PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

„Astăzi a fost o ploaie de vară, duminică va fi taifun!”

„Astăzi a fost o ploaie de vară, duminică va fi taifun!”

Rareș Bogdan a declarat pentru postul Realitatea TV că duminică se va schimba soarta țării, în urma votului. „Nu au făcut nimic. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să scăpăm...

Dezvăluiri tulburătoare. Un PNL-ist acuză un PSD-ist de șantaj. A constrâns directorul unei școli. Fraudă electorală?

Dezvăluiri tulburătoare. Un PNL-ist acuză un PSD-ist de șantaj. A constrâns directorul unei școli. Fraudă electorală?

PNL Suceava a tras un semnal de alarmă, într-o conferință de presă organizată vineri, 24 mai, la sediul PNL, vizavi de „un caz de șantaj” care a avut loc în...

Ultimul atac al PNL împotriva coaliţiei PSD-ALDE înainte de alegerile europarlamentare. Îndemnul liberalilor pentru ca românii să iasă la vot

Ultimul atac al PNL împotriva coaliţiei PSD-ALDE înainte de alegerile europarlamentare. Îndemnul liberalilor pentru ca românii să iasă la vot

La împlinirea a 144 de ani de la înfiinţare, Partidul Naţional Liberal (PNL) a dorit ca ceremonia de sărbătorire a să aibă loc la Vila Florica. După afirmaţiile conducerii PNL...

PNL lovește în Dragnea. Remarca sa despre fraudarea alegerilor, criticată dur: „Hoțul strigă hoții”

PNL lovește în Dragnea. Remarca sa despre fraudarea alegerilor, criticată dur: „Hoțul strigă hoții”

Liviu Dragnea a fost aspru criticat de către Raluca Turcan, liderul PNL, după ce acesta a făcut o remarcă referitoare la fraudarea alegerilor. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avertizat că...

PNL se implică în conflictul dintre PSD și UDMR. Ce pun la cale liberalii

PNL se implică în conflictul dintre PSD și UDMR. Ce pun la cale liberalii

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat că ruperea protocolului dintre PSD-ALDE și UDMR nu reprezintă decât un fake news sau o mișcare politică „de tip electoralist”. „Este un fake news...

Aniversarea PNL, înainte de europarlamentare. Klaus Iohannis va sărbători alături de liberali

Aniversarea PNL, înainte de europarlamentare. Klaus Iohannis va sărbători alături de liberali

Partidul Național Liberal sărbătorește, vineri, 144 de ani de la înființare. Evenimentul va avea loc la sediul central al PNL din Aleea Modrogan, președintele Klaus Iohannis anunțându-și prezența. Liderul PNL...

Klaus Iohannis, atac subtil la USR: Unii boicotează referendumul pe șest

Klaus Iohannis, atac subtil la USR: Unii boicotează referendumul pe șest

Aflat la Cluj Napoca unde își lansează ultima carte, președintele Klaus Iohannis a declarat că „unii boicotează referendumul pe șest”. Deși nu a dat numele formațiunii, președintele s-a referit la...

Emoții pentru un deputat PNL din Dolj. Mihai Voicu așteaptă joi o primă decizie din partea magistraților Instanței supreme

Emoții pentru un deputat PNL din Dolj. Mihai Voicu așteaptă joi o primă decizie din partea magistraților Instanței supreme

Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea pronunța, joi, o primă decizie în care deputatul de Dolj al PNL Mihai Voicu a fost trimis în judecată pentru că i-ar...

Sondajul care dă peste cap strategiile politicienilor. Emoții mari pentru PNL și PSD. Ce prezență la vot se preconizează

Sondajul care dă peste cap strategiile politicienilor. Emoții mari pentru PNL și PSD. Ce prezență la vot se preconizează

Un nou sondaj tulbură apele înainte de alegerile europarlamentare. Diferența procentuală dintre PSD și PNL este foarte strânsă. Un sondaj al companiei Novel Research, realizat săptămâna trecută, prognozează o prezență...

Ce-l mai opreşte pe Dragnea să candideze la prezidenţiale? Dan Andronic are informaţii din culisele PSD. Breaking news

Ce-l mai opreşte pe Dragnea să candideze la prezidenţiale? Dan Andronic are informaţii din culisele PSD. Breaking news

Cu 4 zile înainte de alegerile europarlamentare, jurnalistul Dan Andronic a radiografiat ultimele evenimente de pe scena politică, iar concluziile indică implicarea liderului PSD Liviu Dragnea în cursa pentru un...

