minister

Ministerul este un organ central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a activității statului și care, de obicei, este condus de către un ministru sau de un alt funcționar public de conducere, care poate avea responsabilitate pentru unul sau mai multe departamente, agenții, birouri, comisii sau alte executive inferioare, de consultanță, organizații de conducere și administrare.

Guvern: Softuri cumpărate în INSTITUȚIILE PUBLICE fără a fi folosite. Ce NEREGULI a descoperit Corpul de control al premierului și la ce SUMĂ se ridică achizițiile

Guvern: Softuri cumpărate în INSTITUȚIILE PUBLICE fără a fi folosite. Ce NEREGULI a descoperit Corpul de control al premierului și la ce SUMĂ se ridică achizițiile

Corpul de control al premierului a descoperit că nouă ministere şi instituţii subordonate au plătit peste 110 milioane de lei pentru softuri instalate, dar nefolosite, neimplementate sau identificate cu dificultăţi...

Inspectoratul de Aviație din MAI, verificat la sânge de inspectorii ministrului

Inspectoratul de Aviație din MAI, verificat la sânge de inspectorii ministrului

Corpul de Control al ministrului de Interne se află la Inspectoratul General de Aviație mai multe lucruri după ce în presă au apărut mai multe informații despre anumite nereguli. Este...

Guvernul a MAJORAT cu 75% indemnizațiile lunare pentru veterani, invalizi și văduve de război

Guvernul a MAJORAT cu 75% indemnizațiile lunare pentru veterani, invalizi și văduve de război

Guvernul a adoptat în ședința de marți, la propunerea Ministerului Apărarii, o ordonanță de urgență prin care a majorat cu 75% cuantumul indemnizațiilor lunare pentru veterani, invalizi și văduve de...

Călin Popescu Tăriceanu propune înființarea UNUI NOU MINISTER

Călin Popescu Tăriceanu propune înființarea UNUI NOU MINISTER

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat marţi, la Slatina, că doreşte înfiinţarea unui minister al repatrierii românilor, care să informeze românii din afara graniţelor despre posibilitatea de a ocupa locuri...

Acces rapid la medicamente rare prin acordul româno-bulgar

Acces rapid la medicamente rare prin acordul româno-bulgar

În baza unui acord de cooperare dintre Bulgaria și România, pacienții din cele două țări vor putea beneficia rapid de medicamentele care lipsesc, din diferite motive, din țara respectivă. De...

Dacian Cioloș vrea să facă UN MINISTER din două. "Se ceartă câteodată pe proceduri"

Dacian Cioloș vrea să facă UN MINISTER din două. "Se ceartă câteodată pe proceduri"

Premierul Dacian Cioloş a declarat astăzi că ar trebui să existe un singur minister al dezvoltării, în contextul în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Fondurilor Europene...

In atentia tuturor elevilor! Aşa vor arăta subiectele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ!

In atentia tuturor elevilor! Aşa vor arăta subiectele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ!

Emoţii mari pentru elevii care dau examene în acest an. Cei care ţintesc spre liceele de top au început deja pregătirea. Profesorii recomandă o pregătire constantă şi temeinică deoarece un...

SIMULARE la nivel NAȚIONAL pentru a testa reacția în cazul unui CUTREMUR MAJOR

SIMULARE la nivel NAȚIONAL pentru a testa reacția în cazul unui CUTREMUR MAJOR

Ministrul Afacerilor Interne (MAI) desfășoară la această oră un exercițiu amplu privind reacția echipajelor de salvare în cazul unui cutremur de peste 7 pe Richter. Aflat la o conferință de...

Sebi Ghiţă, despre demisia lui Cristian Ghinea: "Ministrul ZERO"!

Sebi Ghiţă, despre demisia lui Cristian Ghinea: "Ministrul ZERO"!

Sebi Ghiţă a dat declaraţii cu privire la demisia lui Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene. Reacţia lui Sebastian Ghiţă cu privire la demisia ministrului Cristian Ghinea: „Ministrul Fondurilor Europene, Ghinea...

Dacă puteţi crede aşa ceva! Măgarul capcana din testul-grilă pentru directori de şcoli

Dacă puteţi crede aşa ceva! Măgarul capcana din testul-grilă pentru directori de şcoli

O problemă de logică i-a pus în dificultate pe candidaţi în cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de directori de şcoli. Mai exact o întrebare despre un măgar. Aproape 20 la...

CU CE DRACU’ L-A ŞANTAJAT CODRUŢA KOVESI pe președintele CNATDCU, Viorel Barbu?!

CU CE DRACU’ L-A ŞANTAJAT CODRUŢA KOVESI pe președintele CNATDCU, Viorel Barbu?!

29 iunie 2012. Organismul îndrituit prin Lege să verifice sesizările de Plagiat în cazul doctorilor e CNATDCU. Ştiind însă că organismul nu-l va albi pe Victor Ponta, cu o zi...

