că nu v-am spus”

Daniel Funeriu, avertisment: „ Să nu ziceţi că nu v-am spus”

În opinia fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, PNL şi PMP va fi cea mai tare construcţie care îl va susţine pe Iohannis la alegerile prezidenţiale. Iar cea mai mare...

PANICĂ în PNL! Un lider al partidului a ajuns DE URGENȚĂ la spital. Ce au descoperit medicii

PANICĂ în PNL! Un lider al partidului a ajuns DE URGENȚĂ la spital. Ce au descoperit medicii

A fost panică în PNL, după ce un lider de partid a clacat și a ajuns la Spitalul Universitar din București. Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a avut nevoie de...

O nouă amenințare la adresa PSD și PNL ia naștere. Demos, partidul care dorește disparția „giganților” politicii românești.

O nouă amenințare la adresa PSD și PNL ia naștere. Demos, partidul care dorește disparția „giganților” politicii românești.

Partidul Democrației și Solidarității – Demos a organizat pe 31 ianuarie o conferință de presă în care și-a anunțat participarea la alegerile pentru Parlamentul European. Înființat în toamna anului 2018,...

Cot la cot, primarii PSD și PNL au forțat intrarea în Guvern

Cot la cot, primarii PSD și PNL au forțat intrarea în Guvern

Ședința de Guvern de ieri a început cu o întârziere de aproape două ore. Primarii din Asociația Municipiilor, care reunește edili din toate partidele, au intrat peste premier, după ce...

Au fost PREMEDITATE evenimentele VIOLENTE din 10 august? Cel care ȘTIE toate DETALIILE este CHEMAT la audieri în Parlament

Au fost PREMEDITATE evenimentele VIOLENTE din 10 august? Cel care ȘTIE toate DETALIILE este CHEMAT la audieri în Parlament

Vice-președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Ovidiu Raetchi, a reacționat imediat după ce viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a făcut declarații șocante în legătură cu mitingul din 10 august. „Declarațiile...

Lovitură în PLEX pentru Ludovic Orban. Crin Antonescu TREBUIE să fie pe LISTA pentru Parlamentul European. Și mai multe FEMEI

Lovitură în PLEX pentru Ludovic Orban. Crin Antonescu TREBUIE să fie pe LISTA pentru Parlamentul European. Și mai multe FEMEI

Fostul președinte al PNL și mai multe femei pe locurile eligibile pe lista pentru alegerile europarlamentare-asta îi cere senatoarea Alina Gorghiu liderului PNL, Ludovic Orban. „Orice fost preşedinte al PNL...

„Opriți BARONIADA!” Primarii spun că sunt HĂITUIȚI și bugetul se împarte pe SIMPATII

„Opriți BARONIADA!” Primarii spun că sunt HĂITUIȚI și bugetul se împarte pe SIMPATII

Primarii din Asociația Municipiilor din România solicită în continuare, și după întâlnirea de marți cu ministrul Eugen Teodorovici, ca bugetul să se împartă corect. Zeci de primari sunt în București...

”Divorțul” lui Mihai TUDOSE dă curaj OPOZIȚIEI pentru o MOȚIUNE de CENZURĂ

”Divorțul” lui Mihai TUDOSE dă curaj OPOZIȚIEI pentru o MOȚIUNE de CENZURĂ

Plecarea fostului premier Mihai Tudose din PSD în Partidul Pro România a lui Ponta, dă curaj opoziției pentru o nouă moțiune de cenzură. Alina Gorghiu și Raluca Turcan, au comentat...

Pe cine VREA Dragnea să pună GUVERNATOR la Banca Națională. „Infractorul visează la LINGOURI  de aur de multă vreme”

Pe cine VREA Dragnea să pună GUVERNATOR la Banca Națională. „Infractorul visează la LINGOURI de aur de multă vreme”

Orice atac din partea PSD împotriva BNR nu arată decât un singur lucru, că PSD vrea să pună mâna și pe Banca Națională, crede liderul liberal Ludovic Orban. ”Infractorul Dragnea...

PNL și „SCAMATORIA SONDAJELOR”. Ce făcut ORBAN cu peste 300.000 de euro?

