Cot la cot, primarii PSD și PNL au forțat intrarea în Guvern
- Cora Muntean
- 31 ianuarie 2019, 00:00
Ședința de Guvern de ieri a început cu o întârziere de aproape două ore. Primarii din Asociația Municipiilor, care reunește edili din toate partidele, au intrat peste premier, după ce marți Viorica Dăncilă a refuzat să discute cu ei și l-a trimis la întâlnire pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Îngrijorați de cifrele vehiculate în proiectul Legii Bugetului, că li s-ar aloca sume mult mai mici, primarii au acționat înainte de adoptarea actului normativ.
Primarii de municipii susțin că administraţia publică locală în UE are pondere în bugetele ţărilor respective între 30 şi 60%.
„În România este cea mai subfinanţată administraţie publică locală din Europa, cu o cotă undeva sub 20%. Solicităm minim o treime din bugetul naţional pentru administraţia publică locală”, au reclamat edilii. În timp ce primarii discutau cu premierul, președintele PSD, Liviu Dragnea, le-a promis că le va da pâine și cuțitul, că vor avea, în 2019, cel mai mare buget din istoria României: circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat (164,5 mld.).
„Aleșii locali vor păstra toate sumele încasate din impozitul pe venit și vor primi 11 miliarde de la Guvern, din cotele de TVA. Niciun județ nu va avea mai puțin de 400 lei/locuitor, față de doar 250 anterior, și nicio primărie nu va avea mai puțin de 1.200 lei/locuitor față de doar 750 lei înainte”, a scris liderul PSD pe Facebook.
Primarii au ieșit din cabinetul premierului cu promisiuni.
„Față de anul 2017, când autoritățile locale primeau 41,7% din impozitul pe venit, odată cu scăderea de la 16% la 10% ar trebui să primim peste 60%. Doamna premier a înțeles și ne-a promis un răspuns după ședința de Guvern. Noi vrem ca ponderea veniturilor pentru autoritățile locale să fie la nivelul anului 2017. Atenție, ponderea, nu suma efectivă. Pentru că salariile au crescut, ajutoarele sociale au crescut, toate au crescut”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, președintele AMR. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus că și dacă primesc 60% din impozitul pe venit, autoritățile locale preiau toate cheltuielile sociale. În timp ce primarii de municipii se „băteau” pentru bani, Asociaţia Comunelor din România s-a aliat cu Guvernul.
„Apreciem propunerea rezultată în urma consultărilor cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale din 29 ianuarie 2019, ca prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, pentru secțiunea de funcționare a bugetelor locale, să se asigure 1.200 lei/locuitor la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor. Prin cele de mai sus ne raliem poziției susținute de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România. Cu încrederea că rațiunea este cea care să determine acțiunea”, i-a scris președintele ACR, Emil Drăghici, premierului Viorica Dăncilă.