gheorghe hagi

Gheorghe Hagi, născut la 5 februarie 1965, în Săcele, România, este un fost fotbalist român, considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor '80 și '90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.

Fanii lui Galatasaray l-au numit „Comandante”, iar românii l-au numit „Regele”.

Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi este considerat un erou în România. A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale.

Ca un constructor de joc avansat, a fost recunoscut pentru dribling, tehnică, viziune, pase și finalizare.

Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000.

A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35 de goluri.

În noiembrie 2003, pentru a celebra jubileul UEFA, a fost selectat de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani.

În 2004, a fost numit de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere a FIFA.

Hagi este unul din puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole Real Madrid și Barcelona.

În 2009, Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. De asemenea, a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est.

În 2021, Viitorul și Farul Constanța au fuzionat, iar Hagi a devenit unul dintre patronii noii echipe, Farul, fiind și antrenorul acesteia.

Fiul său, Ianis, este de asemenea fotbalist.

Cum se rezistă în CRIZA din LIGA I: „Vine iarna, te duci in vacanță. Mai tai un purcel, vezi ce ai mai pus în pivniță. Ne ducem dracului. Devenim o țară de burtoși și ochelariști”

Cum se rezistă în CRIZA din LIGA I: „Vine iarna, te duci in vacanță. Mai tai un purcel, vezi ce ai mai pus în pivniță. Ne ducem dracului. Devenim o țară de burtoși și ochelariști”

Petre Grigoraș, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, a vorbit despre criza pe care o traversează gorjenii și a explicat că fotbaliștii săi rezistă cu greu fără bani. Petre Grigoraș, antrenorul...

Gheorghe Hagi, implicat în SCANDALUL Football Leaks! Un milion de euro a DISPĂRUT ÎN SECRET într-o firmă offshore din Malta în urma unui TRANSFER

Gheorghe Hagi, implicat în SCANDALUL Football Leaks! Un milion de euro a DISPĂRUT ÎN SECRET într-o firmă offshore din Malta în urma unui TRANSFER

Gheorghe Hagi este implicat în scandalul Football Leaks, unde acesta este bănuit că l-ar fi vândut, în secret, pe fotbalistul Cristian Manea la Apollon Limassol pentru 2,5 milioane de euro....

SFAT. „Cei care vin în țară trebuie măcar să citească pe internet cine este Hagi și ce a făcut”

SFAT. „Cei care vin în țară trebuie măcar să citească pe internet cine este Hagi și ce a făcut”

Mihai Pintilii, căpitanul echipei Steaua, a comentat incidentul în care a fost implicat Gică Hagi și a spus că străinii care ajung în Liga I ar trebui să știe ce...

Craiova, ATACATĂ de elevii lui Gică Hagi: „Ne spuneau că jucăm pentru Steaua! De parcă ei au vreo șansă la titlu”

Craiova, ATACATĂ de elevii lui Gică Hagi: „Ne spuneau că jucăm pentru Steaua! De parcă ei au vreo șansă la titlu”

Partida de ieri, FC Viitorul - CS „U” Craiova, s-a încheiat cu succesul trupei pregătite de Gică Hagi, scor 2-0. Însă, gazdele au fost deranjate de atitudinea oltenilor, după mecil...

Imagini incredibile. Gica Hagi a fost imbrancit pe teren de un fotbalist si a facut o criza de nervi: "Vin strainii sa ma injure in tara mea"

Imagini incredibile. Gica Hagi a fost imbrancit pe teren de un fotbalist si a facut o criza de nervi: "Vin strainii sa ma injure in tara mea"

Final cu scandal la Ovidiu dupa victoria celor de la Viitorul din meciul cu Craiova, scor 2-0. Viitorul a trecut pe primul loc in Liga I, dar meciul s-a incheiat...

SCANDAL URIAȘ în Liga I. Gică Hagi, implicat într-o BĂTAIE generală. „Regele” a luat foc: „Cine ești tu să faci probleme aici? Faci tu ce vrei tu, bă? Las-o dracului!”

