judecator

Judecătorul este magistratul care exercită funcția de judecată, independent de orice influență, subordonat exclusiv legii și conștiinței sale, având rolul de a asigura supremația legii și înfăptuirea actului de justiție.

Atribuții principale:

Examinează cauzele civile, penale, comerciale, administrative sau constituționale;

Analizează probele și aplică normele juridice în fiecare caz concret;

Pronunță hotărâri (sentințe, decizii, ordonanțe) în numele legii;

Asigură echitatea și imparțialitatea procesului;

Respectă principiile procesuale: prezumția de nevinovăție, contradictorialitatea, dreptul la apărare.

Statut și principii:

Independența – judecătorii nu pot fi influențați politic sau administrativ;

Imparțialitatea – trebuie să trateze părțile în mod egal;

Inamovibilitatea – nu pot fi mutați sau revocați fără consimțământul lor;

Responsabilitatea – răspund disciplinar și, în unele cazuri, penal pentru abateri grave.

Scandalul anului în Justiție. Inspecția Judiciară verifică mesajele apărute în spațiul public

Scandalul anului în Justiție. Inspecția Judiciară verifică mesajele apărute în spațiul public

Scandalul Justice Leaks va fi investigat de inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare, după apariția în spațiul public a mai multor conversații purtate de magistrați pe un grup de Facebook și...

Și-a legat fiica de pat cu lanțul și a agresat-o fizic. Judecătorii au anunțat verdictul în cazul tatălui violent

Și-a legat fiica de pat cu lanțul și a agresat-o fizic. Judecătorii au anunțat verdictul în cazul tatălui violent

Un bărbat a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce fiica sa l-a reclamat din cauza comportamentului inuman. Un bărbat din județul Iași a fost condamnat de instanță, după...

Joe Biden a numit primii judecători federali. Ce criteriu a stat la baza acestor numiri

Joe Biden a numit primii judecători federali. Ce criteriu a stat la baza acestor numiri

Primii judecători federali desemnați de președintele american Joe Biden așteaptă confirmarea Senatului Statelor Unite, conform constituției. Preşedintele american, Joe Biden, a făcut primele numiri pentru mai multe posturi de judecători...

CSM tună și fulgeră. Magistrații, gafă uriașă. Să se rezolve imediat!

CSM tună și fulgeră. Magistrații, gafă uriașă. Să se rezolve imediat!

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) intervine în scandalul provocat de conversațiile pe care niște magistrați le-au avut pe un grup de Facebook. După ce au fost dezvăluite conversații controversate pe care...

Memoriu semnat de peste 1.000 de magistrați. Ce vizează judecătorii

Memoriu semnat de peste 1.000 de magistrați. Ce vizează judecătorii

Un număr impresionant de magistrați, peste 1.000, dintre cei aproximativ 7000 în funcţie în România, semnează o petiţie prin care se opun introducerii unui aviz al CSM la trimierea în...

Veste proastă pentru procurorii și judecătorii din România. Ce presupune decizia Senatului

Veste proastă pentru procurorii și judecătorii din România. Ce presupune decizia Senatului

Judecătorii și procurorii din România nu vor putea să iasă la pensie la o vârstă fragedă, pentru că reglementarea a fost abrogată. Procurorii și judecătorii din România au primit o...

Ludovic Orban nu regretă desfiinţarea SIIJ: „Este o soluție corectă.”

Ludovic Orban nu regretă desfiinţarea SIIJ: „Este o soluție corectă.”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat luni că forma proiectului de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), adoptată de Comisia Juridică a Camerei Deputaților, reprezintă...

Plagiat. Diploma de doctor al unui fost șef SPP a fost anulată

Plagiat. Diploma de doctor al unui fost șef SPP a fost anulată

Diploma de doctor a generalului Gabriel Naghi a fost anulată de Trubunalul București. Acesta a ocupat funcția de șef al SPP pe vremea președintelui Ion Iliescu și a fost consilier...

Conflict între magistrați și politicieni. Totul a pornit de la desființarea SIIJ

Conflict între magistrați și politicieni. Totul a pornit de la desființarea SIIJ

Magistrații au sărit la gâtul politicienilor după ce Comisia Juridică a Camerei Deputaților a adoptat la proiectul de lege privind desființarea SIJJ. Magistrații beneficieză de un amendament care le conferă...

