florian coldea

Mihail Florian Coldea, născut în. 1971, la Târnova, județul Arad, este un general român care a îndeplinit funcția de director adjunct al Serviciului Român de Informații.

În perioada 20 iulie-4 octombrie 2006 s-a aflat la conducerea interimară a Serviciului Român de Informații, de la demisia lui Alexandru Radu Timofte din această funcție și până la numirea lui George Maior. În timpul mandatului lui George Maior a fost prim adjunct al acestuia.

La data de 18 aprilie 2008 președintele Traian Băsescu l-a înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).

Pe 12 ianuarie 2017 a fost suspendat din funcția de prim-adjunct al șefului SRI, de directorul civil al SRI, Eduard Hellvig, în urma dezvăluirilor făcute de fostul parlamentar Sebastian Ghiță, referitoare la faptul că acesta din urmă ar fi fost în concedii de lux împreună cu Florian Coldea și soția acestuia.

Ulterior, Florian Coldea a fost eliberat din funcție și trecut în rezervă printr-un decret semnat de Klaus Iohannis.

În prezent, Florian Coldea este de inculpat și trimis în judecată pentru acuzații de corupție, în stare de libertate, sub control judiciar, cu sechestru pe avere. Procurorul șef al DNA, Marius Voineag, consideră că dosarul are toate șansele să „reziste în instanță”.

UDREA lovește DUR în SISTEMUL de JUSTIȚIE: „Se încearcă o influențare de către sistem”

UDREA lovește DUR în SISTEMUL de JUSTIȚIE: „Se încearcă o influențare de către sistem”

Într-o intervenție de vineri seara de la un post de televiziune, Elena Udrea oferit detalii despre influențarea Justiției de către „sistem”. În urmă cu mai mulți ani, Alina Bica îndeplinea...

Udrea, NOI ACUZAȚII EXPLOZIVE: ”Coldea a rămas la butoanele României! SISTEMUL se TEME de DEZVĂLUIRILE lui Sebastian Ghiță!”

Udrea, NOI ACUZAȚII EXPLOZIVE: ”Coldea a rămas la butoanele României! SISTEMUL se TEME de DEZVĂLUIRILE lui Sebastian Ghiță!”

Fostul ministru Elena Udrea stârnește, din nou, valuri pe Facebook. Mai exact, ea susține că Florian Coldea și fidelii săi au rămas ”la butoanele puterii oculte din România” și că...

POMANA PORCULUI din 2013. KOVESI (DNA) și DRAGNEA (PSD) au mâncat din același șorici, acasă la COLDEA. RETROSPECTIVA 2017

POMANA PORCULUI din 2013. KOVESI (DNA) și DRAGNEA (PSD) au mâncat din același șorici, acasă la COLDEA. RETROSPECTIVA 2017

Acțiunea, așa cum ne-a relatat unul din participanți se petrece în decembrie 2013. Mai precis, într-o duminică, 22 decembrie 2013, dar am primit și relatări ulterioare care vorbesc despre faptul...

BIOGRAFIA SECRETĂ A ȘEFULUI OPERATIV AL SRI. Cum a ajuns Florian Coldea cel mai tânăr general de informații. RETROSPECTIVA 2017

BIOGRAFIA SECRETĂ A ȘEFULUI OPERATIV AL SRI. Cum a ajuns Florian Coldea cel mai tânăr general de informații. RETROSPECTIVA 2017

Florian Coldea a intrat în SRI în 1996. Din a doua încercare, căci primul examen de licență l-a picat. Născut în 1971, în comuna Târnova din județul Arad, Florian Coldea...

„SUFRAGERIA LUI OPREA” sau CUM MI-AM PETRECUT O NOAPTE cu LAURA CODRUȚA KOVESI şi FLORIAN COLDEA. RETROSPECTIVA 2017

„SUFRAGERIA LUI OPREA” sau CUM MI-AM PETRECUT O NOAPTE cu LAURA CODRUȚA KOVESI şi FLORIAN COLDEA. RETROSPECTIVA 2017

Noaptea de 6-7 decembrie 2009 Noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, turul doi. Lucrasem alături de consultanții străini în echipa de campanie a lui Traian Băsescu, dar odată cu începerea votului...

Ghipsul lui Kovesi și mângâierea tandră a lui Dragnea. RETROSPECTIVA 2017

Ghipsul lui Kovesi și mângâierea tandră a lui Dragnea. RETROSPECTIVA 2017

Am promis că revin asupra unei imagini pe care am relatat-o într-unul din episoade. Un moment ciudat, extrem de interesant pentru judecarea raporturilor de putere din interiorul Statului. Doi oameni...

OPERAȚIUNEA „NOI SUNTEM STATUL” aruncă în aer clasa politică românească. RETROSPECTIVA 2017

OPERAȚIUNEA „NOI SUNTEM STATUL” aruncă în aer clasa politică românească. RETROSPECTIVA 2017

Povestea de la care a început totul: Un înalt demnitar își organizează ziua de naștere. Este invitat și Președintele României, care participă la petrecerea în format restrâns. Erau la aceeași...

Generalul Dumitru Iliescu: „AVETI DREPTATE, DOMNULE TARICEANU”

Generalul Dumitru Iliescu: „AVETI DREPTATE, DOMNULE TARICEANU”

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu, fost director al SPP, într-o postare pe contul personal de socializare, atrage atenţia că tot ceea ce a declarat Tăriceanu este adevărat dându-i dreptate că:...

