Editura Evenimentul si Capital

Scandal monstru în Parlament. Marcel Ciolacu a explicat ce înseamnă „democraţie”

Autor: | | 2 Comentarii | 1365 Vizualizari

Deputatul PSD, Marcel Ciolacu, candidat la preşedinţia Camerei Deputaţilor, a afirmat, miercuri, în plen, că nu putem să ne jucăm cu cuvântul „democraţie”, iar aceasta înseamnă „un mandat, totuşi, de patru ani”.

De asemenea, Ciolacu a dat drept exemplu ceea ce s-a întâmplat în Franţa la alegerile europarlamentare, potrivit agerpres.ro

„Eu am crezut că astăzi este vorba de o prezentare a candidaţilor, mă pregătisem în acest sens. Între timp, lucrurile au fost altfel. Domnul Hunor (Kelemen Hunor, liderul UDMR - n.r.), aveţi perfectă dreptate: preşedintele Camerei nu este şeful deputaţilor. Democraţia are multe sensuri şi o să vă spun unul singur. În 2017, preşedintele Franţei a câştigat alegerile cu 66%, a format guvernul, este şi acum preşedintele Franţei. Duminică a obţinut un scor de 23%. M-am uitat şi eu în presa internaţională - nu a cerut nimeni demisia preşedintelui că nu mai are majoritate. Democraţia înseamnă un mandat, totuşi, de patru ani. Am făcut ca şi partid suficiente greşeli sau decizii care ne-au costat deoarece poporul întotdeauna are dreptate. Asta nu înseamnă că putem să ne jucăm cu cuvântul 'democraţie', cu cuvântul 'majoritate', sau să facem şi să răsturnăm lucrurile de fiecare dată când vrem noi", a spus Ciolacu, în plenul Camerei Deputaţilor.

Totodată, Ciolacu a mai spus că un guvern se răstoarnă numai prin moţiune de cenzură care se depune în Parlament

„Nu există alt tip de democraţie în toată Europa, poate în Zambia este altfel. Eu mulţumesc grupului PSD că m-a nominalizat şi vreau să vă spun: eu în politică nu am avut niciodată duşmani, am avut prieteni, colaboratori, parteneri, dar niciodată duşmani. Am avut adversari politici şi o să am în continuare doar adversari şi nu duşmani", a precizat Marcel Ciolacu.

ATENTIE!!! AZI, cea mai CALDUROASA ZI! Vor fi TEMPERATURI RECORD!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI