Breaking News: Înata Curte a DECIS. Judecătorii au emis MANDAT DE ARESTARE pentru Sebastian Ghiță
Veste devastatoare pentru Sebastian Ghiță. Magistrații ÎCCJ au emis un mandat de arestare pentru fostul deputat. Revenim cu detalii.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este cea mai înaltă instanță judecătorească din România, având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării.
Instituția își are originea în Curtea de Casație înființată în 1861, iar denumirea actuală a fost reintrodusă după 2003, odată cu adoptarea noii Constituții.
Atribuții principale:
Judecă recursurile în casație și alte căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor inferioare;
Soluționează litigiile privind demnitari de rang înalt, precum miniștri sau parlamentari, în cauze penale;
Pronunță decizii de principiu (recursuri în interesul legii) pentru a asigura unitatea jurisprudenței;
Confirmă și veghează la respectarea independenței justiției.
ÎCCJ este condusă de un președinte, asistat de vicepreședinți și secții specializate: penală, civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal.
Înalta Curte de Casație și Justiție este garantul suprem al legalității și uniformității deciziilor judiciare din România.
Veste devastatoare pentru Sebastian Ghiță. Magistrații ÎCCJ au emis un mandat de arestare pentru fostul deputat. Revenim cu detalii.
Acuzațiile de o gravitate excepțională aduse de magnatul ploieștean șefi lor SRI și DNA, unor înalți ofi ciali CIA, acreditați la București, precum și unor magistrați susceptibili de activități de...
Procurorii anticorupţie au înaintat instanţei o cerere de înlocuire a controlului judiciar în cazul lui Sebastian Ghiţă, urmând ca judecătorii să decidă pe 5 ianuarie daca se vor emite un...
Fostul parlamentar, Sebastian Ghiţă, nu s-a prezentat joi dimineaţa la sediul Poliţiei din Ploieşti, în cadrul controlului judiciar, din acest moment, Poliţia urmând să anunţe Înalta Curte de Casaţie şi...
Ultima citare cu mandat a fostului deputat i-a fost înmânată socrului acestuia. Afaceristul din Ploieşti a fost căutat la nouă adrese. Surse judiciare susţin că poate fi dat în urmărire...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preschimbat,vineri, la solicitarea DNA, termenul de judecată în cazul contestaţiei privind ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara pentru Sebastian Ghiţă, de pe 30...
După ce anul trecut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interzis ca maşinile parcate neregulamentar să fie săltate de primării, Guvernul n-a ţinut cont şi le-a dat acestora undă...
Evenimentul Zilei vă prezintă cele mai importante subiecte de miercuri, 21 decembrie 2016. Justiţie ICCJ 1. Termen in procesul in care este judecat Gheorghe Paltin Sturdza - acuzat de DNA ca ar...
Guvernul a adoptat o hotărâre de guvern prin care specifica exact care sunt procedurile de ridicare a maşinilor parcate ilegal. Guvernul vine cu un cadou de Craciun neplacut pentru soferii...
Percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar instrumentat de Parchetul ÎCCJ. Poliţiştii bucureşteni au făcut marţi şapte percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la patru persoane suspectate de...
Cel mai reprezentativ jucător al „roș-albaștrilor” s-a dezis de echipa lui Gigi Becali și va conduce proiectul demarat de MApN Este oficial! Clubul Sportiv al Armatei va avea o echipă...
În anumite cazuri perioada în care o persoană a făcut ucenicie, a urmat cursurile unei şcoli profesionale sau a făcut practică într-un post anume sunt considerate vechime în muncă, în...
În 2013, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție îl condamnau pe fostul sindicalist la șapte ani de închisoare După trei ani de pușcărie, Marius Petcu simte gustul...
Așa cum a anunțase Evenimentul Zilei, Înalta Curte de Casație a judecat luni apelul lui Alexandru Vișinescu împotriva deciziei prin care i s-a respins contestația de anulare împotriva condamnării. Pentru...
Înalta Curte judecă astăzi apelul fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat la respingerea contestației împotriva sentinței de 20 de ani de închisoare Înalta Curte de Casație și Justiție judecă apelul...
Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, a făcut dezvăluiri explozive despre cazul ofițerului SRI, Sorin Crivăț, decedat în condiții suspecte în închisoare. Miercuri seară într-un interviu acordat lui Silviu Mănăstire...
Declarații incredibile făcute de Alina Bica la B1 TV, în emisiunea lui Silviu Mănăstire. Fosta șefă a DIICOT a explicat că s-a certat cu actuala șefă a DNA, Laura Codruța...
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va contesta, marți, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) de începere a judecării pe fond, în dosarul întocmit de DNA...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că persoanele care au obţinut titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 au dreptul la sume compensatorii. Instanţa supremă a admis recent...
ÎCCJ a respins cererile de audiere a martorilor solicitați de avocatul lui Radu Mazăre. Printre aceștia se afla și Victor Ciutacu. Avocatul lui Radu Mazăre a cerut Instanței Supreme ca...