marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

PSD, propunere-bombă pentru Iohannis. Proiectul de modificare a Constituției, pregătit minuțios. Despre ce schimbări este vorba

PSD, propunere-bombă pentru Iohannis. Proiectul de modificare a Constituției, pregătit minuțios. Despre ce schimbări este vorba

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD va merge la consultările convocate de președintele Klaus Iohannis cu un draft de modificare a Constituției. Marcel Ciolacu a declarat, luni,...

Dezvăluiri din interiorul PSD. Marcel Ciolacu arată care sunt priorităţile social-democraţilor

Dezvăluiri din interiorul PSD. Marcel Ciolacu arată care sunt priorităţile social-democraţilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, că moţiunea de cenzură pe care partidele de opoziţie intenţionează să o depună în Parlament, alianţa PSD-ALDE, o va respinge deoarece are...

Grindeanu s-a dus la Parlament ca să îl felicite pe Ciolacu

Grindeanu s-a dus la Parlament ca să îl felicite pe Ciolacu

Fostul premier Sorin Grindeanu a trecut, joi, pe la Parlament, unde s-a întâlnit cu noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Întâlnirea a avut loc în biroul preşedintelui Camerei. Grindeanu...

Circ pentru a treia funcție în stat. PSD l-a impus pe Marcel Ciolacu în funtea Camerei Deputaților

Circ pentru a treia funcție în stat. PSD l-a impus pe Marcel Ciolacu în funtea Camerei Deputaților

Deputatul PSD Marcel Ciolacu este noul președinte al Camerei Deputaților, după ce forul a vacantat poziția deținută de Liviu Dragnea, ca urmare a condamnării fostului lider social-democrat, de către ÎCCJ,...

Cine este Marcel Ciolacu? A fost publicată fişa noului şef de la Camera Deputaţilor

Cine este Marcel Ciolacu? A fost publicată fişa noului şef de la Camera Deputaţilor

Noul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, are un CV impresionant. Acesta a deținut mai multe funcții politice importante la vârful statului. Marcel Ciolacu a fost ales, miercuri, de plenul...

Scandal monstru în Parlament. Marcel Ciolacu a explicat ce înseamnă „democraţie”

Scandal monstru în Parlament. Marcel Ciolacu a explicat ce înseamnă „democraţie”

Deputatul PSD, Marcel Ciolacu, candidat la preşedinţia Camerei Deputaţilor, a afirmat, miercuri, în plen, că nu putem să ne jucăm cu cuvântul „democraţie”, iar aceasta înseamnă „un mandat, totuşi, de...

Acuzații de fraudă masivă a referendumului. PSD a sesizat BEC

Acuzații de fraudă masivă a referendumului. PSD a sesizat BEC

Președintele organizației PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a sesizat BEC din cauza unei nereguli din secția 314 Podgoria, acolo unde aplicația SIMPV ar avea probleme de funcționare. Organizația PSD Buzău a...

Ședință FULGER la PSD! Dragnea, față în față cu PUCIȘTII din partid

Ședință FULGER la PSD! Dragnea, față în față cu PUCIȘTII din partid

O ședință importantă a avut loc miercuri după-amiază în biroul lui Liviu Dragnea. Printre invitați, se află doi puciști din partid. Dragnea are la această oră o întrevedere cu fostul...

Și-a IEȘIT din FIRE! DRAGNEA dă de PEREȚI cu DEPUTAȚII PSD și ÎNJURĂ în fața reporterilor

Și-a IEȘIT din FIRE! DRAGNEA dă de PEREȚI cu DEPUTAȚII PSD și ÎNJURĂ în fața reporterilor

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o ieșire nervoasă în fața reporterilor prezenți în Parlament dar și în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Potrivit surselor, deputatul PSD Marcel Ciolacu...

Liviu Dragnea, ANUNȚĂ deciziile luate de partid. Cine va avea FUNCȚII noi și ce SCHIMBĂRI s-au mai produs

Liviu Dragnea, ANUNȚĂ deciziile luate de partid. Cine va avea FUNCȚII noi și ce SCHIMBĂRI s-au mai produs

Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea,PSD,a anunțat deciziile pe care partidul le-a luat miercuri. Pentru cele trei funcţii de vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor au fost propuşi tot Gabriel...

Harta răzbunării lui Dragnea: Tudose, Oprișan, Bădălău, Ciolacu, Stroe și Mocioalcă, interziși de PSD în Guvern!

