Acces rapid la medicamente rare prin acordul româno-bulgar

Acces rapid la medicamente rare prin acordul româno-bulgar

În baza unui acord de cooperare dintre Bulgaria și România, pacienții din cele două țări vor putea beneficia rapid de medicamentele care lipsesc, din diferite motive, din țara respectivă. De asemenea, prin acest memorandum se vor pute încheiea acorduri comune cu producătorii farmaceutici în vederea obţinerii unor reduceri de preţ. Acest model poate fi extins prin negocierile cu alte zone din Europa Centrală și de Est.

Guvernul a aprobat, miercuri, 9 noiembrie 2016, prin memorandum, negocierea şi semnarea unui acord de cooperare cu Bulgaria, al cărui cadru va asigura accesul pacienţilor la medicamente. Procedura ar urma să fie aplicată pentru acele tratamente care nu sunt rambursate din fondurile publice în niciuna dintre ţări, pentru medicamentele cu denumiri comune internaţionale noi şi pentru aşa-numitele medicamente orfane, utilizate în tratarea bolilor foarte rare. Astfel, pacienţii vor putea beneficia mai rapid de medicamentele cele mai noi şi eficiente pentru diagnosticul lor.

 

“România şi Bulgaria pot conveni, astfel, asupra unor soluţii comune pentru a depăşi lipsa unor medicamente când se constată o astfel de situaţie. De asemenea, ca semnatare ale acordului de cooperare pentru asigurarea accesului la medicamente, România şi Bulgaria vor putea încheia acorduri comune cu producătorii în vederea obţinerii unor reduceri de preţ, vor agrea lista de medicamente cărora li se aplică procedura, precum şi o poziţie comună cu privire la preţul confidenţial sau, după caz, reducerile de preţ care vor fi cerute pentru medicamentele respective”, se menționează în comunicatul guvernamental.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Potrivit Ministerului Sănătăţii, “ulterior, și alte guverne din spațiul european se pot alătura acestui proiect de cooperare voluntară inițiat de România și Bulgaria, care vizează o abordare comună care să asigure accesul la tratamente eficiente în Europa Centrală și de Est”. Printre ţările care s-au arătat interesate de acest proiect se numără: Croaţia, Estonia, Letonia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.