Pasărea ascunsă în piatră

Pasărea ascunsă în piatră

La Muzeul Național de Artă al României se „ascunde” un loc minunat: atelierul ludic „Pasărea ascunsă-n piatră”.

 Aici, copii și maturi pot să reproducă, dacă doresc și pot, opere ale marelui Constantin Brâncuși. Pentru că totul, de la imagini la obiecte, se învârte în jurul operei lui Brâncuși. Și chiar dacă nu au suficient talent să facă o pasăre măiastră sau o cine știe ce domnișoară, cei care vin aici se pot relaxa simțind diferența dintre tăria marmurei și cea a bronzului și moliciunea lemnului. Apoi se pot „strâmba” în oglinzile care aduc aminte de Coloana Infinitului sau chiar pot ridica o Coloană fără sfârșit din piesele din lemn. Mai sunt multe alte jocuri interactive. Acest atelier ludic a fost donat de Centrul Cultural „Georges Pompidou”, de la Paris.

Expoziție și donații

Pe lângă toate acestea mai sunt două „încercări”: expoziția „Cumințenia Pământului. Aceasta nu este o piatră”. Expoziția își propune să arate straturile narative care acoperă una dintre cele mai cunoscute și controversate lucrări din arta românească modernă: „Cumințenia Pământului”. Și, a doua, cine vrea, poate dona bani pentru cumpărarea Cumințeniei, în cutia care a apărat-o pe vremea când era în custodia muzeului. Mai sunt de strâns vreo șase milioane de euro, până în toamnă. Valoarea culturală a operei lui Brâncuşi a crescut constant prin dialogul pe care încă îl provoacă printre artiştii contemporani.

Ne puteți urmări și pe Google News