Harta răzbunării lui Dragnea: Tudose, Oprișan, Bădălău, Ciolacu, Stroe și Mocioalcă, interziși de PSD în Guvern!

Aliații-cheie ai președintelui PSD Liviu Dragnea în forțarea demisiei fostului premier Mihai Tudose au obținut ministere mai puternice în noul Guvern Viorica Dăncilă. De cealaltă parte, toate filialele care au...

VÂNĂTORII, în cătarea PESCARILOR. SCENARIUL EXECUȚIEI unui VICEPREMIER din Cabinetul Tudose. Ciolacu, DOBORÂT de oamenii lui Dragnea

VÂNĂTORII, în cătarea PESCARILOR. SCENARIUL EXECUȚIEI unui VICEPREMIER din Cabinetul Tudose. Ciolacu, DOBORÂT de oamenii lui Dragnea

În ședința de executare a lui Mihai Tudose, pesediștii și-au vărsat năduful și asupra persoanelor pe care le bănuiau că aveau influență asupra premierului, făcându-l să nu se mai înțeleagă...

Marcel Ciolacu a DEMISIONAT funcția deținută în GUVERN

Marcel Ciolacu a DEMISIONAT funcția deținută în GUVERN

După demisia lui Mihai Tudose de la conducerea guvernului, un alt membru al cabinetului a anunțat că renunță la funcție. Este vorba despre Marcel Ciolacu. Ciolacu și-a înaintat demisia din...

În spatele ușilor închise ale PSD, DRAGNEA cere UNITATEA partidului și ameliorarea conflictelor

În spatele ușilor închise ale PSD, DRAGNEA cere UNITATEA partidului și ameliorarea conflictelor

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj împăciuitor la Sucevița, încurajând susținerea reciprocă între filialele partidului, după ce la un CEx al PSD Suceava, au existat voci care îl...

Negocieri dure în PSD. Vor fi remanieri?

Negocieri dure în PSD. Vor fi remanieri?

Remanierea unor miniștri din Cabinetul condus de Mihai Tudose reprezintă unul dintre subiectele fierbinţi în PSD. Jurnaliştii de la România liberă anunţă că președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, negociază...

PSD și ALDE boicotează moțiunea de cenzură în Parlament. Tudose, IRONII în LANȚ, la adresa PNL: „Atâta pot!”

PSD și ALDE boicotează moțiunea de cenzură în Parlament. Tudose, IRONII în LANȚ, la adresa PNL: „Atâta pot!”

La moțiunea de cenzură care se dezbate și supune la vot, joi în Parlament, erau prezenți în plenul reunit doar 274 de senatori și deputați, din totalul de 465. Când...

Dragnea a făcut ANUNȚUL. Când va fi propus viitorul ministru al Apărării

Dragnea a făcut ANUNȚUL. Când va fi propus viitorul ministru al Apărării

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, că marţi va avea loc o şedinţă lărgită a partidului, în cadrul căreia îi va propune premierului Mihai Tudose numele noului ministru al...

Bușoi, ATAC pe tema MILITARIZĂRII Institutului Cantacuzino: „Premierul Tudose e de un habarnism periculos”

Bușoi, ATAC pe tema MILITARIZĂRII Institutului Cantacuzino: „Premierul Tudose e de un habarnism periculos”

În opinia liderului PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, planul Cabinetului Tudose de a transforma Institutul „Cantacuzino” în cazarmă este „trist şi dramatic”. Liberalul precizează că afirmațiile prim-ministrului despre descoperirea de fonduri...

Ciolacu, în VIZORUL liberalilor. Ce a cerut PNL în Parlament

Ciolacu, în VIZORUL liberalilor. Ce a cerut PNL în Parlament

Liberalii i-au cerut, miercuri, șefului Comisiei de apărare din Camera Deputaților, Dorel Căprar, să în cheme de urgență la audieri pe ministrul interimar al Apărării, Marcel Ciolacu, pentru a explica...

Dragnea, despre Țuțuianu: „A pus sub semnul întrebării și credibilitatea noastră”

Dragnea, despre Țuțuianu: „A pus sub semnul întrebării și credibilitatea noastră”

Liviu Dragnea a mărturisit că este „foarte trist” pentru demisia lui Adrian Țuțuianu din fruntea Ministerului Apărării (MApN). Totuși, liderul PSD a spus că acesta trebuie taxat cumva, deoarece senatorul...