Florin Cîțu

Florin Cîțu este un economist și politician român, fost prim-ministru al României, cunoscut pentru viziunea sa liberală asupra economiei și pentru promovarea principiilor pieței libere.

S-a născut la 1 aprilie 1972, în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, apoi a obținut masteratul și doctoratul în economie la Iowa State University (SUA).

În cariera sa profesională, a lucrat în sectorul bancar (ING Bank România) și în domeniul analizelor financiare. A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), fiind ales senator în 2016.

A fost:

Ministru al Finanțelor (2019–2020, în Guvernul Orban)

Prim-ministru al României (decembrie 2020 – noiembrie 2021)

Președinte al PNL (2021–2022)

Președinte al Senatului României (2021–2022)

Cîțu este asociat cu politici economice de liberalizare fiscală, disciplină bugetară și atragerea investițiilor străine, fiind unul dintre promotorii digitalizării administrației și ai reformei sistemului public.

Prin urmare, Florin Cîțu poate fi definit ca un lider liberal român cu formare economică americană, care a ocupat funcții-cheie în stat și a influențat direcția economică a României în anii 2019–2022.

A doua ieșire a lui Cîțu, după scandalul din Guvern. Mesaj direct către USR-PLUS

A doua ieșire a lui Cîțu, după scandalul din Guvern. Mesaj direct către USR-PLUS

Premierul Florin Cîțu vorbește despre conflictul cu USR-PLUS în contextul scandalului din Guvern de miercuri. Miniștrii USR amenință cu ieșirea din Guvern, în timp ce UDMR îl sprijină pe prim-ministru....

Scandal total la Palatul Victoria. Ședința de Guvern a fost suspendată. Cîțu, în război cu miniștrii USR PLUS pe programul „Anghel Saligny”

Scandal total la Palatul Victoria. Ședința de Guvern a fost suspendată. Cîțu, în război cu miniștrii USR PLUS pe programul „Anghel Saligny”

Premierul Florin Cîțu a decis să pună pe ordinea de zi suplimentară proiectul extrem de controversat „Anghel Saligny”. Numai că miniștrii USR PLUS au amenințat că vor părăsi ședința dacă...

Românii vor ca Florin Cîțu să plece de la conducerea Guvernului. Cine sunt cei mai de încredere miniștri

Românii vor ca Florin Cîțu să plece de la conducerea Guvernului. Cine sunt cei mai de încredere miniștri

Un nou sondaj dezvăluie nivelul de încredere al românilor în Guvernul lui Florin Cîțu. Majoritatea românilor respondenți consideră că premierul ar trebui să părăsească funcția de prim-ministru, în contextul informațiilor...

Scumpirea gazelor și a electicității inflamează scena politică. PSD, atac direct la Florin Cîțu

Scumpirea gazelor și a electicității inflamează scena politică. PSD, atac direct la Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu este mai interesat să aloce bani primarilor PNL, pentru a-și asigura susținerea la Congresul din 25 septembrie, în loc să reducă TVA pentru utilități, în beneficiul tuturor...

Ludovic Orban e hotărât. „Voi câştiga alegerile... cu membrii PNL alături de mine, nu în spatele meu"

Ludovic Orban e hotărât. „Voi câştiga alegerile... cu membrii PNL alături de mine, nu în spatele meu"

Liderul PNL, Ludovic Orban, a recunoscut luni că premierul Florin Cîţu are un avantaj în cursa pentru şefia partidului, dar este convins că el va ieși învingător. Mai mult el...

Ludovic Orban, de pe cai mari, sare în dric

Ludovic Orban, de pe cai mari, sare în dric

Sunt primul analist care a prognozat căderea vertiginoasă a lui Ludovic Orban și ieșirea sa cu picioarele înainte din politică, iar asta s-a întâmplat cu mult înainte ca PNL, sub...

Premierul Cîțu caută soluții explozia facturilor la gaze. Miniștrii, chemați de urgență la Palatul Victoria

Premierul Cîțu caută soluții explozia facturilor la gaze. Miniștrii, chemați de urgență la Palatul Victoria

Primul ministru Florin Cîţu a convocat, pentru marţi, la ora 13, la Palatul Victoria, o întâlnire în contextul creşterii preţului la gaze şi a reclamaţiilor primite de la consumatorii care...

Trecut și mai întunecat pentru Cîțu! După arestarea din SUA a mai fost una. Vecinul l-a turnat fără regrete

Trecut și mai întunecat pentru Cîțu! După arestarea din SUA a mai fost una. Vecinul l-a turnat fără regrete

Trecutul prim-ministrului Florin Cîțu este departe de a fi descifrat în totalitate, așa cum reiese din ultimele dezvăluiri din presa tabloidă, care arată că după ce a devenit liderul Guvernului...

Încă un scandal la Guvern. Un consilier s-ar fi pretins jurnalist ca să obțină laude din SUA pentru Florin Cîțu

Încă un scandal la Guvern. Un consilier s-ar fi pretins jurnalist ca să obțină laude din SUA pentru Florin Cîțu

Guvernul este zguduit de încă un scandal după ce un consilier guvernamental a pretins că este jurnalist pentru a obține laude la adresa lui Florin Cîțu. Pentru laude, consilierul, Alexandru...

