economie

Economie este știința care studiază modul în care oamenii, organizațiile și statele își administrează resursele limitate pentru a produce, distribui și consuma bunuri și servicii.

Ea analizează comportamentele economice, mecanismele pieței, politicile financiare și procesele de dezvoltare la nivel individual, național și global.

Ramuri principale ale economiei:

Microeconomie – studiază deciziile economice ale indivizilor și firmelor (cerere, ofertă, prețuri, concurență).

Macroeconomie – analizează economia națională în ansamblu (PIB, inflație, șomaj, politică fiscală și monetară).

Economie internațională – se ocupă de comerțul global, cursurile de schimb și relațiile economice între state.

Economie înseamnă și ansamblul activităților economice ale unei societăți, reprezentând sistemul prin care aceasta își produce și își distribuie resursele.

Americanii, nemulțumiți de economie. Cum va influența asta alegerile

Americanii, nemulțumiți de economie. Cum va influența asta alegerile

Politicile economice populiste și socialiste ale Kamalei Harris s-au dovedit mult mai populare decât planurile de dreapta lui Donald Trump. Patru dintre primele cinci cele mai populare propuneri au fost...

Disperare în China. Guvernul comunist pune în aplicare planul Bazooka

Disperare în China. Guvernul comunist pune în aplicare planul Bazooka

Pentru prima dată, liderii Chinei, sub conducerea lui Xi Jinping, au recunoscut provocările economice cu care se confruntă țara și au anunțat un plan de măsuri de mare amploare. Denumit...

O misiune a FMI vine la Chișinău. Teme importante pe agenda discuțiilor, cruciale pentru aderarea la UE

O misiune a FMI vine la Chișinău. Teme importante pe agenda discuțiilor, cruciale pentru aderarea la UE

Republica Moldova. O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) va efectua o vizită în Republica Moldova. Misiunea este așteptată la Chișinău în perioada 1‐11 octombrie 2024. Echipa de experți va...

Gala Capital Companii de Elită, ediţia 2024. Video

Gala Capital Companii de Elită, ediţia 2024. Video

Gala Companii de Elită reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată recunoaşterii performanțelor companiilor ce activează în mediul de business autohton și care au...

Economia României, perspective sumbre. BRED dă alarma

Economia României, perspective sumbre. BRED dă alarma

Economia României se confruntă cu perspective sumbre, după ce Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit negativ prognozele pentru 2024. Un factor major în scăderea estimărilor este cererea...

Oferte speciale la credite. Băncile reduc dobânzile și ratele

Oferte speciale la credite. Băncile reduc dobânzile și ratele

Oferte speciale la creditele acordate de băncile din România și nu numai. Dobânzile mari, practicate în perioada precedentă, au redus numărul solicitanților de împrumuturi. Instituțiile financiar-bancare promovează politici pentru a...

Economia României se prăbușește. Ciolacu, principalul vinovat, acuză un lider PNL

Economia României se prăbușește. Ciolacu, principalul vinovat, acuză un lider PNL

Tănase Stamule a spus că România se confruntă cu o cădere a investițiilor străine din cauza premierului Marcel Ciolacu, care nu știe economie. El a mai declarat că președintele PSD...

Consiliul Fiscal critică guvernul Ciolacu. Situația este comparabilă cu criza din 2008-2009

Consiliul Fiscal critică guvernul Ciolacu. Situația este comparabilă cu criza din 2008-2009

Guvernul Marcel Ciolacu este pe cale să îndrepte România spre o criză comparabilă cu cea din 2008-2009. Avertismentul vine din partea Consiliului Fiscal, condus de Daniel Dăianu. Consiliul Fiscal a...

Europa merge spre recesiune. Cele mai mari economii se prăbușesc

Europa merge spre recesiune. Cele mai mari economii se prăbușesc

Europa pare să se îndrepte către o recesiune, în timp econimia Germaniei şi a Franţei riscă să se prăbușească. Activitatea companiilor din industriile de producţie şi servicii din ambele ţări...

