Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în lanțul instituțional al actului de justiție – parchete și instanțe – ne-a arătat că și magistrații pot greși. Voit sau nu. Supuși sau nu unor influențe sau conduși de un interes personal. Din această cauză a apărut și Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) în structura Parchetului General. Pe care mulți oameni politici, magistrați cu vădite simpatii politice și activiști din societatea civilă o vor desființată.

Conform obiceiului secular ca poporului român să-i vină lumina de la „poartă străină”, se aștepta cu orecare înfrigurare decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la desființarea Secției care anchetează magistrați. Se trimiseseră acolo petiții, rapoarte, scrisori de tot felul. Iar răspunsul a venit în urmă cu două zile.

Nu, existența și funcționarea SIIJ nu se opun dreptului european, a fost concluzia. Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a găsit de cuviință să desființeze această instituție din România, acolo unde justițiabilii se pot plânge că nu au fost anchetați sau judecați conform legilor în vigoare, că li s-au respins probe sau li s-au fabricat probe, că li s-au încălcat drepturi și au fost victime ale unor abuzuri în timpul cercetării.

Judecătorii europeni cu siguranță au avut în minte că „nimeni nu e mai presus de lege” și că instituțiile profesionale ale magistraților români vor ști ce decizie să ia cu privire la SIIJ. Așa că lasă la latitudinea curților naționale să hotărască.

„În concluzie, nu doar că CJUE nu a cerut desființarea SIIJ, așa cum manipulativ afirmă unii, ci a enunțat o serie de condiții și garanții pe care o unitate de parchet ce investighează magistrați trebuie sa le aibă, inclusiv contra oricăror influențe politice, iar instanțele naționale trebuie să se pronunțe exact pe acest aspect”, a scris pe Facebook Dana Gîrbovan, președinte al Uniunii Naționale a Juriștilor din România (UNJR) și președinte al Curții de Apel Cluj.

Iar acum am să expun cazul unei fetițe, devenite între timp adolescentă de 14 ani, și al mamei sale, despre care cred că ar trebui să se ocupe această secție de investigare a magistraților, ca ultimă soluție pentru o judecată dreaptă. Spun asta pentru că este imposibil ca ani de zile să fie inclus într-un dosar penal un copil minor și acest lucru să nu fie consemnat ca atare, lăsându-se impresia că este vorba de un adult. Este imposibil ca, însuși procurorul general al României – la acea vreme Augustin Lazăr – să constate greșeala, abuzul procurorului anchetator, să promită că va cere revizuire și nimic să nu se întâmple. Atunci fetița, Maria, avea 12 ani. Acum are 14 ani si primeste citatii de la Tribunalul București.

Evenimentul zilei a semnalat cazul Mariei din vara lui 2019

Atunci fetița a trimis o Scrisoare deschisă către Parlamentul European. Aflându-i povestea și cercetând o grămadă de acte din dosar, am arătat câte probleme are acest copil, crescut doar de mamă și cu o gravă problemă de sănătate de la vârsta de nici un an: diabet insulino-dependent. Un copil care este mai atent la pompița ei cu insulină fixată pe abdomen și la valorile glicemiei decât la o joacă cu prietenele.

Maria a ajuns în acest dosar doar pentru că este copilul părinților ei. Un cuplu niciodată căsătorit pentru că el era deja, dar care și-a asumat nașterea copilului, în ciuda problemelor generate în familia oficială.

Tatăl, neindeplinind nici el nicio functie in cadrul Trustului Realitatea, fiind trecut de procurori ,,de facto”, când a aflat despre boala fetiței și ca să-i ofere o protecție materială pentru mai târziu, i-a donat un teren la vârsta de 4 ani. Prin contract de donație, în urma raportului întocmit de Autoritatea tutelară a Primăriei sectorului 1. Iar de la acest gest, pentru Maria și mama ei s-a declanșat calvarul. Și veți vedea cum un dosar penal aparent banal s-a transformat la DIICOT într-unul de corupție, cu „actori” politici și cu directori de la fostul post tv Realitatea. Printre ei, Maria și mama ei. De ce? Pentru că mama Mariei, la vremea când și-a trăit povestea de dragoste cu tatăl fetiței, era „șefă de cabinet la Președinție”. La președintele Traian Băsescu. Aceeași mamă care, în anul 2010, și-a lăsat serviciul pentru a deveni însoțitoarea fetiței sale diabetice cu care mergea zi de zi la grădiniță și apoi la școală.

Avea competență DIICOT să se ocupe de un caz de corupție? Nu. Dar procurorii l-au încadrat la „crimă organizată”. Suntem în posesia unui vraf de acte din dosar, de la momentul în care polițiștii făceau percheziție în casa Mariei, în 2017, la ancheta procurorilor, și până azi, când dosarul este încă pe rolul Tribunalului București, golit de inculpații miniștri și directori de la Realitatea. Evenimentul zilei a scris de câteva ori despre acest caz și a urmărit evoluția lui fiind vorba de ceva cu totul aparte: drama unui copil.

