Dacă s-ar fi ţinut de fotbal cum trebuie, spun mulţi microbişti, în loc de „Regele Hagi” am fi avut „Împăratul Lupu”. I-a plăcut prea mult viaţa şi a rămas doar o legendă

A fost un mare fotbalist, dar ar fi putut fi uriaş. Cu o simplă mişcare din gleznă ridica tribunele în picioare. Îl respectau şi suporterii echipelor adverse. Avea mingea parcă lipită de picior şi când şuta nici nu o privea. Executa penaltyurile şi loviturile libere, imparabil, fără avânt. Pe cât de mare talent a avut, pe atât de mult i-a plăcut viaţa. A fumat de-a rupt, a băut cât bea boul apă şi nici cu kilogramele în plus n-a fost duşman. A prins generaţia de aur a fotbalului românesc, dar a jucat la un singur Campionat Mondial. Două echipe i-au marcat cariera: Dinamo şi Rapid şi un singur antrenor a reuşit să-l aducă pe linia de plutire, după ce aproape toată lumea îl vedea definitiv ratat, Mircea Lucescu. A împlinit 50 de ani şi, la 1,86 metri înălţime, atârnă 116 kile. Are cuvintele la locul lor, lucru rar la un fotbalist. Dacă Hagi este Regele, Dănuţ Lupu a fost şi a rămas cel ce oricând, dacă ar fi vrut, putea să-i fure tronul.

A fumat şi câte trei pachete pe zi

Acum un an şi ceva s-a zvonit că ar fi murit! Acum e bine-mersi. Ce a avut de fapt şi cum se simte azi? Dănuţ se face mic, cât e el de mare: „Am răcit la plămâni. Un edem pulmonar... N-am avut temperatură, dar mai respiram cu 8% din doi plămâni! Am jucat fotbal şi am transpirat în frig. Am crezut că sunt tânăr. Nu mai sunt...”. Experienţa asta, care l-a băgat în comă, i-a modificat stilul de viaţă? A renunţat la ceva? Se uită cu jind la pachetul de ţigări din mâna mea: „M-am lăsat de tutun. Fumam şi trei pachete pe zi. M-au speriat doctorii...”. Apoi, se luminează: „L-a altele n-am făcut rabat”.

FOTO: Dănuț Lupu li restaurantul, locul său preferat de relaxare

Cum a început el fotbalul, la ce vârstă? Se ştie că a debutat la Dunărea Galaţi şi n-a jucat niciun minut pentru Oţelul. Se scarpină în palma stângă, semn că are de luat bani: „Când m-am apucat io de fotbal, la şase ani, Oţelul nu prea exista. Echipa oraşului era FCMul. Mai târziu, uşor-uşor, combinatul şi-a făcut echipă”. Se supără pe viaţă: „Până când a desfinţat- o Marius Stan, acu’ doi ani! Dunărea era echipa Galaţiului!”.

Cât p-aci să ajungă la Steaua!

Cântăreţul Adrian Enache a povestit că au fost colegi la juniori şi că pe Dănuţ îl aducea taică-său cu nuiaua la antrenament. Zâmbeşte: „Întradevăr. Tata a dorit mult să mă vadă fotbalist. S-a chinuit cu mine. Sâmbăta şi duminica juca fotbal cu mine. Altceva nu făcea. Da’ Enache le mai înfloreşte...”. Şi, totuşi, cariera adevărată şi-a început- o la Dinamo. De ce tocmai acolo, avea condiţii mai bune? „Nu m-au momit cu nimic. Aveam 18 ani şi terminasem junioratul la Luceafărul. Au vrut să mă ia în Armată, la Steaua. N-am vrut să mă duc, de frică să nu mă dea pe la Mizil, că Steaua, câştigase Cupa Campionilor şi avea echipa făcută, iar io eram un copil”, povesteşte Lupu cum era să ajungă în Ghencea. Îşi aduce aminte că la un meci Dunărea-Poli Iaşi Lucescu s-a dus peste el în vestiar: „M-a luat direct, dacă vreau la Dinamo, cu el. L-am întrebat pe tata şi mi-a spus să fac ce vreau… Mi-a plăcut cum a vorbit nea Mircea cu mine şi m-am dus”.