REPUBLICA PROCURORILOR ROMÂNIA. De ce Portocală nu va fi plăti niciodată pentru fărădelegile sale. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

REPUBLICA PROCURORILOR ROMÂNIA. De ce Portocală nu va fi plăti niciodată pentru fărădelegile sale. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

Ce vezi acum, este ultima luptă din Republica Procurorilor România. Așa mi-a spus cineva zilele trecute, definindu-mi zbaterile de la televizor și de pe rețelele sociale ale șefilor procurorilor care...

EXPLOZIV! Întâlnire în SECRET la VÂRFUL STATULUI PARALEL. Coldea s-a REACTIVAT

EXPLOZIV! Întâlnire în SECRET la VÂRFUL STATULUI PARALEL. Coldea s-a REACTIVAT

Întâlnire explozivă între oamenii cu influență din România și care au devenit cunoscuți ca reprezentând statul paralel. Maior, Coldea și Ponta s-au întâlnit, pe ascuns, în Turcia. Victor Ponta continuă...

Comisia SRI vrea să smulgă adevărul de la Coldea și Maior

Comisia SRI vrea să smulgă adevărul de la Coldea și Maior

Comisia parlamentară de control a activității SRI a decis, ieri, să-i invite la audieri pe fostul director SRI, George Maior, și pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, temele vizate...

LOVITURĂ PENTRU KOVESI! PONTA a recunoscut toate întâlnirile cu Maior, Coldea și Kovesi. De la Pomana Porcului la șprițuri de 1 Decembrie

LOVITURĂ PENTRU KOVESI! PONTA a recunoscut toate întâlnirile cu Maior, Coldea și Kovesi. De la Pomana Porcului la șprițuri de 1 Decembrie

Victor Ponta a recunoscut public că s-a întâlnit în locațiile SRI și în via lui Sebastian Ghiță cu Laura Codruța Kovesi, șefa DNA. Într-un interviu acordat România TV, fostul prim-ministru...

Coldea, în CIVIL la PARADA de 1 Decembrie, Ghiță, la Poliție în Serbia, pentru control judiciar

Coldea, în CIVIL la PARADA de 1 Decembrie, Ghiță, la Poliție în Serbia, pentru control judiciar

Ce se întâmplă cu Coldea și Ghiță la un an de la mega-scandalul ce a dus la plecarea generalului de la conducerea operativă a SRI, după dezvăluirile omului de afaceri?...

Pleșoianu către Tudose: Vă dă Coldea ordine?

Pleșoianu către Tudose: Vă dă Coldea ordine?

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a apreciat că premierul social-democrat Mihai Tudose face parte din „Noua Securitate". „I-am transmis direct distinsului Tudose acum câteva minute și îi transmit și PUBLIC: 'Am...

Ipoteză CUTREMURĂTOARE! Ponta, întâlnire de TAINĂ cu Maior și Coldea

Ipoteză CUTREMURĂTOARE! Ponta, întâlnire de TAINĂ cu Maior și Coldea

Daniel Dragomir, fostul apropiat al lui Florian Coldea în perioada în care amândoi activau în cadrul Serviciului Român de Informații, a oferit o nouă informații care poate cutremura scena politică....

Urmează confesiuni spectaculoase la Comisia SRI. Puterea vrea să-i audieze pe Maior și Coldea. Opoziția, pe Dragnea

Urmează confesiuni spectaculoase la Comisia SRI. Puterea vrea să-i audieze pe Maior și Coldea. Opoziția, pe Dragnea

Comisia parlamentară de control a activității SRI intenționează să-i invite la audieri pe foștii șefi ai serviciului secret, George Maior și Florian Coldea. În paralel, opoziția dorește o confesiune din...

Dragnea dă cu Manda în SRI

Dragnea dă cu Manda în SRI

Declarația de ieri a președintelui comisiei SRI, Claudiu Manda, potrivit căreia astăzi va cere demisia generalului SRI Dumitru Dumbravă, ridică jocul politic la un alt nivel, mai ales după comunicatul...

Mărturii incredibile: „Laura Codruța Kovesi a MINŢIT tot timpul, dar mai ales TOT TIMPUL a făcut POLITICĂ”

Mărturii incredibile: „Laura Codruța Kovesi a MINŢIT tot timpul, dar mai ales TOT TIMPUL a făcut POLITICĂ”

„Mizeria umană” este titlul postării unui politician cu experienţă de peste 20 de ani care, până nu demult, credea în idealuri, în lupta anticorupţie, în sloganuri de acest gen. A...

Ponta, NOI DEZVĂLUIRI despre întâlnirile lui Dragnea cu Kovesi

Ponta, NOI DEZVĂLUIRI despre întâlnirile lui Dragnea cu Kovesi

Fostul premier Victor Ponta oferă noi detalii despre evenimentul care a avut loc acum câțiva ani în vila Serviciului Român de Informații, unde au fost prezenți liderul PSD, Liviu Dragnea,...

Udrea ATACĂ DUR după asocierea cu Dragnea: „Vreau să devoalez strategia SISTEMULUI”

Udrea ATACĂ DUR după asocierea cu Dragnea: „Vreau să devoalez strategia SISTEMULUI”

Elena Udrea reacționează dur pe Facebook, după acuzațiile lansate la adresa ei în cazul în care este pus sub acuzație Liviu Dragnea. Fostul ministru al Turismului neagă zvonurile aduse în...