lege

Lege este stabilită de o autoritate legislativă, cum ar fi parlamentul, care este obligatorie și se aplică în general pentru a reglementa relațiile sociale, comportamentul și drepturile cetățenilor unui stat. Pentru a proteja ordinea, siguranța și echitatea, legea stabilește ce este permis, interzis sau obligatoriu pentru membrii unei organizații.

1. Caracter obligatoriu: Legea este obligatorie pentru toți cetățenii și instituțiile.
2. Generalitate: se aplică unei categorii largi de oameni, nu unui singur caz.
3. Publicitate: Toată lumea trebuie să poată vedea legea pentru ca oamenii să știe ce li se cere.
4. Stabilitate și claritate: Legea trebuie să fie clară și formulată în mod clar pentru a fi respectată și aplicată corect.

## Cum este adoptată o lege: Parlamentul este cel care elaborează și adoptă legea și poate fi promulgată de un șef de stat, cum ar fi președintele, înainte ca legea să intre în vigoare. Deși acest proces de adoptare diferă de la o țară la alta, de obicei include faze precum dezbaterea, votul și promulgarea.

În funcție de cerințele societății, legea poate fi modificată sau abrogată, iar nerespectarea ei poate duce la sancțiuni legale, cum ar fi amenzi, pedepse cu închisoarea sau alte măsuri corective.

Amendă uriașă pentru o femeie cu 18 pisici. Vecinii au făcut reclamație. În ce condiții trăiau animalele

Amendă uriașă pentru o femeie cu 18 pisici. Vecinii au făcut reclamație. În ce condiții trăiau animalele

O femeie din Pitești a primit o amendă de 4.000 de lei pentru că ținea acasă 18 pisici. Vecinii erau deranjați de zgomotul animalelor, dar și de condițiile în care...

O nouă lege a pensiilor, în Parlament. Cine vor fi beneficiarii. „Așteptăm de urgență propuneri de amendare”

O nouă lege a pensiilor, în Parlament. Cine vor fi beneficiarii. „Așteptăm de urgență propuneri de amendare”

Sindicaliștii din Poliție își îndeamnă membrii să propună amendamente la proiectul de lege privind acordarea pensiilor militare. Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat pentru dezbatere, urmând ca votul final...

Universitățile de Medicină și Farmacie din România susțin modificările la Legea învăţământului superior: „Promovează un învățământ compatibil cu cel internațional”

Universitățile de Medicină și Farmacie din România susțin modificările la Legea învăţământului superior: „Promovează un învățământ compatibil cu cel internațional”

Asociaţia Alianţa Universitară G6-UMF, formată din șase universităţi de Medicină şi Farmacie, ce reprezintă un număr de circa 76.000 studenţi, a transmis, la unison, că actualul proiect privind Legea învăţământului...

De ce se schimbă iar Legile educației și de ce sunt importante ? Rolul  portofoliului educațional

De ce se schimbă iar Legile educației și de ce sunt importante ? Rolul portofoliului educațional

Deși criticăm cu toții ce se întâmplă la examene, modul de predare și bagajul de cunoștințe al elevului/studentului la final de liceu/facultate, avem o rezistență fantastică la schimbare. Am vrea...

Românii care vor plăti facturile la curent și gaze la jumătate. Motivul pentru care ar trebui să aibă marea reducere

Românii care vor plăti facturile la curent și gaze la jumătate. Motivul pentru care ar trebui să aibă marea reducere

O lege veche de aproape trei decenii i-ar putea salva pe locuitorii din Munții Apuseni și Delta Dunării să treacă cu bine peste scumpirile la gaze și electricitate. Chiar dacă...

Noua Lege a Educației. 10 schimbări pentru elevii care vor da admiterea în clasa a IX-a

Noua Lege a Educației. 10 schimbări pentru elevii care vor da admiterea în clasa a IX-a

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a prezentat, după o dezbatere cu reprezentanții colegiilor naționale despre admiterea în clasa a XI-a, 10 transformări pe care le generează schimbările legii educaţiei. Ministrul Sorin...

Stagiu militar gratuit pentru tinerii de până la 35 de ani. Care sunt beneficiile

Stagiu militar gratuit pentru tinerii de până la 35 de ani. Care sunt beneficiile

Cetățenii români, indiferent de gen, cu vârsta de până la 35 de ani vor putea participa la un program de cel mult patru luni, ce le va asigura pregătirea militară...

Cîmpeanu, în război cu elevii și părinții pe tema examenelor speciale de la colegiile naționale

Cîmpeanu, în război cu elevii și părinții pe tema examenelor speciale de la colegiile naționale

Începând cu anul 2024, colegiile naționale vor puutea organiza admiteri preferențiale, cu subiecte și comisii de corectare proprii. Elevii care își doresc să intre la aceste colegii vor da examenul...