Ipocrizie sau boicot la USR-PLUS? PNL, singurul partid care s-a înscris la AEP pentru campania pentru referendum.

Ipocrizie sau boicot la USR-PLUS? PNL, singurul partid care s-a înscris la AEP pentru campania pentru referendum.

PNL și USR-PLUS s-au bătut cu pumnul în piept că susțin campania pentru referendumul pe justiție declanșat de președintele Klaus Iohannis. Numai că, dintre toate, doar PNL face campanie. Am...

EvZ.TV. Interviu cu Violeta Alexandru, candidat PNL pentru Parlamentul European

EvZ.TV. Interviu cu Violeta Alexandru, candidat PNL pentru Parlamentul European

Fost ministru tehnocrat în guvernul Dacian Cioloș, actual membru PNL, vorbește despre necesitatea transparenței clasei politie și birocrația excesivă privind finanțarea proiectelor din fonduri europene. vezi interviul aici

Documente incendiare despre Fiul lui Liviu Dragnea. Care este implicarea liderului PSD în afacerile cu multinaționalele

Documente incendiare despre Fiul lui Liviu Dragnea. Care este implicarea liderului PSD în afacerile cu multinaționalele

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a prezentat câteva documente prin care a încercat să dovedescă faptul că fiul lui Liviu Dragnea face afaceri cu multinaționalele. PNL a prezentat, marți, o serie...

PNL dă încă o lovitură PSD. Au lansat campania „Oprește frauda”

PNL dă încă o lovitură PSD. Au lansat campania „Oprește frauda”

PNL a lansat o platformă online intitulată „oprestefrauda.ro”, în scopul de a-și împiedica adversarii de la Putere să fraudeze alegerile, după cum susțin liberalii. Ei se laudă că deja au...

EvZ.TV. Sigfried Mureșanu, candidat PNL pentru europarlamentare, a spus ce se întâmplă cu bursele ERASMUS

EvZ.TV. Sigfried Mureșanu, candidat PNL pentru europarlamentare, a spus ce se întâmplă cu bursele ERASMUS

Prezent în studioul Evenimentul zilei, liberalul Siegfried Mureșan, europarlamentar, dar și purtător de cuvânt al Partidului Popular European(PPE) a vorbit despre modificările aduse programului ERASMUS și provcările noii legslaturi europene....

Teodorovici atacă Opoziția, după huiduieli: „Reprezentanții opoziției politice au înțeles să batjocorească tradițiile populare ale acestui neam”

Teodorovici atacă Opoziția, după huiduieli: „Reprezentanții opoziției politice au înțeles să batjocorească tradițiile populare ale acestui neam”

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, duminică, după participarea de la Novaci, județul Gorj, că reprezentanții opoziției batjocoresc tradițiile populare și i-a acuzat că au adus persoane să huiduiască oficiali...

EU ies la vot! Minciunile și adevărurile unei campanii electorale.

EU ies la vot! Minciunile și adevărurile unei campanii electorale.

EU ies la vot! este ultima găselniță de campanie care ne bântuie televizoarele. O mișcare tip grassroots, adică plecată de la firul ierbii, care este însă o mișcare de marketing...

Președintele României și PNL, mână în mână pentru 26 mai. Iohannis: „PNL are cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidați!” Peste 50.000 de oameni au strigat „România, trezește-te!” din Piața Victoriei

Peste 50.000 de oameni au strigat, sâmbătă, din Piața Victoriei “România, trezește-te!” și “PSD, ciuma roșie” într-un miting organizat de PNL, la care a fost invitat și președintele României, Klaus...

Iohannis: “PNL are cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidați!”

Iohannis: “PNL are cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidați!”

Președintele României și PNL, mână în mână pentru 26 mai. Peste 50.000 de oameni au strigat “România, trezește-te!” din Piața Victoriei Peste 50.000 de oameni au strigat, sâmbătă, din Piața...

Protest inedit împotriva premierului Dăncilă: „Este oficial! Sunt speriați! Știu că pierd!”

Protest inedit împotriva premierului Dăncilă: „Este oficial! Sunt speriați! Știu că pierd!”

Liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, a spus că va protesta duminică, în timpul unui eveniment unde va fi prezentă și premierul Viorica Dăncilă. Liberalul Florin Cîțu a declarat, sâmbătă seară,...