Astfel, cu privire la ultimele rezultate parțiale prezentate luni, 7 decembrie, ora 10:30, de Biroul Electoral Central, PSD a obţinut 29,39% , PNL 24,24% şi USR-PLUS 15,4% la aceste alegeri parlamentare. Rezultatele au fost comentate de Dumitru Buzatu, care n-a ratat ocazia de a-l ataca pe Klaus Iohannis.

Astfel, preşedintele PSD Vaslui a declarat votul dat la aceste alegeri parlamentare l-a sancţionat în primul rând pe preşedintele Klaus Iohannis, pe care românii l-ar fi văzut drept „vârful de lance al propagandei electorale a PNL şi USR”.

Iohannis, propagandistul PNL şi al USR

Buzatu nu are niciun dubiu când afirmă că mesajele preşedintelui României au fost sancţionate de alegători, care mai departe au amendat PNL la alegerile parlamentare: „Alegătorii au înţeles foarte bine mesajele preşedintelui Iohannis şi i-au răspuns în mod corespunzător.

Populaţia a taxat felul în care Guvernul şi-a exercitat actul de conducere în toată perioada aceasta, inclusiv felul în care a gestionat criza sanitară, dar şi încetinirea activităţii economice, creşterea datoriei publice. Toate aspectele negative cumulate le-a sancţionat, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi poate că în primul rând pe preşedintele Klaus Iohannis, pe care l-a văzut ca vârful de lance al propagandei electorale a PNL şi a USR.”

Vorbind despre scorul obţinut de propria formaţiune, preşedintele PSD Vaslui a dezvăluit că se puteau obţine cifre mai bune. Totuşi, având în vedere contextul, scorul înregistrat de PSD este unul „relativ bun”.

Buzatu nu înţelege ascensiunea USR

De vină pentru faptul că social-democraţii nu au fost votaţi de mai mulţi români ar fi „confuzia ideologică dominantă în momentul acesta în societatea românească”. Totodată, Buzatu nu-şi poate explica de ce USR continuă să atragă alegători.

„Nu ştiu dacă PSD va reuşi să facă o majoritate parlamentară, dar nici nu aş vrea să experimentăm, pentru că în mod normal ar trebui să se constituie o majoritate parlamentară prin fracţiunile de votanţi care s-au exprimat pentru PNL, USR, AUR şi alte formaţiuni şi atunci să vedem cum ar reuşi acestea să-şi armonizeze programele, pentru a ne lămuri. Eu am avut o surpriză de proporţii când am văzut cât de fragmentat a fost votul românilor în aceste alegeri şi nici astăzi nu pot să ştiu la ce se aşteaptă românii când votează USR.

USR, partid fără ideologie

E un partid care nu are ideologie, nu are lideri de prestigiu, n-are niciun fel de program şi mai este asociat şi cu PLUS. Ne mai trebuie un partid minus şi avem o combinaţie perfectă”, a spus social-democratul. În finalul interviului pentru Agerpres, Buzatu le-a mulţumit alegătorilor vasluieni, care şi-au făcut datoria „în ciuda unei propagande uriaşe, a unei culpabilizări generale şi a unor zvonuri şi minciuni răspândite cu o consecvenţă nemaipomenită”.

În judeţul Vaslui, PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 38,28% la Senat şi 36,9% la Camera Deputaţilor. Asta au arătate datele provizorii publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) după numărarea voturilor din cele 542 de secţii de votare.

sursa: agerpres.ro