Ce este „portofoliul educațional personalizat”. O nouă procedură birocratică, obligatorie de anul viitor

Ce este „portofoliul educațional personalizat”. O nouă procedură birocratică, obligatorie de anul viitor

Portofoliul personal educațional este prevăzut în noua lege a Educației și va fi obligatoriu de anul viitor. El va conține informații cu privire la rezultatele elevului, dar și recomandări în...

Locurile în care poți face grătar fără să primești amendă. Sancțiunile sunt foarte mari pentru cei care încalcă legea

Locurile în care poți face grătar fără să primești amendă. Sancțiunile sunt foarte mari pentru cei care încalcă legea

Vara, românii ies la iarbă verde pentru a face grătar, dar se aleg cu amenzi usturătoare. Această activitate este acceptată doar în locurile special amenajate, iar autoritățile au început controale...

O nouă lege pentru cei care vandalizează cu graffiti clădirile. Amenzi de până la 6.000 de lei

O nouă lege pentru cei care vandalizează cu graffiti clădirile. Amenzi de până la 6.000 de lei

Persoanele care fac graffitiuri pe clădiri, garduri sau alte obiecte din spațiile publice vor risca, din luna august, amenzi de până la 6.000 de lei. De asemenea, ei vor fi...

Schimbări pe piața valutară. Noi reguli pentru bănci și casele de schimb valutar, din august

Schimbări pe piața valutară. Noi reguli pentru bănci și casele de schimb valutar, din august

Toate comisioanele percepute de bănci și casele de schimb valutar trebuie transmise clientului înainte ca acesta să facă plată. Totul pentru ca omul să poată lua o decizie în cunoștință...

Alexandru Rafila, despre legalizarea canabisului în scop medicinal. „Și România se va adapta legislaţiei europene în domeniu”

Alexandru Rafila, despre legalizarea canabisului în scop medicinal. „Și România se va adapta legislaţiei europene în domeniu”

Alexandru Rafila a declarat că România trebuie să se adapteze legislaţiei europene în domeniu și să accepte canabisul în scop medicinal. Acesta va fi considerat ca orice alt medicament pentru...

Magistrații critică noile Legi ale Justiției: „Sunt, de fapt, vechile legi, cu mici modificări”

Magistrații critică noile Legi ale Justiției: „Sunt, de fapt, vechile legi, cu mici modificări”

Mai multe asociații ale magistraților din România critică Ministerul Justiției pentru „jocul de gleznă” făcut în cazul Legilor Justiției. Magistrații susțin că noul pachet de Legi ale Justiției sunt, de...

Amenzi mai mari pentru șoferi. Cine sunt cei care vor suporta sancțiunile în trafic

Amenzi mai mari pentru șoferi. Cine sunt cei care vor suporta sancțiunile în trafic

Șoferii care circulă pe drumurile publice fără rovinietă vor plăti de acum înainte amenzi mult mai mari. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stabilește noul cuantum al sancțiunilor. În...

Ministerul Justiției a transmis CSM, pentru avizare, proiectele legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor

Ministerul Justiției a transmis CSM, pentru avizare, proiectele legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor

Ministerul Justiţiei a trimis, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru avizare, proiectele legilor privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizării judiciare şi CSM. Proiectele au fost redactate, într-o primă versiune,...

Libertatea de exprimare, încălcată de stat. CAN vrea să cenzureze și ce se întâmplă pe internet

Libertatea de exprimare, încălcată de stat. CAN vrea să cenzureze și ce se întâmplă pe internet

Libertatea de exprimare este un principiu care susține libertatea unui om sau a unei comunități de a-și exprima opiniile, însă statul pare că a uitat acest lucru. După declarațiile făcute,...

Sorin Cîmpeanu vrea să sporească atractivitatea pentru cariera didactică în rândul absolvenților universităților prin noua Lege a educației

Sorin Cîmpeanu vrea să sporească atractivitatea pentru cariera didactică în rândul absolvenților universităților prin noua Lege a educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, consideră că pentru a-i atrage pe absolvenții universităților să aleagă o carieră în învățământ, trebuie ca aceasta să fie făcută atractivă. Totul trebuie să înceapă cu...

Un fost ministru al Educației dă un verdict crunt: „Nu cred că sistemul, în ansamblul său, mai poate fi reparat”

Un fost ministru al Educației dă un verdict crunt: „Nu cred că sistemul, în ansamblul său, mai poate fi reparat”

Actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că prin modificările aduse Legii Educației, societatea românească ar urma să-și schimbe traiectoria, iar școlile vor produce oameni de calitate, importanți pentru...

Au intrat în vigoare modificările la legea insolvenței: „Vom crea un avantaj competitiv pentru întreaga economie românească”

Au intrat în vigoare modificările la legea insolvenței: „Vom crea un avantaj competitiv pentru întreaga economie românească”

De pe 17 iulie 2022, legea 216/2022, cea care modifică legea 85/2014 referitoare la insolvență, a intrat în vigoare. Astfel, noua lege stipulează două proceduri de restructurare: acordul de restructurare...