Și judecătorii se revoltă. Prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, încălcate

Și judecătorii se revoltă. Prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, încălcate

Tot mai mulți judecători au început să critice anumite prevederi din Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Mai mult, cei mai curajoși atacă la CCR încălcările grave ale drepturilor...

Cunoscut magistrat, despre foștii deținuți politici: „Urmașii securiștilor dănțuiesc veseli pe ruinele unei istorii”

Cunoscut magistrat, despre foștii deținuți politici: „Urmașii securiștilor dănțuiesc veseli pe ruinele unei istorii”

Un cunoscut magistrat Adriana Stoicescu, recunoscută pentru postările sale, are o nouă reacție dură, cu prilejul Zilei Foștilor deținuți politici anticomuniști din perioada 1944 - 1989. Cunoscut magistrat despre foștii...

Povești pentru oameni mari din sălile de judecată. Eliza Corbeanu: „Sunt oameni mici care fac rău fără nicio miză”

Povești pentru oameni mari din sălile de judecată. Eliza Corbeanu: „Sunt oameni mici care fac rău fără nicio miză”

Avocatul Eliza Corbeanu a dezvăluit în emisiunea „Dosare de presă” că ceea ce o revoltă cel mai tare este nedreptatea. Povești pentru oameni mari din sălile de judecată. Eliza Corbeanu:...

Pensionarii au dat Ministerul Finanțelor în judecată! Care va fi decizia judecătorilor

Pensionarii au dat Ministerul Finanțelor în judecată! Care va fi decizia judecătorilor

Treizeci şi şase de pensionari din Vaslui au dat în judecată Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, cerând majorarea punctului de pensie aşa cum prevede legea. Treizeci şi şase de pensionari...

Magistrații iau poziție împotriva lui Klaus Iohannis. Există dispreț față de judecători

Magistrații iau poziție împotriva lui Klaus Iohannis. Există dispreț față de judecători

Magistrații reacționează după ce președintele Klaus Iohanis a cerut explicații în legătură cu clasarea Dosarului 10 august. Astfel, judecătoarea Adriana Stoicescu a avut o reacție dură, în mediul online. Și...

Florin Cîțu, despre Dosarul 10 august: „Cei care decid actul Justiției trebuie să răspundă în fața cetățenilor”

Florin Cîțu, despre Dosarul 10 august: „Cei care decid actul Justiției trebuie să răspundă în fața cetățenilor”

Premierul Florin Cîțu a comentat decizia de clasare a Dosarului 10 august, spunând că judecătorii care au dat sentința trebuie să răspundă în fața cetățenilor. Florin Cîțu, despre Dosarul 10...

Bogdan Ion-Tudoran, acuzat de luare de mită. Cât ar fi cerut judecătorul

Bogdan Ion-Tudoran, acuzat de luare de mită. Cât ar fi cerut judecătorul

Un nou scandal monstru îl are ca protagonist pe judecătorul Bogdan Ion-Tudoran. Acesta ar fi cerut mită o sumă exorbitantă. Un nou scandal monstru îl are ca protagonist pe judecătorul...

Magistrații se revoltă. Ministrul Justiției, acuzat de minciună. Conflictul atinge cote uriașe

Magistrații se revoltă. Ministrul Justiției, acuzat de minciună. Conflictul atinge cote uriașe

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii îl acuză de minciună pe ministrul Justiției. Majoritatea judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi a altor instanţe...

Dincă i-a lăsat pe judecători fără replică. Ce a decis criminalul din Caracal

Dincă i-a lăsat pe judecători fără replică. Ce a decis criminalul din Caracal

Gheorghe Dincă le-a solicitat să admită cererea de strămutare a dosarului în care este acuzat că le-a răpit, violat și ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, apoi le-a incendiat...

Judecătorii se revoltă pentru sporuri. Șefa ICCJ, răspuns pentru Raluca Turcan

Judecătorii se revoltă pentru sporuri. Șefa ICCJ, răspuns pentru Raluca Turcan

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul Corina Corbu i-a replicat, azi, ministrului Muncii, Raluca Turcan. Judecătorii se revoltă pentru sporuri. Judecătoarea Corbu spune că magistrații nu primesc sporuri...

De ce SIIJ este atât de important? Ce ar terbui să știe cetățenii

De ce SIIJ este atât de important? Ce ar terbui să știe cetățenii

SIIJ cercetează penal numai presupusele infracțiuni săvârșite de judecători și procurori, indiferent că este o sesizare din oficiu (a unui procuror) sau sesizare venită de la o persoană. Secția pentru...