În spatele ușilor închise ale PSD, DRAGNEA cere UNITATEA partidului și ameliorarea conflictelor

În spatele ușilor închise ale PSD, DRAGNEA cere UNITATEA partidului și ameliorarea conflictelor

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj împăciuitor la Sucevița, încurajând susținerea reciprocă între filialele partidului, după ce la un CEx al PSD Suceava, au existat voci care îl criticau dur pe Mihai Tudose, premierul României, și pe Nicolae Bădălău, președintele executiv al formațiunii politice.

La ședința Comitetului Executiv a organizației județene PSD Suceava, Liviu Dragnea a afirmat că programul de guvernare nu poate fi dus la bun sfârșit fără unitate și că nu ar trebui să mai existe încă un conflict intern, potrivit unor surse care au participat la întâlnire, citate de News Bucovina.

 

Membrii filialei județene a partidului i-au atacat pe vicepremierul Marcel Ciolacu și pe Nicolae Bădălău pentru pozițiile pe care aceștia și le-au asumat în ultima perioadă. Mai mult, una din țintele principale a fost prim-ministrul Mihai Tudose, criticat pentru declarațiile sale de miercuri cu privire la scandalul demisiei lui Carmen Dan, ministrul de Interne.

La ședința respectivă au fost prezenți mai mulți membri importanți ai PSD, printre care vicepremierul Paul Stănescu, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Adrian Gâdea și Manuela Pătrășcoiu, șefa Companiei Naționale de Investiții.