Viitorul, marea favorită la titlul din Liga I
Echipa lui Gheorghe Hagi va deveni, în premieră, campioana României, dacă va câștiga, în ultima etapă, partida cu CFR Cluj FC Viitorul a câștigat la limită meciul disputat, la Pitești,...
Gheorghe Hagi, născut la 5 februarie 1965, în Săcele, România, este un fost fotbalist român, considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor '80 și '90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.
Fanii lui Galatasaray l-au numit „Comandante”, iar românii l-au numit „Regele”.
Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi este considerat un erou în România. A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale.
Ca un constructor de joc avansat, a fost recunoscut pentru dribling, tehnică, viziune, pase și finalizare.
Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000.
A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35 de goluri.
În noiembrie 2003, pentru a celebra jubileul UEFA, a fost selectat de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani.
În 2004, a fost numit de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere a FIFA.
Hagi este unul din puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole Real Madrid și Barcelona.
În 2009, Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. De asemenea, a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est.
În 2021, Viitorul și Farul Constanța au fuzionat, iar Hagi a devenit unul dintre patronii noii echipe, Farul, fiind și antrenorul acesteia.
Fiul său, Ianis, este de asemenea fotbalist.
Echipa lui Gheorghe Hagi va deveni, în premieră, campioana României, dacă va câștiga, în ultima etapă, partida cu CFR Cluj FC Viitorul a câștigat la limită meciul disputat, la Pitești,...
Gigi Becali a lansat un atac extrem de dur la adresa echipei CSU, care a pierdut în fața echipei FC Viitorul, antrenată de Gică Hagi, cerând intervenția DNA-ului și susținând...
Realitatea TV a lansat o campanie de susținere pentru Gică Hagi și formația pe care o antrenează, FC Viitorul, invitându-și telespectatorii să trimită mesaje. „Meciul dintre cel mai bun fotbalist...
Jurnalistul Radu Banciu a lansat un atac la Gică Hagi, patronul și antrenorul echipei FC Viitorul, despre care a spus că n-a produs nimic la FC Viitorul. Radu Banciu l-a...
FC Viitorul s-a impus, dumincă, la limită, scor 1-0, în partida cu CS „U” Craiova, în etapa a 9-a a Ligii I. Dobrogenii vor evolua în ultima rundă, pe teren...
Viitorul a fost înființat în 2009 de Gheorghe Hagi, odată cu Academia de Fotbal, iar în prezent, la aproape zece ani de atunci, Regele a povestit cum a ajuns să...
Gică Hagi, antrenorul echipei FC Viitorul, a vorbit despre finalul campionatului și a spus că doarme liniștit, spre deosebire de Gigi Becali. Gigi Becali, patronul și antrenorul echipei FC Viitorul,...
Cel mai mare fotbalist român din istorie a vorbit pentru Evenimentul zilei despre familie, academia care-i poartă numele și șansele la câștigarea campionatului Gică Hagi trăiește cele mai intense zile...
Gigi Becali, finanțatorul echipei FCSB, a ridicat și el mari semne de întrebare după ce FC Viitorul s-a impus cu scorul de 3-2 în meciul cu Astra Giurgiu. Gigi Becali...
Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei FCSB, a reacționat tăios în momentul în care a fost întrebat despre succesul obținut de Viitorul, în fața Astrei, scor 3-2. FC Viitorul s-a impus, sâmbătă,...
FC Viitorul, echipa pregătită de Gheoghe Hagi, a reușit să obțină doar un punct în meciul cu FCSB ( 1-1), la capătul unei partide dominate autoritar de gazde. Din păcate,...
Ianis Hagi (18 ani) reușește să impresioneze la echipa Primavera a Fiorentinei, dar acest lucru nu-i poate asigura un loc pintre titularii „Violei” din Seria A. De ce? Răspunsul a...
Dacă s-ar fi ţinut de fotbal cum trebuie, spun mulţi microbişti, în loc de „Regele Hagi” am fi avut „Împăratul Lupu”. I-a plăcut prea mult viaţa şi a rămas doar...
Gică Hagi, patronul și antrenorul echipei FC Viitorul, a ajuns la un acord de colaborare cu fosta sa echipă, Galatasaray Istanbul, de la care va împrumuta jucători. Gică Hagi s-a...
Dinamo s-a impus cu scorul de 2-1 în partida cu FC Viitorul, disputată, duminică, în Ștefan cel Mare, în etapa a 6-a a play-off-ului Ligii I. FC Viitorul și-a diminuat...
FCSB și FC Viitorul sunt cele două echipe care, în mod realist, au mai rămas în cursa pentru trofeul campionatului intern. Lupta se duce între doi machidoni: Gică Hagi și...
Gică Hagi, antrenorul echipei FC Viitorul, va fi amendat de Liga Profesionistă de Fotbal, pentru că n-a susținut conferințe de presă înaintea meciurilor cu CS „U” Craiova și CFR Cluj....
Mediul online a explodat după victoria obținută de echipa lui Gică Hagi, pe terenul campioanei Întâlnirea dintre Astra Giurgiu și FC Viitorul, disputată, luni, în etapa a 3-a a play-off-ului...
Cu mici excepții, mai toți antreprenorii care au investit în sportul românesc s-au retras după câțiva ani, cu conturile mai goale, cu reputația pătată și, de cele mai multe ori,...
FC Viitorul a câștigat cu scorul de 2-1 partida jucată, luni, în deplasare, cu Astra Giurgiu, în etapa a 3-a a play-off-ului Ligii I. Marius Șumudică prevede că vor apărea...