Serviciile americane știu despre ”POARTA DINTRE LUMI AFLATĂ SUB MUNȚII BUCEGI”. Legendele spun că tot ce trece de ea SE TRANSFORMĂ ÎN PRAF

Serviciile americane știu despre ”POARTA DINTRE LUMI AFLATĂ SUB MUNȚII BUCEGI”. Legendele spun că tot ce trece de ea SE TRANSFORMĂ ÎN PRAF

După o serie de cercetări, făcute la începutul și sfârșitul secolului trecut, s-au născut mai multe legende privind misterele Munților Bucegi. Totodată, și Pentagonul ar ști despre ce este vorba,...

Dragoș Tudorache: Începând de mâine voi crea O STRUCTURĂ DE COORDONARE care să aibă ca OBIECTIV principal alegerile parlamentare

Dragoș Tudorache: Începând de mâine voi crea O STRUCTURĂ DE COORDONARE care să aibă ca OBIECTIV principal alegerile parlamentare

După ce președintele Klaus Iohannis i-a transmis ministrului de Interne, Dragoș Tudorache, la depunerea jurământului , să organizeze parlamentare din iarnă "ca la carte", șeful MAI a anunțat că va...

Turcia confiscă ÎNREGISTRĂRILE deținute de REPORTERUL unei TELEVIZIUNI INTERNAȚIONALE

Turcia confiscă ÎNREGISTRĂRILE deținute de REPORTERUL unei TELEVIZIUNI INTERNAȚIONALE

Peter Limbourg, directorul general al postului internațional de radio și televiziune Deutsche Welle, a acuzat Turcia pentru confiscarea înregistrării unui interviu cu ministrul tineretului și sportului turc. Jurnalistul a subliniat...

Lovitură pentru Gabriel Oprea în scandalul PLAGIATULUI

Lovitură pentru Gabriel Oprea în scandalul PLAGIATULUI

Consiliului General al CNADTCU a respins, prin vot electronic, contestaţia formulată de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea. Astfel, se menţine decizia iniţială a Consiliului - cea de plagiat -...

Cazul Hexi Pharma, adevăratul rol al expertizelor în diluarea anchetei penale

Cazul Hexi Pharma, adevăratul rol al expertizelor în diluarea anchetei penale

Înainte ca jurnaliștii să înceapă o bătaie publică pe tema Hexi Pharma, înainte ca pacienții să se încaiere cu medicii și înainte ca geto-dacii să se lupte cu corporatiștii, e...

Control de ULTIMĂ ORĂ la Spitalul CF2 după ce o femeie a murit în urma unei TRANSFUZII GREȘITE DE SÂNGE

Control de ULTIMĂ ORĂ la Spitalul CF2 după ce o femeie a murit în urma unei TRANSFUZII GREȘITE DE SÂNGE

Corpul de control al Ministerului Sănătății face verificări, luni, la Spitalul CF2 din București după ce o femeie a murit în urmă cu trei săptămâni în urma unei transfuzii greșite...

MINISTRUL DE INTERNE, PETRE TOBĂ, VA FI ABSOLVIT DE ORICE VINĂ ÎN CAZUL DE ACUZAȚIEI DE PLAGIAT. VICTOR PONTA și GABRIEL OPREA au fost deposedați de titlul de doctor pentru aceleași greșeli.

MINISTRUL DE INTERNE, PETRE TOBĂ, VA FI ABSOLVIT DE ORICE VINĂ ÎN CAZUL DE ACUZAȚIEI DE PLAGIAT. VICTOR PONTA și GABRIEL OPREA au fost deposedați de titlul de doctor pentru aceleași greșeli.

Unul din cei mai importanți miniștri ai cabinetului Cioloș va fi "spălat" de acuzația de plagiat. Ministrul de Interne, Petre Tobă, a fost acuzat de plagiat în cazul tezei sale...

Finanțele au publicat execuția bugetară a 200 de companii de stat

Finanțele au publicat execuția bugetară a 200 de companii de stat

Ministerul Finanțelor Publicea publicat execuțiile bugetare a 200 de companii publice, subordonate minitserelor, au anunțat astăzi instituția. „Pe site-ul realizat de echipa MFP veți găsi execuțiile bugetare, în format deschis, ...

Manevre MILITARE rusești în estul Mării Mediterane. Aplicațiile navale au o ȚINTĂ precisă, flota având RACHETE cu rază LUNGĂ de acțiune

Manevre MILITARE rusești în estul Mării Mediterane. Aplicațiile navale au o ȚINTĂ precisă, flota având RACHETE cu rază LUNGĂ de acțiune

Flota rusă a început mai multe manevre militare în estul Mării Mediterane cu nave echipate cu rachete cu rază lungă de acțiune. Potrivit presei străine, acestea vor avea ținte precise....