Sorin Grindeanu a făcut un ANUNȚ IMPORTANT pentru primari." Să punem în concordanţă responsabilitatea cu salariul"

Sorin Grindeanu a făcut un ANUNȚ IMPORTANT pentru primari." Să punem în concordanţă responsabilitatea cu salariul"

Premierul a anunțat astăzi că vor fi organizate, în lunile următoare, întâlniri regionale între reprezentanţii Guvernului şi cei ai autorităţilor locale, în care să fie discutate marile proiecte de dezvoltare. Sorin Grindeanu a participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.

În discursul său, prim-ministrul s-a referit şi la salarizarea primarilor, arătând că este necesară crearea unei "baze corecte" de salarizare în concordanţă cu responsabilitatea fiecăruia.  "Cu ajutorul dumneavoastră, prin dezbaterea publică, (...) să o construim în mod corect - şi în mare sunt lucrurile făcute în acest fel - tocmai pentru a pune în concordanţă responsabilitatea cu salariul", le-a transmis premierul aleşilor locali, potrivit Agerpres. 

Acesta a arătat că există şi o problemă legată de finanţarea sportului, apreciind că subiectul este tratat diferit de la o unitate administrativă la alta, fără a exista o practică unitară în acest sens. 

"La ultima şedinţă de guvern l-am rugat pe ministrul Tineretului şi Sportului, împreună cu Ministerul Dezvoltării, să aşezăm şi această lege, să o clarificăm pentru că avem exemple în aceşti ani de practici diferite de la un oraş la altul sau de la un consiliu judeţean la altul", a precizat Sorin Grindeanu. 

Ne puteți urmări și pe Google News