SCANDAL URIAȘ în Liga I. Gică Hagi, implicat într-o BĂTAIE generală. „Regele” a luat foc: „Cine ești tu să faci probleme aici? Faci tu ce vrei tu, bă? Las-o dracului!”

La finalul partidei dintre FC Viitorul și CS „U” Craiova a avut loc o bătaie generală, la mijlocul terenului, iar printre cei implicați s-a aflat și Gică Hagi. FC Viitorul...

GOL FABULOS reușit de Ianis Hagi, în meciul cu Juventus | VIDEO

GOL FABULOS reușit de Ianis Hagi, în meciul cu Juventus | VIDEO

Ianis Hagi (18 ani) a fost protagonistului unui gol de senzație înscris, astăzi, în partida Fiorentina - Juventus, la tineret. Fiul lui Gică Hagi continuă să sclipească la Primavera grupării...

Gheorghe Hagi: „Pentru ca cineva să te respecte, trebuie SĂ-L BAȚI”

Gheorghe Hagi: „Pentru ca cineva să te respecte, trebuie SĂ-L BAȚI”

Gică Hagi, patronul și antrenorul echipei FC Viitorul, a explicat la finalul partidei cu ASA Târgu Mureș cum au reușit oamenii săi în campionatul intern. FC Viitorul, echipa lui Gheorghe...

Hagi, despre fotbalul românesc: Am ajuns în groapă, fraților! Până nu ne trezim să fim realiști, vai de mama noastră! O să ne bată oricine!

Hagi, despre fotbalul românesc: Am ajuns în groapă, fraților! Până nu ne trezim să fim realiști, vai de mama noastră! O să ne bată oricine!

Gheorghe Hagi a transmis un mesaj prin care anunță că fotbalul românesc are nevoie de o resuscitare, altfel nu-și va reveni niciodată, iar România va lua bătaie la fiecare meci...

Daniel Prodan este condus, astăzi, pe ULTIMUL DRUM. Fostul mare internațional român va fi înmormântat în Pipera. „Didi”, COMEMORAT, diseară, la marele derby al Spaniei

Daniel Prodan este condus, astăzi, pe ULTIMUL DRUM. Fostul mare internațional român va fi înmormântat în Pipera. „Didi”, COMEMORAT, diseară, la marele derby al Spaniei

Daniel Prodan va fi înmormântat, astăzi, la cimitirul Sf. Ilie din Pipera. Diseară, înaintea partidei Atleltico Madrid - Real Madrid se va ține un moment de reculegere. Daniel Prodan, dispărut...

Gică Hagi, inclus de o publicaţie celebră în topul celor mai buni „decari” din istoria fotbalului. „Regele” l-a depășit pe Messi

Gică Hagi, inclus de o publicaţie celebră în topul celor mai buni „decari” din istoria fotbalului. „Regele” l-a depășit pe Messi

„FourFourTwo” a realizat un clasament al celor mai buni „decari” din fotbal, în care se răgășește si Gică Hagi. Hagi este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, iar...

Cel mai mari RUȘINI trăite de echipa națională a României în ultimii 26 de ani

Cel mai mari RUȘINI trăite de echipa națională a României în ultimii 26 de ani

Echipa națională a mai suferit, începând din 1990, câteva eșecuri usturătoare pe teren propriu, dar niciodată n-a arătat atât de jenant ca în partida pierdută, vineri, pe teren propriu, cu...

Cel mai bun MARCATOR din istoria echipei naționale e sincer: „Șansele de calificare sunt oricum foarte mici și nu ne dau speranțe pentru calificare. Nu știu dacă am face față la un Mondial”

Cel mai bun MARCATOR din istoria echipei naționale e sincer: „Șansele de calificare sunt oricum foarte mici și nu ne dau speranțe pentru calificare. Nu știu dacă am face față la un Mondial”

Adrian Mutu, cel mai bun marcator din istoria echipei naționale, alături de Gheorghe Hagi, crede că jocul naționalei nu dă speranțe pentru calificarea la Mondiale. Adrian Mutu, cel mai bun...