Orgoliosul Lupu şi relaţia cu Hagi

Şi, din acel moment până la finalul carierei sale, aproape toată viaţa sa de fotbalist a stat sub amprenta marelui antrenor Mircea Lucescu. Dănuţ Lupu recunoaşte că l-a reşapat când nimeni nu prea mai paria pe el: „Este un foarte bun pedagog. L-a interesat mai puţin ce fac în afara terenului, ci ce fac cu mingea! Aşa a făcut cu o mulţime de jucători. Mai ales cu turcul ăla de la Galata, nu mai ştiu cum îl cheamă...”. (n.r.-Sergen) Dănuţ a fost „decar” în aceeaşi perioadă în care Hagi strălucea. A fost asta un dezavantaj că, fizic, era peste Hagi? Ce relaţii au fost între ei? Râde, nonşalant: „Poate, la întrebarea asta ar fi mai bine să răspundă el. Când a fost de lăudat, l-am lăudat, iar când a greşit, l-am criticat. N-a fost niciun dezavantaj”. Îi răbufneşte, însă orgoliul prin toţi porii: „Am jucat în acel meci România-Danemarca, 3-1, când ne-am calificat la Mondialul din Italia. Un stadion întreg striga: Lupu! Lupu! Lupu!”. Aşa a fost şi Gică Hagi nu are cum să uite.

Plecarea la greci și Cupa pierdută

După Revoluţie a urmat marele exod al fotbaliştilor peste hotare. El a ajuns la Panathinaikos, deşi ar fi vrut cu Lucescu, la Pisa. Cum şi ce s-a întâmplat? Oftează: „Io n-am vrut nicodată să merg la Atena. Voiam cu nea Mircea, dar domnul Vasile Ianul – despre morţi numai de bine – m-a vândut la greci pentru 800.000 de dolari pe care i-a împărţit cu alţii”.

FOTO: Pasul cel mare în fotbal l-a făcut la Dinamo. Dar la Rapid a fost cel mai iubit

În 1995, juca la Rapid şi a pierdut Cupa României, la penalty- uri, în faţa Petrolului. S-a vorbit atunci de un conflict fizic între el şi nervosul Jean Vlădoiu. „Io nu m-am bătut niciodată cu vreun coechipier. Deci nici cu Jean! Istoria acelei cupe am mai spus-o şi o repet: cei care au <Ciorba > ceva la acel meci să le dea Dumnezeu după suflet. Se ştiu ei... Nu dau nume. Am avut, însă, după meci, un incident cu impresarul Dumitru <> Tudor care azis că am vândut meciul. Ce să bat la un bătrânel. L-am ignorat”.

„Iordănescu nu a făcut niciodată convocările la Naţională!”

Ghinionist, ca mentorul său Mircea Lucescu, a pierdut şi un campionat, tot la Rapid, în 1998, după un egal ciudat, la Craiova, cu Universitatea (2-2). Se crispează de ciudă: „Meciul ăla a avut o istorie aparte. S-au bucurat la nişte bani luaţi de la Steaua şi au pierdut calificarea în Cupa UEFA. Nu i-am înţeles! Că dacă noi luam campionatul ei jucau finala Cupei tot cu noi şi chiar dacă pierdeau tot mergeau în cupele europene, ca finalişti. Aşa n-au mers nicăieri!”.

După Mondialul din ’90 n-a mai prins niciun turneu final. Regrete, ceva? Se foieşte pe scaun: „Normal! La cel din ’94, din America, nu meritam, dar la Europeanul din ‚96 şi la Campionatul Mondial din Franţa ’98 meritam!”. Spune că mulţi jucători au pierdut Naţionala din cauza altora: „Am mai spus şi susţin că Iordănescu nu a făcut nicodată convocările la echipa naţională”. Face aluzie, evident, la clanul Becali.

„Apă bei, apă joci!”

Dănuţ Lupu a intrat în folclor cu o „harfă” celebră: „Apă bei, apă joci!”. Care-i povestea ei? Se distrează: „Eram cu Rapidul la Costineşti, în 1997, la Costineşti. Seara, nea Mircea ne lăsa liberi. Colegii mai tineri, la masă, veneau cu sticle de apă, după care se ascundeau şi beau de rupeau! Atunci le-am spus asta!”. Dar cum se împacă viaţa sportivă cu petrecerile şi şpriţul? Exemple sunt multe şi celebre: Gabi Tamaş – mai recent, Dobrin – care n-a fost uşă de biserică deloc, de Mutu nici nu mai vorbim şi legendarul George Best care a declarat că s-a lăsat o singură dată de băut şi minutele acelea de abstinenţă au fost cele mai groaznice din viaţa sa. Dă din umeri: „Am ieşit în evidenţă pentru că nu m-am ascuns niciodată. Dacă tot ieşeam în oraş mergeam la discotecă nu printr-o bodegă de la Gara de Nord. Pot să dau exemple de jucători cu care, prin comparaţie, n-am băut nici 10% din ce au băut ei. Jucători mari!”.