PNL și „SCAMATORIA SONDAJELOR”. Ce făcut ORBAN cu peste 300.000 de euro?

Ludovic Orban, președintele PNL, ar fi investit peste 300.000 de euro pentru un sondaj efectuat de o societate specializată pe cercetări de piață exclusiv comerciale. „Cum a procedat conducerea PNL...

Se încălzesc contracandidații Gabrielei Firea. Miza este de sezon, agentul termic

Se încălzesc contracandidații Gabrielei Firea. Miza este de sezon, agentul termic

Unul dintre posibilii candidați ai PNL pentru Primăria Capitalei, Gabriel Dumitrașcu, vicepreședintele filialei partidului din București, a susținut, ieri, o conferință de presă în care a dezbătut problema sistemului de...

Lider PNL, dat afară din partid

Lider PNL, dat afară din partid

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că, la propunerea lui, Biroul Politic Naţional al liberalilor a finalizat procedura de demitere a preşedintelui PNL Giurgiu, Marin Anton. Orban a precizat că...

DEMITERE BOMBĂ în PNL. Orban a dat ORDINUL, restul au EXECUTAT imediat

DEMITERE BOMBĂ în PNL. Orban a dat ORDINUL, restul au EXECUTAT imediat

Biroul Politic Naţional al PNL a decis luni, 28 ianuarie, demiterea lui Marin Anton din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Giurgiu. Decizia de a-l demite pe Marin Anton a...

Devine periculos pentru PSD. Cine îi suflă în ceafă lui Liviu Dragnea

Devine periculos pentru PSD. Cine îi suflă în ceafă lui Liviu Dragnea

Potrivit unui sondaj făcut la comanda PNL, liberalii sunt doar la un pas distanță de PSD: formațiunea lui Ludovic Orban ar obține la alegeri 27,8% din sufragii, cu mai puțin...

Ludovic Orban acuză. Dragnea a prezentat o creștere economică fictivă. Realitatea o vedem în leul prăbușit

Ludovic Orban acuză. Dragnea a prezentat o creștere economică fictivă. Realitatea o vedem în leul prăbușit

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seară, că liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a prezentat o creştere economică „fictivă”. „Dacă într-un an creşterea economică a fost 6,9% şi în celălalt...

Acuzații de „CENZURĂ POLITICĂ”: „Obsesia COMUNISTOIDĂ” a PSD-ALDE pune alegerile sub semnul CENZURII

Acuzații de „CENZURĂ POLITICĂ”: „Obsesia COMUNISTOIDĂ” a PSD-ALDE pune alegerile sub semnul CENZURII

PNL arată, într-un comunicat de presă, că cei din coaliția PSD-ALDE doresc să apeleze la cenzură pentru a reduce la tăcere pe cei revoltați de prestația guvernamentală. Declarația vine în...

Declarație INCENDIARĂ! Unde era Firea când BUCUREȘTIUL era PIERDUT în HAOS. News alert

Declarație INCENDIARĂ! Unde era Firea când BUCUREȘTIUL era PIERDUT în HAOS. News alert

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, critică reacţia autorităţilor locale de după ploaia înghetaţă care a paralizat Bucureştiul şi a cauzat numeroase stricăciuni. În urma fenomenelor meteo extreme numeroase...

SCANDALUL de la VÂRFUL Armatei Române continuă. Leș, CHEMAT să DEA EXPLICAȚII

SCANDALUL de la VÂRFUL Armatei Române continuă. Leș, CHEMAT să DEA EXPLICAȚII

Duminică, vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Ovidiu Raețchi, i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Apărării, Gabriel Leș, prin care îi solicită, dacă nu are „ceva de ascuns”, să...

PNL demantelează planul lui Dragnea: DISTRUGEREA economiei și MĂSLUIREA execuției bugetare

PNL demantelează planul lui Dragnea: DISTRUGEREA economiei și MĂSLUIREA execuției bugetare

Purtătorul de cuvânt al PNL – Ionel Dancă – acuză în termeni duri regimul Dragnea că premeditează dezastrul economic al României, încercând în paralel, prin intermediul lui Darius Vâlcov și...