Papa Francisc

Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio la 17 decembrie 1936 și mort pe 21 aprilie 2025, a fost conducătorul Bisericii Catolice și suveranul Statului Cetății Vaticanului din 13 martie 2013 până la moartea sa în 2025.

A fost primul papă iezuit, primul latino-american și primul născut sau crescut în afara Europei de la papa sirian Grigore al III-lea din secolul al VIII-lea.

Născut și crescut în Buenos Aires, Argentina, într-o familie de origine italiană, Bergoglio a fost inspirat să se alăture iezuiților în 1958, după ce s-a recuperat după o boală gravă. A fost hirotonit preot catolic în 1969, iar din 1973 până în 1979 a fost superior provincial iezuit în Argentina. A devenit arhiepiscop de Buenos Aires în 1998 și a fost numit cardinal în 2001 de Papa Ioan Paul al II-lea. În urma demisiei Papei Benedict al XVI-lea, conclavul papal din 2013 l-a ales pe Bergoglio ca papă pe 13 martie. El l-a ales pe Francisc ca nume papal în onoarea Sfântului Francisc de Assisi.

SUA–Cuba, o relație resuscitată după 55 de ani

SUA–Cuba, o relație resuscitată după 55 de ani

După aproape șase decenii, dialogul dintre Washington și Havana a fost reluat, singurul obstacol în calea unui dezgheț total rămânând embargoul impus statului comunist. Ridicarea lui anunță o luptă politică...

Mega - Tango de „La mulți ani” sub ferestrele Papei la Vatican!

Mega - Tango de „La mulți ani” sub ferestrele Papei la Vatican!

Sute de pasionați de tango au dansat miercuri în Piața San Pietro din Roma, cu ocazia zilei de naștere a Papei la împlinirea de către acesta a vârstei de 78...

Papa deschide Paradisul pentru ANIMALE? O eroare care a ZGUDUIT Biserica!

Papa deschide Paradisul pentru ANIMALE? O eroare care a ZGUDUIT Biserica!

Pentru prietenii animalelor, declarațiile recente atribuite Papei Francisc păreau o veste minunată: „Paradisul este deschis tuturor creaturilor lui Dumnezeu”. Suveranul Pontif ar fi făcut această declarație pe 26 noiembrie, pentru...

Papa Francisc redeschide problema divorțaților și homosexualilor

Papa Francisc redeschide problema divorțaților și homosexualilor

Vaticanul a redeschis marți dezbaterea privind modul în care Biserica Catolică ar trebui să trateze persoanele divorțate și homosexualii în cadrul eforturilor de adaptare la viața familială modernă, transmite DPA....

Papa Francisc: „Biserica trebuie să sprijine familiile cu copii homosexuali!”

Papa Francisc: „Biserica trebuie să sprijine familiile cu copii homosexuali!”

Biserica Catolică trebuie să-i ajute pe părinți să fie alături de copiii lor homosexuali, a declarat Papa într-un interviu. Cu o zi înainte, ceruse liderilor catolici să fie atenți la...

SEMNAL DE ALARMĂ tras de Papa Francisc: "Creștinii sunt pe cale să fie alungați din Orientul Mijlociu, în suferință"

SEMNAL DE ALARMĂ tras de Papa Francisc: "Creștinii sunt pe cale să fie alungați din Orientul Mijlociu, în suferință"

Papa Francisc denunță exilul forțat al creștinilor "alungați din Orientul Mijlociu", într-o alocuțiune video care urmează să fie difuzată sâmbătă seară la Erbil, cu prilejul unei vizite a cardinalului Philippe...

Vaticanul, între genocidul creştinilor şi deconfigurarea familiei

Vaticanul, între genocidul creştinilor şi deconfigurarea familiei

O REALITATE Persecuţia şi genocidul creştinilor. În volumul ”Cartea neagră a condiției creștinilor în lume”, realizat recent de cercetători francezi, sub coordonarea jurnalistului Samuel Lieven, se menţionează o cifră de...

Ce se ascunde în spatele Nasului de Clovn al Papei Francisc?

Ce se ascunde în spatele Nasului de Clovn al Papei Francisc?

Papa se înclină în fața Patriarhului Bartolomeu, cerându-i binecuvântarea. Acesta îi pune mâna pe cap lui Francisc și îl sărută pe tichia albă. Uluitoarea scenă s-a petrecut sâmbăta aceasta, în...

