Florin Cîțu

Florin Cîțu este un economist și politician român, fost prim-ministru al României, cunoscut pentru viziunea sa liberală asupra economiei și pentru promovarea principiilor pieței libere.

S-a născut la 1 aprilie 1972, în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, apoi a obținut masteratul și doctoratul în economie la Iowa State University (SUA).

În cariera sa profesională, a lucrat în sectorul bancar (ING Bank România) și în domeniul analizelor financiare. A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), fiind ales senator în 2016.

A fost:

Ministru al Finanțelor (2019–2020, în Guvernul Orban)

Prim-ministru al României (decembrie 2020 – noiembrie 2021)

Președinte al PNL (2021–2022)

Președinte al Senatului României (2021–2022)

Cîțu este asociat cu politici economice de liberalizare fiscală, disciplină bugetară și atragerea investițiilor străine, fiind unul dintre promotorii digitalizării administrației și ai reformei sistemului public.

Prin urmare, Florin Cîțu poate fi definit ca un lider liberal român cu formare economică americană, care a ocupat funcții-cheie în stat și a influențat direcția economică a României în anii 2019–2022.

Președintele Iohannis l-a lăsat din brațe pe Cîțu. L-a trimis la conferința de presă, să se facă de râs

Președintele Iohannis l-a lăsat din brațe pe Cîțu. L-a trimis la conferința de presă, să se facă de râs

După ce l-am auzit pe premierul Florin Cîțu la conferința de presă mințind cu un tupeu fantastic, mi s-a spulberat și ultima îndoială că președintele Klaus Iohannis l-ar mai susține....

Cîțu a anunțat că îl vrea pe Dan Vîlceanu în fruntea Ministerului de Finanțe. Acesta l-a apărat în scandalul arestării din Statele Unite

Cîțu a anunțat că îl vrea pe Dan Vîlceanu în fruntea Ministerului de Finanțe. Acesta l-a apărat în scandalul arestării din Statele Unite

Premierul Florin Cîțu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la Palatul Victoria, că propunerea lui pentru funcția de ministru al Finanțelor este deputatul PNL,...

Florin Cîțu: ”Nu m-am gândit la demisie”. Despre beția din America:  ”Fusese ziua colegului de cameră, de acolo veneam”

Florin Cîțu: ”Nu m-am gândit la demisie”. Despre beția din America: ”Fusese ziua colegului de cameră, de acolo veneam”

Premierul Florin Cîțu a anunțat, astăzi, că nu demisionează după scandalul privind arestarea sa în Statel Unite ale Americii, acum 20 de ani, când a fost prins băut la volan....

Florin Cîțu i-a mințit prin omisiune și pe Klaus Iohannis, și pe Ludovic Orban. Ce a băut premierul în seara fatidică. Nu pot să duc 7-8 beri

Florin Cîțu i-a mințit prin omisiune și pe Klaus Iohannis, și pe Ludovic Orban. Ce a băut premierul în seara fatidică. Nu pot să duc 7-8 beri

Florin Cîțu a recunoscut că nu i-a informat pe președintele Klaus Iohannis și pe Ludovic Orban, președintele PNL, despre problemele penale pe care le-a avut în SUA. Premierul Florin Cîțu...

Cîțu s-ar putea retrage. Care sunt implicațiile lui Iohannis în acest scandal. Previziunile lui Ion Cristoiu

Cîțu s-ar putea retrage. Care sunt implicațiile lui Iohannis în acest scandal. Previziunile lui Ion Cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu spune că povestea sentinței de condamnare a premierului Florin Cîțu, în Statele Unite, pentru conducere sub influența alcoolului, trebuie privită în altă cheie. Cristoiu spune că premierul,...

PNL = Partidul Național Canibal

PNL = Partidul Național Canibal

Partidul Național Liberal s-a transformat în Partidul Național Canibal. Curios de văzut câtă piatră pe piatră va mai rămâne din PNL după Congresul din 25 septembrie. După patru luni de...

Florin Cîțu a ajuns „vedetă” în presa internațională. Ce scriu publicațiile străine despre premierul României

Florin Cîțu a ajuns „vedetă” în presa internațională. Ce scriu publicațiile străine despre premierul României

Știrea potrivit căreia premierul României, Florin Cîțu, a condus în SUA sub influența băuturilor alcoolice a făcut ocolul mapamondului. Acum, șeful guvernului  a devenit, peste noapte, „vedetă” pe primele pagini...

Dacian Cioloș dă un dublu atac. La președintele Iohannis prin premierul Cîțu. „O problemă gravă de etică”

Dacian Cioloș dă un dublu atac. La președintele Iohannis prin premierul Cîțu. „O problemă gravă de etică”

Dacian Cioloş, copreşedintele USR-PLUS, consideră că evenimentul în urma căruia Florin Cîţu a fost prins la volan, în SUA, sub influenţa băuturilor alcoolice, este „o problemă gravă, de etică”. El...

Florin Cîțu pus la sâlpul infamiei. Lovitura „decalog” a lui Ludovic Orban

Florin Cîțu pus la sâlpul infamiei. Lovitura „decalog” a lui Ludovic Orban

După scandal generat de trecutul bahic al premierului Florin Cîțu, echipa președintelui PNL Ludovic Orban a pregătit mai multe mesaje interne pentru liberali. Acuzații grave la adresa primului ministru și...