Bode a pus polițiștii pe urmele falsificatorilor de certificate de vaccinare. Un deputat arată cum pot fi depistați mincinoșii

Bode a pus polițiștii pe urmele falsificatorilor de certificate de vaccinare. Un deputat arată cum pot fi depistați mincinoșii

O afacere cu certificate de vaccinare falsificate, care a ieșit la iveală în aceste zile, este investigată de lucrătorii Ministerului de Interne. Cazul a ajuns și în atenția premierului Florin...

PNDL 3 a intrat în linie dreaptă. USR PLUS a făcut un pas înapoi. Florin Cîțu: „Nu există alte dezbateri”

PNDL 3 a intrat în linie dreaptă. USR PLUS a făcut un pas înapoi. Florin Cîțu: „Nu există alte dezbateri”

Actul normativ care prevede înființarea noului PNDL este pe circuitul de avizare și urmează să fie adoptat în Guvern, iar apoi să fie lansat. Informația a fost prezentată de premierul...

Tequila sunrise by Ciolacu și Grindeanu la Vama Veche. Amândoi s-au încurcat în ritualul cu lămâia și cu sarea

Tequila sunrise by Ciolacu și Grindeanu la Vama Veche. Amândoi s-au încurcat în ritualul cu lămâia și cu sarea

Nu s-au dus la Vama Veche ca să își găsească pereche, ci mai degrabă să-i dea peste nas premierului Cîțu, care se lăudase că are să petreacă de pe litoralul...

Vila superbă a ministrul Finanțelor care nu știe cât e salariul minim pe economie. N-a plătit-o el, a fost un mic ”ajutor”

Vila superbă a ministrul Finanțelor care nu știe cât e salariul minim pe economie. N-a plătit-o el, a fost un mic ”ajutor”

Ministrul ”gafă”, Dan Vîlceanu nu a știut zilele trecute cât este salariul minim pe economie. Ministrul de Finanțe s-a făcut remarcat la scurt de la preluarea mandatului, după ce nu...

Răzbunarea lui Cîţu. Ce-a făcut premierul după ce CIOLACU l-a luat la mișto din Vama Veche

Răzbunarea lui Cîţu. Ce-a făcut premierul după ce CIOLACU l-a luat la mișto din Vama Veche

Florin Cîțu a publicat o scrisoare deschisă adresată colegilor săi liberali, unde nu a ratat ocazia de a-l ataca pe Marcel Ciolacu după ce aseară liderul PSD a postat o...

Aseară, târziu, la Vama Veche: Ciolacu, cu o bere în față, a făcut mișto de Cîțu: ”Florin, noi suntem aici. Tu?! #wewillrockyou”

Aseară, târziu, la Vama Veche: Ciolacu, cu o bere în față, a făcut mișto de Cîțu: ”Florin, noi suntem aici. Tu?! #wewillrockyou”

Marcel Ciolacu i-a luat fața premierului Cîțu. A ajuns înaintea lui la Vama Veche. De acolo, i-a transmis un mesaj Marcel Ciolacu, președintele PSD, a publicat imaginea momentului. El a...

Cu cât cresc pensiile și alocațiile. Cîțu nu a vrut să spună o cifră, Turcanu l-a dat de gol.

Cu cât cresc pensiile și alocațiile. Cîțu nu a vrut să spună o cifră, Turcanu l-a dat de gol.

Prezent la Botoșani, unde și-a prezentat moțiunea cu care candidează la șefia PNL, premierul Florin Cîțu a spus că se caută o formulă adecvată pentru creșterea pensiilor. Deși nu a...

Șefii PSD, ședință de lucru cu hamsiile pe masă. Strategia de toamnă, pusă la cale în ultimul weekend de vară. Cine a fost marele absent?

Șefii PSD, ședință de lucru cu hamsiile pe masă. Strategia de toamnă, pusă la cale în ultimul weekend de vară. Cine a fost marele absent?

Marcel Ciolacu, șeful PSD i-a convocat pe apropiații lui de la șefia partidului, la o terasă din Neptun. Marele absent este Vasile Dâncu, considerat strategul PSD, semn că relațiile dintre...

Declarația momentului. Florin Cîțu vrea vaccinarea sau testarea tuturor bugetarilor

Declarația momentului. Florin Cîțu vrea vaccinarea sau testarea tuturor bugetarilor

Florin Cîţu a declarat că toți angajații din sistemul public, care intră în contact cu cetățenii, ar trebui să fie vaccinați sau testați pentru COVID-19. El a recunoscut că va...

Dezvăluiri despre Ludovic Orban. Ce făcea șeful PNL la miezul nopții, în campania electorală

Dezvăluiri despre Ludovic Orban. Ce făcea șeful PNL la miezul nopții, în campania electorală

Ludovic Orban le-a transmis celor care-l cred obosit şi fără „benzină” că se simte mai ceva ca unii de 30 de ani sau 40 de ani. Ludovic Orban a făcut...

Cadou pentru aniversarea independenței Republicii Moldova. Mesajul premierului Cîțu

Cadou pentru aniversarea independenței Republicii Moldova. Mesajul premierului Cîțu

România va trimite 100.000 de teste rapide antigen pentru depistarea coronavirusului. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la independența Republicii...