SCANDALUL de la VÂRFUL Armatei Române continuă. Leș, CHEMAT să DEA EXPLICAȚII
- Iulia Moise
- 27 ianuarie 2019, 14:14
Duminică, vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Ovidiu Raețchi, i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Apărării, Gabriel Leș, prin care îi solicită, dacă nu are „ceva de ascuns”, să dea explicații despre programele de înzestrare a Armatei și cu situația șefului SMA.
„Pentru că sper că doriți să oferiți un exemplu de transparență instituțională și pentru că sper că nu aveți nimic de ascuns, vă invit public, fără a mai aștepta tacticile de blocaj specifice PSD, la prima ședință a Comisiei de Apărare a Camerei Deputaților, pentru a oferi explicații și pentru a discuta mai multe teme vitale pentru domeniul apărării naționale.
În primul rând, sunt necesare precizări în legătură cu stadiul programelor de modernizare a Armatei, care, potrivit celor mai recente date, suferă întârzieri substanțiale. Blocarea licitațiilor pentru corvete este doar cel mai recent exemplu de incompetență guvernamentală, în condițiile în care, de doi ani de zile, ministerul pe care îl conduceți nu este capabil să ia nicio decizie în acest sens.
În al doilea rând, potrivit informațiilor pe care le deținem la ora actuală, ministerul Apărării nu a cheltuit cei 2% alocați pentru acest domeniu prin legea bugetului de stat, în condițiile în care amenințările din regiune devin din ce în ce mai pronunțate. De asemenea, sunt necesare explicații publice în ceea ce privește eforturile pe care le depuneți pentru schimbarea generalului Nicolae Ciucă din fruntea Statului Major al Armatei, în contextul în care șeful dvs. pe linie de partid, Liviu Dragnea, l-a criticat public pe acesta, dar și în condițiile în care nu ați avut nicio altă propunere validă procedural pentru conducerea acestei instituții”, se arată în scrisoarea deschisă a liberalului Ovidiu Raețchi.
Raețchi propune ca audierea să aibă un caracter public, la care să fie invitați reprezentanții presei, discuțiile cu ușile închise putând a avea loc doar în cazul utilizării unor informații clasificate.
„Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților, în care parlamentarii PSD-ALDE dețin o majoritate confortabilă, și-a dovedit în mai multe rânduri tendința de a bloca audirea unor demnitari PSD în chestiuni sensibile pentru aceștia, punând interesele de partid deasupra misiunii de exercitare a controlului parlamentar: secretizarea audierii ministrului de Interne și limitarea accesului jurnaliștilor la ședința Comisiei în care au fost discutate protestele din 10 august 2018 cu ministrul Carmen Dan, cu largul concurs al parlamentarilor PSD-ALDE, constituie dovezi în acest sens, ca și refuzul repetat de a chema la audieri alți demnitari implicați în chestiuni importante vizând siguranța publică”, mai arată Raețchi.