PNL își va schimba poziția față de Codul Fiscal
Un sondaj intern arată că 98 la sută din votanții liberali sunt de acord cu modificările propuse de guvernul Ponta Codul Fiscal a devenit principalul subiect al verii. A avut...
Parlamentul reprezintă corpul legislativ într-un stat democratic, care poate fi compus, de regulă, din una sau două camere, respectiv sisteme (sistem unicameral sau sistem bicameral), dar și cu trei camere (sistem tricameral).
Parlamentul adoptă și respinge legi, pe care le înmânează președintelui statului pentru promulgare. Acesta le poate aproba (promulga) sau le trimite înapoi la Parlament pentru modificări.
Un sondaj intern arată că 98 la sută din votanții liberali sunt de acord cu modificările propuse de guvernul Ponta Codul Fiscal a devenit principalul subiect al verii. A avut...
Pe 29 iulie 2012 a avut loc referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu. „Evenimentul zilei” a avut contribuția sa la eșecul USL, alături de alte instituții de presă care...
În 1986, președintele republican Ronald Reagan a semnat, în curtea Casei Albe, înconjurat de lideri politici atât din propriul partid, cât și de la republicani, așa numitul „Tax Reform Act”,...
José Alberto Mujica Cordano, zis „El Pepe”, a fost, din 2010 și până acum câteva luni președintele Uruguayului. Este considerat a fi fost cel mai sărac președinte din lume, nu...
Din cele 128 de milioane de lei oferite anul acesta pentru startul cadastrării generale a României, o mare parte din bani va ajunge la firme cu legături politice. Societățile cu...
Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat la Antena 3, că votul pentru Codul Fiscal nu are legătură cu Ponta, deoarece simplul fapt că un Guvern vrea să implemeteze un pachet...
Sindicaliştii de la CSN Meridian au adresat o scrisoarea deschisă politicientilor prin care arată că o discuție serioasă pe marginea legii salarizării ar trebui să înceapă cu luarea în discuție...
Puţini ştiu că prima înregistrare a celui mai cunoscut cântec al naţiunii române, devenit imn naţional - „Deşteaptă-te române!” - a fost făcută în anul 1900, în Statele Unite ale...
În Republica Moldova s-a instalat partitocrația ca efect al nevoii de guvernare în Coaliție. Nu e nici bine, nici rău, e o constatare neutră care ține de modul în care...
Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a revenit în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. În fiecare marți puteți citi diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pentru cele mai...
Președintele adjunct al Camerei Lorzilor a demisionat din funcție după ce duminică și luni, tabloidul The Sun a publicat fotografii și un film care îl arătau consumând cocaină în compania...
Curtea de Apel Bacău a motivat decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul lui Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor. Politicianul este acuzat...
În anul petrecut la PE, o bună parte din eurodeputații români au fost mai degrabă interesați fie de propria carieră, fie au intrat doar în controverse, în absența unei activități...
Rareori, transferul de putere în PSD s-a petrecut prin alegeri libere. Cu o singură excepție, alegerea unui nou președinte a fost consecința unor negocieri de culise între grupările de putere....
Fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, a fost adus în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău în vederea emiterii unui mandat de arestare pentru 30 de zile. Potrivit...
Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, la România TV că Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, după 15 august, pentru a rediscuta Codul Fiscal, şi după aceea urmează...
Fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, este cercetat de procurori DNA pentru un trafic de influneță făcut în perioada 2010-2012, potrivit unor surse judiciare. Sursele citate au explicat că Berca...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, în ciuda unei decizii a Curții Contituționale, controversata Lege a alegerilor parlamentare. Ea prevede că viitorul Legislativ va avea 466 de parlamentari, nu 300 cum...
Trimis pentru reexaminare în Parlament de președintele Klaus Iohannis, Codul Fiscal va fi rediscutat cel mai probabil în august Premierul Victor Ponta a anunțat, ieri, la şedinţa de Guvern, că...
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a răspuns, miercuri, înainte de Comitetul Executiv al PSD, întrebat pe cine susţine la preşedinţia partidului, că nu susţine pe nimeni. Întrebat pe...