Poveşti cu Copos şi nea Mircea

În cartea sa, „Hagi”, Grigore Cartianu scrie că, înainte de Revoluţie, la un chef unde erau şi stelişti şi dinamovişti, Lupu a intrat în mână cu un pistol şi a strigat: „Bă, vă împuşc pe toţi, ce mama dracu’!”. E reală faza? Surâde, enigmatic: „Eram mic pe vremea aia. Nu-mi aduc bine aminte”. Şi îl umflă râsul. Altădată, mai târziu, la o petrecere între rapidişti, Copos le-ar fi adus o soprană. Cum atmosfera era cam rece, Dănuţ s-a ridicat şi i-a zis patronului: „Adu, bre, un taraf, să ne încingem!”. Dănuţ recunoaşte: „Nu eram io cu taraful, da’ nici cu sopranele...”. Şi iar îi ridică osanale mentorului său, Mircea Lucescu: „Nea Mircea ne ducea la teatru, la spectacole. Era singurul antrenor care ducea fotbaliştii la teatru!”. Dar Copos cât zgărcit era că arghirofilia sa e proverbială? Îi ia apărarea: „Copos e un tip foarte calculat. Dar are o mare calitate. Dacă baţi palma cu el se ţine de cuvânt! Dacă nu le dă bani la suporteri sau la alţii, nu înseamnă că e zgârcit”.

Aventura de la Brescia, iubirea rapidistă şi gloria de la Dinamo

Lucescu l-a adus, în 1994, la Brescia. Plecase Hagi la Barcelona şi avea nevoie de un „decar”. Cum a fost atunci, când Serie A era cel mai puternic campionat din lume? „Am ajuns cu 96 de kilograme la Brescia. Când am intrat în vestiar, jucătorii au zis că nea Mircea îşi luase badigard. Am slăbit, în trei s ăptămâni 14 kile!”, îşi aminteşte, nostalgic, Dănuţ Lupu. Povesteşte că în Italia, unde a reuşit un singur gol, stresul era foarte mare şi că Brescia, o echipă mică nuşi permitea să aducă jucători consacraţi, aşa că Lucescu promova tineri.

A fost iubit şi este iubit şi de dinamovişti şi de rapidişti. Unde s-a simţit cel mai bine? Cade pe gânduri: „Io am fost iubit mai mult la Rapid..., da’ Dinamo rămâne în sufletul meu că acolo m-am consacrat şi acolo am simţit gustul fotbalului mare!”.

Capul lui Miron Cozma şi şaorma cu de toate

După un meci dintre Dinamo şi Jiul Petroşani, Miron Cozma s-a lăudat că l-ar fi bătut. Se înfoaie ca un curcan: „El a avut un conflict cu mine, nu eu cu el! Cică, mi-ar fi dat un cap în gură... Aşa se lăuda! Păi, capu’ lu’ Cozma îmi ajunge mie până la buric”. Acum două luni a împlinit 50 de ani. Cu ce s-a ales după o viaţă de fotbal. Iar se înveseleşte: „Am o firmă cu de toate, ca şaorma! Majoritatea fotbaliştilor, după ce se lasă, se descurcă cum poate. Suntem singura ţară din UE în care fotbaliştii n-au pensie, n-au nimic asigurat! Io sunt şi scouter la Dinamo. Mă plătesc şi ei... Iar antrenoratul nu-i de mine. Nu pot accepta ca altcineva să-mi facă echipa!”.

Ciordeala, arestul şi banii pentru liberare

Un subiect sensibil pentru Dănuţ Lupu a fost despărţirea de clubul elen Panathinaikos Atena, de unde a plecat lefter, după ce a făcut şi niscaiva pârnaie pentru implicare într-un trafic cu bunuri furate. Care e varianta sa, că în presa noastră, din anii ’90, se vorbea de asta ca de cocaina prizată de Maradona. Dănuţ a mai vorbit despre asta şi o ţine una şi bună: „M-a făcut Vardinoianis, preşedintele clubului, că nu mai vroaim să stau acolo. O înscenare”. Povesteşte că, după ce fugise în ţară, cu o lună înainte, l-au adus înapoi în Grecia: „Grecul voia banii înapoi. Ăia 800.000 luaţi de Ianul. Mi-au percheziţionat casa şi au găsit un calculator. Aveam acte pe el, da’ tot m-au arestat”. Spune că în arest a vrut să se sinucidă: „Am luat un pumn de pastille… Până la urmă m-au elberat. În Grecia e o lege că dacă nu te condamnă în două săptămâni de la arestare te eliberează. Pe mine m-au ţinut o lună jumate!”. Întrebarea nu-i place, dar răspunsul face parte din CV-ul său. „Ca să-mi dea drumul să plec am semnat că renunţ la toţi banii pe care aveam să îi iau. Mulţi. Foarte mulţi. 680.000 de dolari!”