ȘOC la Istanbul: Papa cere REUNIFICAREA URGENTĂ a Bisericilor Catolică și Ortodoxă! FĂRĂ CONDIȚII

ȘOC la Istanbul: Papa cere REUNIFICAREA URGENTĂ a Bisericilor Catolică și Ortodoxă! FĂRĂ CONDIȚII

Papa Francisc a lansat duminică la Istanbul un apel ferm pentru unitatea Bisericilor Catolică și Ortodoxă, despărțite de un mileniu, arătând că victimele războaielor și tinerii cer ca acest pas...

Papa Francisc a vizitat Moscheea Albastră, din Istanbul

Papa Francisc a vizitat Moscheea Albastră, din Istanbul

Papa Francisc s-a recules sâmbătă la Moscheea Albastră din Istanbul, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Turcia musulmană, consacrată în special dialogului interreligios. Sosit în faţa moscheii...

Papa condamnă, în Turcia, fanatismul religios

Papa condamnă, în Turcia, fanatismul religios

Papa Francisc se află într-o vizită de trei zile în Turcia, la Ankara și Istanbul și a vorbit, din primul discurs, împotriva terorismului, scrie Daily Telegraph. Papa a condamnat „fundamentalismul...

Ce caută Papa în Turcia de Sfântul Andrei?

Ce caută Papa în Turcia de Sfântul Andrei?

Papa Francisc începe vineri o vizită de trei zile în Turcia. A patra călătorie pe care un suveran pontif o face în această țară musulmană. Vizita Papei în Turcia are...

PAPA FRANCISC susține un discurs în Parlamentul European

PAPA FRANCISC susține un discurs în Parlamentul European

Papa Francisc a sosit, în această dimineață, pentru o vizită oficială în Parlamentul European în Strasbourg. Sanctitatea Sa va susține un discurs în plen, la ora 11.15, și apoi se...

Papa Francisc susține, marți, un discurs în plenul Parlamentului European

Papa Francisc susține, marți, un discurs în plenul Parlamentului European

Papa Francisc va face marţi o vizită la instituţiile europene de la Strasbourg, iar în discursul pe care îl va susține în Parlamentul European este de așteptat să ceară autorităților...

Cine îl mai poate influența pe Vladimir Putin? Doar trei oameni sunt pe lista scurtă

Cine îl mai poate influența pe Vladimir Putin? Doar trei oameni sunt pe lista scurtă

Preşedintele rus Vladimir Putin nu-l consideră pe omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, un interlocutor de calibrul său, de aceea discuţiile între cei doi oameni de stat de până acum nu...

Cum arată o zi din viaţa lui Papa Francisc VIDEO

Cum arată o zi din viaţa lui Papa Francisc VIDEO

Papa Francis se numără printre cele mai celebre persoane de pe Pământ. Popularitatea sa este în creştere şi este iubit de milioane de oameni, inclusiv de cei care nu fac...

Turcul care l-a ÎMPUȘCAT pe Ioan Paul al II-lea vrea să-l VADĂ și pe Papa Francisc

Turcul care l-a ÎMPUȘCAT pe Ioan Paul al II-lea vrea să-l VADĂ și pe Papa Francisc

Turcul Ali Agca, care a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea în 1981, a adresat Vaticanului o cerere pentru a-l întâlni pe Papa Francisc în timpul vizitei...

După ce a făcut cu ochiul HOMOSEXUALILOR, Papa se SUCEȘTE brusc

După ce a făcut cu ochiul HOMOSEXUALILOR, Papa se SUCEȘTE brusc

Papa Francisc a deschis luni la Vatican o conferință interconfesională dedicată căsătoriei printr-o pledoarie puternică în favoarea familiei tradiționale, formate dintr-un bărbat și o femeie. „Știm că astăzi instituția căsătoriei...

EUTANASIA la TV: Un bătrân este filmat când se SINUCIDE, asistat de fiică (IMAGINI ȘOCANTE)

EUTANASIA la TV: Un bătrân este filmat când se SINUCIDE, asistat de fiică (IMAGINI ȘOCANTE)

Emisiunea Zone interdite de pe canalul francez M6 a consacrat o ediție specială morții. Momentul de maxim impact este cel în care un bătrân își administrează singur otrava, într-o clinică...

PAPA: Eutanasia este „Păcat împotriva lui Dumnezeu”

PAPA: Eutanasia este „Păcat împotriva lui Dumnezeu”

Papa Francisc a denunțat așa-zisul drept de a muri, afirmând că „este o falsă compasiune” să consideri eutanasia drept un gest de demnitate, când de fapt este un păcat împotriva...