Dosarul cu numărul 27581/3/2019 de pe rolul Tribunalului București

Cu siguranță, Maria e urmărită de ghinion. Nu-și va afla, probabil, dreptatea nici de la instanța TMB unde mama se apără singură, unde mamei nu i se acceptă probe, unde nu se ia în considerare că împotriva ei nu a existat niciun denunț, niciun alt act de sesizare care să pună în mișcare urmărirea penală,  în calitate de parteneră a tatălui Mariei și de făptuitoare în Dosarul Realitatea, nelucrând niciodată în acest Trust, căci calitatea ei fusese de ,,fosta șefă de cabinet la Presedintie”. Așa arata denunțul, ignorat cu rea credință de către procurori, special pentru ca dosarul să rămână la DIICOT și Dosarul Realitatea să își găsească totuși o finalitate.

La camera preliminară, unde judecătorul Petre Bădiță era obligat să verifice competența soluționării dosarului (art 342 Cpp) de către procurorii DIICOT, dar și competența sa, acest lucru nu s-a făcut. Sau s-a ignorat. Iar ulterior, când mama a arătat judecătorului că se află într-o cauză lovită de nulitate absolută, invocând argumentele, acesta i-a respins cererea.

„Descoperind toate aceste lucruri abia în urmă cu o lună, am ridicat pe 26.04.2021, excepția nulității absolute determinată de necompetența procurorilor DIICOT, folosind norma imperativă a Codului de procedură penală art.281 alin. 1 lit.b, art 281 alin.3 Cpp, coroborate  cu Decizia CCR 302/2017, așa încât, dacă procurorul care a efectuat urmărirea penală nu este competent, oricând pe parcursul procesului penal, se poate ridica această nulitate. Dar el mi-a respins imediat și, fără să citească concluziile scrise, motivând împotriva normelor imperative de mai sus, cu încălcarea codului de procedură și a deciziilor CCR obligatorii, că am trecut de camera preliminară. Astfel încât, cu bună știință, a rămas să judece o cauză care nu mai putea rămâne în judecată”, mi-a spus mama Mariei.

De ce judecătorul refuză să trimită dosarul spre refacerea anchetei

Așa cum spuneam, din așa-numitul Dosar Realitatea (din vremea în care postul avea alți patroni) n-a mai rămas mare lucru. Miniștrii și directorii postului au scăpat, cauza fiind clasată, a intervenit prescrierea etc. A rămas un dosar disjuns în care sunt doar tatăl Mariei, încă un angajat de la Realitatea, Maria și mama sa.

Dosarul 27581/3/2019 a ajuns, deci, pe masa judecătorului Bădiță de la Tribunalul Municipiului București. Ghinion, din nou, pentru Maria și mama sa.

Au nimerit, aleatoriu desigur, fix la un judecător care la momentul anchetării cazului lor era procuror la DIICOT, coleg cu procurorul de caz și cu procurorul de ședință de acum, când se judecă dosarul. Cauza DIICOT 195/D/P/2011, instrumentată de colegii judecătorului Petre Bădiță în vreme ce erau toți trei colegi la DIICOT, i-a fost fost repartizată acestuia în 2019. Și de atunci se tot judecă, inclusiv cu minora inclusă în dosar fără să se specifice că este un copil. Și pe avizierul de la instanță e trecută doar cu numele, ca o persoană adultă. Când mama a cerut, în camera preliminară, ca dosarul să fie retrimis la DIICOT și să se menționeze în actele de urmărire penală că Maria e minoră și nu adult, judecătorul nu a admis solicitarea.

Faptul că judecătorul Bădiță a avut relații de colegialitate cu cei doi procurori cu care acum mama ca inculpat sunt parte adversă, încalcă și legea românească și prevederile CEDO. Suspiciunea de imparțialitate este prevăzută la art.64 alin.1 lit f din Cpp. Astfel, legea îl obliga pe judecător să facă declarație de abținere, cunoscând că a fost coleg cu procurorii de caz și cu cel de ședință. Dar dânsul continuă să judece un dosar despre care mai mulți juriști și avocați cosultați sunt de părere că întrunește condițiile de a fi lovit de nulitate absolută, cu încălcarea codului de procedură penală.

Și atunci, dacă se comit astfel de greșeli, abuzuri, iar judecata e viciată, de ce să nu existe această secție de investigare a magistraților care să dea siguranță omului de rând că mai există o cale prin care să-și găsească dreptatea? Și o altă întrebare, mai aplicată, aș pune-o: dacă sunt inculpați indivizi pentru creare de grup organizat, niște procurori, foști colegi, care formează un grup de instanță cu roluri în înfăptuirea justiției, ei ce calitate ar avea?