OFIȚERII SPP au RUPT tăcerea. Cine îi SPIONEAZĂ pe ROMÂNI
O întregistrare a unui ofițer SPP care a povestit cum sunt spionați demnitarii din România ajuns publică. Aceasta a fost difuzată la televizor. „Angajat în SPP sunt de aproximativ 20...
Un ofițer reprezintă o persoană care deține o poziție de autoritate, comandă și responsabilitate într-o organizație ierarhică, cea mai frecventă utilizare a termenului fiind în cadrul structurilor militare, de poliție, de informații sau în marina comercială. Statutul de ofițer implică, de regulă, o pregătire specializată, de nivel superior (academic sau profesional), care îi conferă competențele necesare pentru planificare, luare de decizii, coordonare și conducerea personalului subordonat.
În context militar și de ordine publică (Poliție, Jandarmerie): Ofițerii constituie corpul de comandă și management, având grade ierarhice superioare (de la sublocotenent/subinspector la general/chestor). Ei sunt responsabili cu instruirea trupelor, elaborarea strategiilor, menținerea disciplinei și executarea misiunilor, având autoritate directă asupra personalului cu grade inferioare (subofițeri, maiștri militari și soldați/agenți). Accesul în corpul ofițerilor se face, de obicei, prin absolvirea academiilor militare sau a școlilor de ofițeri.
În context civil (Marina comercială): Termenul se referă la personalul navigant cu funcții de conducere pe o navă, cum ar fi ofițerul de cart, ofițerul secund sau comandantul.
În esență, definiția ofițerului gravitează în jurul conceptului de autoritate delegată, profesionalism și responsabilitate ierarhică, fiind o poziție care necesită nu doar cunoștințe tehnice, ci și calități de leadership și integritate morală.
O întregistrare a unui ofițer SPP care a povestit cum sunt spionați demnitarii din România ajuns publică. Aceasta a fost difuzată la televizor. „Angajat în SPP sunt de aproximativ 20...
Fostul ofiţer SPP Ştefan Burlacu crede că scandalul în care este implicat Serviciul de Protecţie şi Pază este doar un joc politic. Fosta gardă de corp la trei preşedinţi ai...
Fostul președinte al României – l-am numit pe senatorul Traian Băsescu – a făcut o dezvăluire de proporții, marți seara, la TVR 1, reactivând astfel unul dintre cele mai mari...
Dezvăluire bombă făcută de Traian Băsescu! Fostul președinte a confirmat oficial, pentru prima dată la emisiunea ”România 9”, la TVR, faptul că Victor Ponta este ofițer acoperit. Mai mult, Băsescu...
Mașina unui ofițer de la Poliţia Rutieră a ars în întregime, joi noapte. Autoritățile au demarat o anchetă și, deși nu se cunosc foarte mutle detalii, anchetatorii nu exclud o...
Doi ofiţeri de poliţie judiciară cu atribuţii de control în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al IPJ Iaşi, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt...
Generalul Gelaledin Nezir, omul care a stat în spatele funeraliilor Regelui Miahi a fost de o discreție impecabilă. Acesta a fost zărit, ici și colo, în timpul procesiunii de înmormântare....
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 31 de ani a împuşcat mortal trei persoane după care s-a sinucis, incidentul pornind de la o ceartă cu iubita lui. Poliţistul parizian...
Doru Paraschiv, ofiţer de contrainformaţii din cadrul MapN, este audiat joi în Comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile din 2009. Acesta a făcut mai multe dezvăluiri incredibile alegerile din anul...
Scriitorul şi publicistul Nichita Danilov ridică o problemă şocantă, pe Facebook, întrebându-se dacă există ofiţeri acoperiţi şi în presa culturală. „De câtva timp îmi stăruie în minte o întrebare pe...
Scandal monstru la Academia de Poliție. Cel puțin 50 de tineri ofițeri au fost audiați de anchetatori, în urma unor suspiciuni de fraudare a unor examene. Se pare că doi...
S-a urcat băut la volant și a făcut accident. Este cazul unui ofițer de la ”Crima Organizată” din Arad. Acesta nu e nici pe departe primul polițist bănățean care se...
Magistrata Lavinia Nicoleta Coțofană cere CSM-ului să spună că nu face parte din ofițerii ”acoperiți” din Justiție. Magistrata suține că un membru al Inspecției Judiciarea a CSM ar fi susținut...
Preşedintele Comisiei de control asupra activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat că a purat nişte discuţii cu actualul director al SRI, Eduard Hellvig, în legătură cu audierile fostului ofiţer, Daniel...
Autoritățile spaniole au trecut toate forțele de poliție din catalonia sub controlul central, pentru a opri controversatul referendum care se pregătește pentru 1 octombrie, referitor la independență. Colonelul Diego Perez...
Președintele Comisiei de control a activității SRI, senatorul PSD, Claudiu Manda, a dezvăluit, astăzi, care este structura listei prezentată de fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, privind cele 65 de persoane...
Daniel Dragomir a declarat, marți, că s-a prezentat în fața Comisiei parlamentare de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii o listă cu 65 de persoane care, în opinia sa,...
UNJR a trimis mai multe propuneri legislative pe care le-a trimis Ministerului Justiției. Dana Gârbovan, președinta UNJR, a solicitat CSM ca racolarea sau tentativa de recolare a magistratilor de către...
Filosoful și publicistul român Cătălin Avramescu a postat pe Facebook o fotografie cu doi ofițeri nord-coreeni despre care susține că sunt de origine română. Povestea din spatele fotografiei este incredibilă....
Agentii si ofiterii de penitenciare vor primi incepand cu 01 octombrie 2017 o majorare salariala de 10% aplicata la salariul brut, un proiect fiind pregătit de Ministerul Justiției. Anunțul a...