Ce spune Marcel Boloș despre deficitul bugetar: Lucrurile sunt foarte tranșante

Ce spune Marcel Boloș despre deficitul bugetar: Lucrurile sunt foarte tranșante

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a reacționat la criticile aduse de economistul Eugen Rădulescu, subliniind că guvernul lucrează intens la măsuri care să echilibreze bugetul și să prevină impactul negativ prognozat...

Romgaz caută investitori pentru proiecte. Prima emisiune de obligațiuni lansată de companie

Romgaz caută investitori pentru proiecte. Prima emisiune de obligațiuni lansată de companie

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat o premieră pentru economia românească. Romgaz, companie cu capital majoritar de stat a lansat prima emisiune de obligațiuni. Ministrul Energiei crede că este cel...

Giorgia Meloni critică Green Deal: Este dezastruos, îl vom schimba

Giorgia Meloni critică Green Deal: Este dezastruos, îl vom schimba

Premierul din Italia, Giorgia Meloni, critică Green Deal. „Este dezastruos, îl vom schimba”, a spus politiciana. Meloni: Abordarea ideologică aduce rezultate dezastruoase Orsini ridică mingea la fileu: «Green Deal-ul este...

Marcel Ciolacu, despre succesorul său: Românii hotărăsc cine va fi următorul premier

Marcel Ciolacu, despre succesorul său: Românii hotărăsc cine va fi următorul premier

Marcel Ciolacu a vorbit despre următorul premier, menționând că acesta va fi ales de români. Totodată, premierul a readus în prim plan ideea unei noi coaliții de guvernare. Marcel Ciolacu,...

Economia SUA se clatină serios. Semnele unei inevitabile recesiuni

Economia SUA se clatină serios. Semnele unei inevitabile recesiuni

Rezerva Federală a SUA a redus dobânzile de referință. Decizia este una controversată. Unii analiști spun că este o măsura populistă, luată înaintea alegerilor din 5 noiembrie. Teoretic, scăderea dobânzilor...

Peste 1.000 de oameni de afaceri caută oportunități la Chișinău

Peste 1.000 de oameni de afaceri caută oportunități la Chișinău

Peste 1.000 de oameni de afaceri caută oportunități la Chișinău. Cel mai important forum economic internațional din Republica Moldova se desfășoară până vineri, 20 septembrie, în Chișinău, Edineț, Ungheni și...

China, la un pas de prăbușire. Soarta țării atârnă de un fir de ață

China, la un pas de prăbușire. Soarta țării atârnă de un fir de ață

China comunistă se află în „zona roșie” și este așteptată o prăbușire economică lentă și dureroasă” provocată de sectorul imobiliar, avertizează analiștii. Eswar Prasad, profesor de comerţ internaţional şi economie...

Criza economică din Germania poate lovi periculos România

Criza economică din Germania poate lovi periculos România

Peisajul economic al Europei este marcat de o amenințare crescândă: declinul economic al Germaniei, cea mai mare economie a continentului. Dacă problemele din Germania continuă, România și alte state din...

Geoană a luat meditații la economie de la Vântu

Geoană a luat meditații la economie de la Vântu

Mircea Geoană l-a criticat pe Marcel Ciolacu, după ce acesta a recunoscut că face meditații la engleză și economie. În urmă cu aproape un deceniu, Sorin Ovidiu Vântu a recunoscut...

BMW, în picaj din cauza problemelor tehnice. Țara care fuge de această marcă

BMW, în picaj din cauza problemelor tehnice. Țara care fuge de această marcă

BMW se lovește de un blocaj din cauza sistemului de frânare care are un efect negativ asupra vânzărilor în a doua jumătate a anului, producătorul german adăugând că peste 1,5...

Gheorghe Piperea: Dacă planul lui Draghi ar fi acceptat, euro s-ar subția cu încă 40%

Gheorghe Piperea: Dacă planul lui Draghi ar fi acceptat, euro s-ar subția cu încă 40%

Gheorghe Piperea susține că planul prezentat de Mario Draghi conține „platitudini”. Potrivit cunoscutului avocat, aplicarea acestuia ar reprezenta un pericol pentru zona euro. După un an de așteptare, fostul președinte...