Scandalul condamnării lui Florin Cîțu. PSD pune presiune pe șeful statului: „Această clarificare este absolut necesară”

Scandalul condamnării lui Florin Cîțu. PSD pune presiune pe șeful statului: „Această clarificare este absolut necesară”

Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea explicații publice legate de condamnarea premierului Florin Cîțu, din urmă cu 20 de ani, din Statele Unite. Șeful statului trebuie să explice dacă a...

Prins în centrul unui scandal fără precedent pentru un premier, Florin Cîțu a transmis un mesaj entuziast pe Facebook

Prins în centrul unui scandal fără precedent pentru un premier, Florin Cîțu a transmis un mesaj entuziast pe Facebook

Florin Cîțu, șeful Executivului, a vorbit despre transparență și profesionalism atunci când a vorbit despre execuția bugetară realizată în acest an. Aflat în centrul unui scandal de proporții, după ce...

De la băncile tricolore, la Winners Open și la cele două zile de arest ale lui Florin Cîțu

De la băncile tricolore, la Winners Open și la cele două zile de arest ale lui Florin Cîțu

Am trăit s-o văd și pe asta. Turneu de tenis, WTA,la Cluj… Sunt dintre aceia care în copilărie și-au făcut ”rachetă” de tenis, din plăci de placaj gros, tăiat după...

ALDE acuză deturnarea banilor din Fondul de Rezervă: „3 miliarde lei, cu care prim-ministrul vrea să-și asigure fidelitatea colegilor din teritoriu”

ALDE acuză deturnarea banilor din Fondul de Rezervă: „3 miliarde lei, cu care prim-ministrul vrea să-și asigure fidelitatea colegilor din teritoriu”

Proiectul de rectificare bugetară pregătit de Guvern ascunde fonduri consistente, 3 miliarde de lei, care vor fi folosite pentru satisfacerea clientelei politice a premierului Florin Cîțu. Președintele ALDE, Daniel Olteanu,...

Florin Cîțu a fost trimis la reeducare după ce a urcat băut la volan. Cum s-a desfășurat ancheta din SUA

Florin Cîțu a fost trimis la reeducare după ce a urcat băut la volan. Cum s-a desfășurat ancheta din SUA

Pe lângă cele două zile de stat după gratii, Florin Cîțu a fost amendat și a trebuit să urmeze cursuri dedicate șoferilor care sunt depistați băuți la volan. Florin Cîțu,...

Scandalul Florin Cîțu ia o nouă turnură. Avocatul care l-a apărat, a fost condamnat pentru hărțuire sexuală

Scandalul Florin Cîțu ia o nouă turnură. Avocatul care l-a apărat, a fost condamnat pentru hărțuire sexuală

Avocatul care l-a apărat pe Florin Cîțu în Statele Unite, în urmă cu 20 de ani, pentru conducere sub influența alcoolului a fost suspendat din activitate pentru hărțuire sexuală. În...

Siteul care a lansat informația cu problemele penale ale lui Florin Cîțu a dezvăluit de unde a primit „bomba”

Siteul care a lansat informația cu problemele penale ale lui Florin Cîțu a dezvăluit de unde a primit „bomba”

Într-un mesaj adresat jurnalistului Robert Turcescu, cei de la siteul care au lansat știrea cu problemele penale ale lui Florin Cîțu au precizat de unde au avut informația Site-ul care...

SURSE. “Dezastrul Cîțu“ duce la apariția unui al treilea candidat. Opțiuni: Rareș Bogdan sau Emil Boc

SURSE. “Dezastrul Cîțu“ duce la apariția unui al treilea candidat. Opțiuni: Rareș Bogdan sau Emil Boc

Klaus Johannis încă nu a zis nimic. Ludovic Orban se jură că nu el a dat informația despre Florin Cîțu. PNL la răscruce. Indiferent cum privim lucrurile, de la “e...

Ce mutare va face Iohannis în scandalul momentului? „Documentul lui Cîțu se cheamă cazier". VIDEO

Ce mutare va face Iohannis în scandalul momentului? „Documentul lui Cîțu se cheamă cazier". VIDEO

România este împărțită în două de scandalul Cîțu. Sunt voci care acuză o mișcare de guerilla a grupării Orban cu scopul de a-l pune cu botul pe labe pe cel...

Cîţu l-a trădat pe Orban în cel mai crunt mod posibil. Liderul PNL: Nu e om serios

Cîţu l-a trădat pe Orban în cel mai crunt mod posibil. Liderul PNL: Nu e om serios

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a dezvăluit că a avut o înţelegere cu premierul Florin Cîţu, conform căreia acesta din urmă i-a promis că nu va candida pentru preşedinţia PNL. Dezvăluirea...

Postul lui Cîţu e în pericol! O confirmă ce spunea Iohannis în 2016 şi reacţia USR PLUS

Postul lui Cîţu e în pericol! O confirmă ce spunea Iohannis în 2016 şi reacţia USR PLUS

Liderii USR PLUS au reacţionat vehement joi seara, la o zi după ce premierul Florin Cîţu a comentat dezvăluirile despre cele două zile pe care le-a petrecut într-o închisoare din...