PSD își pedepsește disidenții
Conducerea lărgită a PSD analizează astăzi situația membrilor de partid care au criticat Guvernul pentru modificarea legislației penale și alege noii miniștri ai Justiției și Mediului de Afaceri O parte...
Sorin Grindeanu este un politician român, membru al Partidului Social Democrat (PSD), născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeș, județul Caraș-Severin.
A deținut mai multe funcții importante în administrația publică și în cadrul partidului, fiind cunoscut în special pentru rolul său de prim-ministru al României între ianuarie și iunie 2017, în primul guvern format după alegerile parlamentare din 2016. Guvernul Grindeanu a fost însă demis prin moțiune de cenzură inițiată chiar de PSD, în contextul conflictului intern privind modificările controversate ale legislației penale.
Ulterior, Grindeanu a revenit în prim-planul politic ca vicepreședinte al PSD și ministru al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Nicolae Ciucă (2021–2023). În această calitate, a coordonat proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară, inclusiv investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Din 2024, Sorin Grindeanu este considerat una dintre principalele figuri de conducere din PSD, fiind menționat frecvent ca potențial candidat la funcții de vârf în stat, inclusiv la președinția partidului sau la șefia Guvernului.
Pe scurt, Sorin Grindeanu este o figură politică de prim rang a social-democrației românești contemporane, cu experiență în administrație, guvernare și organizare de partid.
Conducerea lărgită a PSD analizează astăzi situația membrilor de partid care au criticat Guvernul pentru modificarea legislației penale și alege noii miniștri ai Justiției și Mediului de Afaceri O parte...
SURPRIZA lui Grindeanu. Iată pe cine a propus pentru Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Se pare că Rovana Plumb se va întoarce la guvernare. Numele fostului ministru al Muncii este...
Ziua 22 de proteste. Victoria străzii împotriva politicienilor: OUG 13, respinsă în Parlament. 400 de oameni au ieșit în stradă și cer demisia Guvernului Grindeanu În jur de 400 de...
Preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi că, dacă cineva vrea să îi ceară să verifice ceva, îi adresează o solicitare. "Am mai spus...
Preşedintele Comisiei de control a SRI şi a PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a vorbit marţi despre mitingul care va avea loc în Târgovişte. "Mitingul nostru va avea loc sâmbătă, probabil...
Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, a închis definitiv discuția despre o eventuală preluare a postului de ministru al Justiției, rămas vacant după demisia lui Florin Iordache...
Rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iași, prof.univ.dr. Tudorel Toader, ar fi avut discuții legate de numirea sa ca ministru al Justiției în Guvernul Grindeanu. Potrivit bzi.ro, acesta ar...
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul Cătălin Ivan susține că Victor Ponta, prin mesajele date ieri, a făcut "o radiografie dură şi corectă a situaţiei în care ne...
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a spus marţi, cu privire la absența liderului PSD, Liviu Dragnea, din plenul Camerei Deputaților, că "i-ar fi tremurat mânuța dacă ar fi votat"...
Fostul ministru tehnocrat al Sănătății, Vlad Voiculescu, răspunde acuzațiilor lui Sorin Grindeanu. El spune că vina principală pentru dispariția medicamentelor de pe piață o poartă tot un ministru al PSD,...
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, la ieșirea din Ministerul Sănătății, că prețurile medicamentelor vor fi hotărâte în acord cu producătorii și cu asociațiile de pacienți, și că ministrul Sănătății va...
Dacian Cioloș l-a criticat pe Sorin Grindeanu pentru că adeclarat că realizările Guvernului precedent în materie de absorbţie de fonduri europene au fost "zero", faţă de obiectivul asumat de noul...
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a vorbit marți, în plenul Camerei Deputaților, despre OUG 13 și OUG 14 și despre ce ar trebui să facă Guvernul în continuare. "Este...
Fostul premier Victor Ponta l-a sfătuit pe prim-ministrul Sorin Grindeanu să preia conducerea unică a Guvernului, pentru că indiferent cât de bine se înţelege cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, un...
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a lansat noi critici la adresa Guvernului Grindeanu. Traian Băsescu este de părere că pentru prima dată în istoria sa postdecembristă, Senatul este umilit...
Peste 30 de organizaţii judeţene ale PSD au adoptat rezoluţii de susţinere „necondiţionată” a preşedintelui partidului, Liviu Dragnea, unele dintre ele fiind veritabile „ode” la adresa şefului social-democrat. Dragnea e...
EVZ vă prezintă numele luate în calcul în Coaliția de guvernare pentru funcția de ministru al Justiţiei. În timp ce premierul Sorin Grindeanu înclină să susțină un independent, PSD vrea...
Varianta unui Guvern Grindeanu 2, cu schimbarea unor miniştri şi o nouă structură a ministerelor, nu este "de neglijat" în coaliţia de guvernare. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, la Antena...
Invitat, la România TV, alături de jurnalistul Ion Cristoiu, fostul prim-ministru, Victor Ponta, a vorbit despre cei care hotărăsc cine face politică sau nu în România. „Eu nici vorbesc nici...
Premierul Sorin Grindeanu s-a declarat preocupat de audierea la DNA a unora dintre miniştri în dosarul privind adoptarea OUG 13 de modificare a Codurilor penale. "Sigur că mă preocupă când...