Satul de la Șosea are 80 de ani
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” reprezintă colțișorul de Rai din inimia fiecărui român Acum 80 de ani, în ziua de 17 mai, era inaugurat la Șosea, Muzeul Satului Românesc,...
Un muzeu este o instituție permanentă, în serviciul societății și al dezvoltării acesteia, deschisă publicului, care se ocupă cu colectarea, conservarea, cercetarea, punerea în valoare (expunerea) și transmiterea mărturiilor materiale și imateriale ale umanității și ale mediului înconjurător.
Termenul se referă, de asemenea, și la clădirea specifică în care sunt păstrate și expuse aceste colecții.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” reprezintă colțișorul de Rai din inimia fiecărui român Acum 80 de ani, în ziua de 17 mai, era inaugurat la Șosea, Muzeul Satului Românesc,...
Românii au aniversat ieri, la 10 Mai, 150 de ani de când, în 1866, Principele Carol I a depus jurământul de credință în țara noastră. Ce au servit invitații la...
În câteva zile, în Capitală debutează cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB). Peste 100 de poeți din peste 20 de țări vor sosi la...
Muzeul „Theodor Aman” va găzdui joi, 12 mai, la ora 19:00, o seară inedită de poezie în limba engleză, susținută de Robert Wordsman, poet de origine britanică. Acesta locuiește în...
Istoria Banatului un volumul monumental, cu 700 de pagini, care reuneşte 300 de ani de dezvoltare a regiunii, fost propus, joi, la premiul Academiei Române. Tomul a fost coordonat de...
O reprezentare antropomorfă feminină descoperită într-un sanctuar cucuteninan de la Mărgineni-Cetățuie, județul Bacău, este unică în lume. Zilele acestea ea poate fi admirată la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. Una...
Începând de duminică, 17 aprilie, casa din Elveţia în care Charlie Chaplin şi-a petrecut ultimii 25 de ani de viață a devenit muzeu. Situat în orașul Corsier-sur-Vevey de pe malul...
Liceeni și elevii de gimnaziu vor putea să se joace de-a soldații, în unități militare și cu tehnica de luptă, între 18 și 22 aprilie Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare...
O imagine poate spune multe povești, dar și un obiect, atunci când este privit cu ochi curioși poate aduce în preznet o lume demult apusă. Este și cazul cravașei lui...
Începe revoluția culturală. Nu luați în seamă frisoanele, care vă aduc aminte de alte revoluții culturale. La Muzeul Național de Artă al României s-au deschis... porțile imaginației fără limite. „În...
O fotografie poate stârni o furtună în sufletul sau în memoria cuiva. O fotografie poate readuce la viață o lume. Uneori, imaginația poate deturna adevărata poveste, captată într-o secundă de...
O lansare de carte este, întotdeauna, un eveniment special. Dar lansarea volumului „Picături din soare”, al Angelei Tocilă, a fost un eveniment în care aprecierea cititorului pentru autor a topit,...
Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Fundația Națională pentru Știință și Artă și cu Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, organizează un eveniment de comemorare a...
Muzeul Național al Literaturii Române organizează marţi, 5 aprilie 2016, ora 13.30, la sediul Muzeului Memorial „Ion Minulescu – Claudia Millian” (Bd. Dr. Gheorghe Marinescu, nr. 19), p masă rotundă...
Guvernul Cioloş a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care stabileşte cadrul legal privind declanşarea procesului de subscripţie publică pentru achiziţionarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi, „Cuminţenia Pământului”. Ordonanţa de urgenţă...
Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au vizitat, ieri, Muzeul Holocaustului de la Washington. În SUA, șeful statului va participa la Summitul securității nucleare Vizita la Muzeul Holocaustului din...
Vizita la muzeul Holocaustului din Washington D.C. a fost prima activitate publică a preşedintelui Iohannis din vizita sa în SUA. Preşedintele Iohannis a fost întâmpinat de directorul Muzeului, Sara Bloomfield,...
Multe muzee din România se mulțumesc doar cu prezentări clasice ale colecțiilor pe care le au. Numai că vremurile s-au mai schimbat, iar vizitatorii vor să se simtă „băgați înseamă”,...
Dragoș Neamu, consilier în Ministerul Culturii, care a preluat, pentru două luni, conducerea Muzeului Național de Artă al României (MNAR), a venit cu această idee Prima mișcare pe care Dragoș...
Editorialul lui Ion Cristoiu dedicat grabei cu care Statul vrea să achiziționeze o sculptură a lui Constantin Brâncuși a generat numeroase reacții. Una din ele a venit din partea casei...