LIGA I. Steaua a câștigat din nou în fața celor de la FC Viitorul. Echipa lui Gheorghe Hagi a ajuns la 10 meciuri fără VICTORIE în fața „roș-albaștrilor”

LIGA I. Steaua a câștigat din nou în fața celor de la FC Viitorul. Echipa lui Gheorghe Hagi a ajuns la 10 meciuri fără VICTORIE în fața „roș-albaștrilor”

Steaua a câștigat, duminică, partida jucată, acasă, cu FC Viitorul (scor 2-0) în etapa a 15-a a campionatului intern. Oamenii lui Gică Hagi au 10 meciuri fără victorie în fața...

LIGA I. Echipa lui Gică Hagi a câștigat un meci tensionat, cu un penalty executat de două ori și doi ELIMINAȚI. Un jucător ACUZĂ: „Mi-a zis marș de aici!”

LIGA I. Echipa lui Gică Hagi a câștigat un meci tensionat, cu un penalty executat de două ori și doi ELIMINAȚI. Un jucător ACUZĂ: „Mi-a zis marș de aici!”

FC Viitorul a câștigat partida disputată, luni, pe teren propriu, cu FC Voluntari, scor 2-1, în etapa a 14-a a campionatului intern. Echipa lui Gică Hagi a avut un penalty,...

GENIAL! Ce masina i-a facut cadou Hagi lui Ianis, dupa ce a facut 18 ani. O sa cucereasca toate fetele din Florenta cu bijuteria asta :))VIDEO

GENIAL! Ce masina i-a facut cadou Hagi lui Ianis, dupa ce a facut 18 ani. O sa cucereasca toate fetele din Florenta cu bijuteria asta :))VIDEO

O masina mai batrana ca el - asta a primit cadou Ianis de la Hagi, la 18 ani. Ianis face scoala de soferi in Italia. Ianis mai are cateva ore...

Cadou inedit pentru Ianis Hagi! Fiul „Regelui” A DEBUTAT la echipa mare a Fiorentinei | VIDEO

Cadou inedit pentru Ianis Hagi! Fiul „Regelui” A DEBUTAT la echipa mare a Fiorentinei | VIDEO

Ianis Hagi a împlinit, ieri, vârsta de 18 ani. Paulo Sousa, antrenorul Fiorentinei, i-a făcut cadou românului debutul în Serie A, cu ocazia partidei pe care gruparea toscană a disputat-o...

Un FOTBALIST LEGENDAR din ”Generaţia de Aur” SE GÂNDEŞTE LA PREŞEDINŢIE: „Cred că M-AR VOTA ORICINE ca președinte al României” S-a schiţat şi UN FEL DE PROGRAM POLITIC

Un FOTBALIST LEGENDAR din ”Generaţia de Aur” SE GÂNDEŞTE LA PREŞEDINŢIE: „Cred că M-AR VOTA ORICINE ca președinte al României” S-a schiţat şi UN FEL DE PROGRAM POLITIC

Un fotbalist legendar din ”Generaţia de Aur” se gândeşte la Preşedinţia României. Gheorghe Hagi, cel considerat de mulţi specialişti ai fotbalului cel mai bun jucător român din istorie, a susținut...

Hagi, Angela Gheorghiu și Tudor Gheorghe i-au spus „NU” Iulianei Tudor

Hagi, Angela Gheorghiu și Tudor Gheorghe i-au spus „NU” Iulianei Tudor

DEZVĂLUIRI: Doar cele trei VIP-uri au refuzat invitația la „O dată-n viață”, emisiunea de folclor de la TVR. Află și cum a reacționat realizatoarea Considerată una dintre cele mai respectate...

Răzvan Marin, ridicat în slăvi de presa internațională după jocul cu Armenia: „Made by Gică Hagi!”

Răzvan Marin, ridicat în slăvi de presa internațională după jocul cu Armenia: „Made by Gică Hagi!”

În vârstă de 20 de ani, Răzvan Marin, fiul fostului stelist Petre Marin, a debutat cu gol în naționala mare a României, în jocul cu Armenia (5-0), din preliminariile CM...